Era octombrie 2016 când Maria Preoteasa, elevă pe-atunci în clasa a VII-a la Școala Gimnazială Sfinții Trei Ierarhi din București, a aflat despre bursele oferite de fundația Seeding Knowledge de la o colegă de clasă, care nu putea aplica pentru că depășea pragul celor 700 de lei obținuți lunar pe membru de familie, una dintre condițiile de selecție a bursierilor.
Pentru că petrecea foarte mult timp lucrând pentru olimpiada de biologie, Maria a pregătit aplicația în fugă. A inclus în dosar, pe lângă acte doveditoare privind venitul și situația școlară, desene și un text de-o pagină, scris cu litere înclinate și săltărețe, despre rolul școlii în educarea unui copil, unde spunea că pentru ea educația nu înseamnă „a instrui soldățește sau a disciplina”, ci presupune un întreg proces de „extragere, de scoatere în afară a ceea ce copilul are cel mai bun, cel mai de preț”.
O lună mai târziu, în noiembrie, au chemat-o la interviu. S-a emoționat când a primit întrebări pe care le considera „capcană”, nu înțelegea ce își doresc de la ea cei din fundație. Când au întrebat-o cine e prima persoană la care ar apela dacă i s-ar întâmpla ceva rău, a răspuns simplu: tata. Când au întrebat-o dacă ar renunța, în cazul în care programul se va aglomera, a spus că nu ar abandona atât de ușor, că ar încerca să-și organizeze activitățile în funcție de priorități și doar în cazul în care nu ar putea schimba nimic, ar renunța. Le-a mai spus că atunci când își pune ceva în minte, e hotărâtă să ducă lucrul respectiv până la capăt. În decembrie 2016 a devenit oficial copil SKF.
Seeding Knowledge Foundation a pornit de la ideea Arinei Angelescu, președinta fundației – care în 2015 avea 33 de ani și era „mamă full time”, după ce terminase facultatea de agricultură și cochetase o perioadă cu fotografia și realizarea produselor handmade în Scoția–, dar și a soțului ei – director la o companie cu o cifră de afaceri în creștere – de a crea un spațiu în care copiii să se dezvolte intelectual și spiritual, fără să resimtă presiunea creată de școală, pentru că, spune ea, „învățarea se produce cel mai ușor atunci când intervine starea de relaxare și creierul e fericit”. Arina a conceput, prin urmare, împreună cu echipa pe care a format-o, un program de burse pe termen lung pentru zece copii cu vârste între 12 și 18 ani. Spre deosebire de alte inițiative similare, programul dezvoltat își propunea un plan de învățare personalizat pentru fiecare elev, pornind de la lipsurile, nevoile și motivațiile lor. Astfel, pe lângă pregătirea teoretică la materii precum matematică, română sau engleză, bursa presupunea și ieșiri culturale, tabere, sport, dezvoltare personală și de grup.
Programul a debutat în ianuarie 2016, când peste 100 de copii din București și-au depus dosarele pentru a deveni bursieri SKF. 20 au fost chemați la interviuri și au fost testați din punct de vedere intelectual și emoțional, iar 10 dintre aceștia au devenit, în martie, bursieri SKF. Pentru că unii dintre ei renunțaseră la bursă, din cauza timpului insuficient sau a faptului că doreau să exceleze într-un singur domeniu, Maria a ajuns mai târziu printre bursieri, într-un colectiv deja format, și a simțit integrarea mult mai dificilă, deoarece colegii ei se cunoșteau deja între ei.
Maria Preoteasa
Maria are părul castaniu, tuns scurt, la gât poartă o cruciuliță din lemn, iar la mâna dreaptă, trei brățări împletite chiar de ea în taberele în care a participat de-a lungul timpului. Când se gândește la ea cea de-acum trei ani privește în gol preț de câteva secunde, înainte să-și arcuiască colțul buzelor într-un zâmbet ușor compătimitor. Pentru că urma să treacă în clasa a VIII-a și să susțină Evaluarea Națională, bursa i-a venit în ajutor cu pregătire la disciplinele de examen, matematică și română, dar și la limba engleză, materie la care încetase să mai lucreze, crezând că nu va ajunge niciodată să o vorbească așa cum trebuie. Pe lângă gramatică, a învățat că a greși e normal, că nu e o rușine să întrebi atunci când nu știi și că nu poți evolua fără să muncești, iar tema care i-a plăcut cel mai mult a fost un eseu de trei-patru pagini, pornind de la subiectul „me as a disaster” (eu ca dezastru). Însă adolescenta spune că nu pregătirea teoretică a fost cea care a ajutat-o cel mai mult, ci orele de dezvoltare personală și de grup.
Își amintește cum, în primele săptămâni, nu doar că era extrem de timorată, dar nici nu înțelegea prea bine de ce o mână de oameni binevoitori vor să ajute câțiva elevi să se dezvolte, fără să le ceară nimic în schimb. „Mi-a fost frică la început, adică nu știam ce vor neapărat. OK, facem mate, română, mai sunt niște cursuri pe-aici, dar ce vreți voi neapărat? Ce vreți voi de la mine? Și încet-încet am aflat că nu vor neapărat ceva de la mine, vor să mă ajute, vor să fiu aici și să văd cu ce pot să contribui și cu ce pot să mă implic.” Aici intervenea și diferența față de școală și de majoritatea profesorilor cu care lucrase până atunci: nimeni nu era acolo să o critice sau să o judece, iar asta i-a dat încredere că nu este nimic în neregulă cu ea.
De fapt, acesta este și scopul fundației, spune Arina; să devină ei oameni echilibrați, reușiți, pentru că atunci vor avea impact oriunde ar merge și astea sunt lucrurile care contează, „dacă e unul care știe pe cine să aleagă la prezidențiale, dacă e unul care știe să se hrănească, să aibă grijă de copiii lui, să îi educe ca lumea.”
Arina Angelescu, președinta fundației
În acest scop a crezut și finanțatorul, APS România, care sprijină Seeding Knowledge încă din 2016, și care nu a condiționat niciodată activitățile desfășurate în ONG sau finanțările obținute din alte surse. Pe parcursul celor trei ani, comunitatea SKF s-a lărgit și oamenii au sărit în ajutor, ba cu bilete la teatru sau sandwichuri, ba cu cărți, transport, bani pentru tabere sau altele. De altfel, „surpriza e că de câte ori facem altceva, găsim alți sponsori”.
Provocarea cea mai mare nu este, astfel, una de natură financiară, ci e determinată de lipsa unor modele. Pentru că ceea ce face SKF este o inițiativă singulară și lipsesc instrumente concrete de măsurare a rezultatelor. Echipa știe că face treabă bună pentru că vede rezultatele în evoluția copiilor, la părinți, la comunitatea care s-a creat și chiar la echipă, dar nu poate măsura concret elemente precum încrederea în sine, respectul, implicarea sau inteligența emoțională. Arina nu privește, însă, această lipsă ca pe ceva care să le restrângă activitatea, ci, din contră, și-a dat seama că poate explora, experimenta și descoperi, în cele din urmă, ce funcționează și ce nu.
Așa a ajuns SKF să-i includă și pe părinți în procesul educativ și a format un grup de dezvoltare personală doar al părinților, care se întâlnește lunar, după ce cei din fundație au realizat că degeaba lucrează cu copiii pe partea de dezvoltare personală, dacă părinții nu au resursele necesare să îi înțeleagă și să construiască împreună. În plus, au organizat și întâlniri, în parc sau la muzeu, pentru că unii dintre ei intraseră în rutina „muncă – copil” și nu petreceau timp în familie într-un cadru mai larg.
Despre Maria de la început de SKF, adolescenta spune că era un copil extrem de perfecționist, care trăia cu teama că orice făcea era fie bine, fie rău și care prețuia prea mult imaginea pe care ceilalți și-o formaseră despre ea. Își dorea să fie „copilul ăla bun, căruia nimeni să nu-i reproșeze nimic”. Acum, însă, este conștientă că lucrurile nu sunt întotdeauna doar bune sau doar rele și a învățat că părerea celorlalți nu ar trebui să o influențeze atât de mult. Este convinsă că ar fi crescut și s-ar fi dezvoltat și dacă nu ar fi fost copil SKF, dar procesul ar fi fost mai dificil și de lungă durată. .
Pe Hodăr, a cărui pasiune este chitara, fundația l-a ajutat să organizeze primul său concert, să se ocupe de sonorizare, de invitat oameni la concert și să-și dea seama dacă vede un viitor în ceea ce face. Pe Victoria, a cărei „superputere” este matematica, așa cum spune ea, bursa a ajutat-o să intre la un liceu privat, rezolvând 50 din cele 52 de întrebări de matematică. De altfel, în prezent, doi dintre cei zece copii SKF sunt bursieri la King’s Oak British International School și Avenor College.
În prezent, Maria este elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Sf. Sava”, iar în anul școlar curent, pe lângă dezvoltarea personală și de grup, va lua lecții de înot și va studia franceza la Institutul Francez. În ultima vreme resimte din ce în ce mai acut nevoia unui alfabet financiar, însă orele de educație financiară nu fac parte încă din programa școlară a liceului. Nu are Facebook și nici Instagram, pentru că preferă să-și petreacă timpul liber cu cei cinci frați ai săi, să joace baschet, să scrie sau să citească, iar în ultimul an școlar a purtat cu ea, aproape zilnic, una dintre cele trei versiuni pe care le deține ale Portretului lui Dorian Gray, de Oscar Wilde, operă de care s-a îndrăgostit de când o sperie ideea îmbătrânirii. După ce va împlini 18 ani și nu va mai fi bursieră, se imaginează tot în mijlocul fundației, ajutând la dezvoltarea următoarei generații de copii SKF cu energia și cu resursele sale.
Fotografii din arhiva Seeding Knowledge Foundation
