Care este cel mai spectaculos progres pe care l-ați văzut la un elev?

Cum aduci un copil care abia silabisește în punctul în care citește sigur pe sine un paragraf întreg de face o clasă întreagă să se întoarcă spre el cu mirare și bucurie? „Ușor-ușor”, a tot fost răspunsul repetat de mai mulți învățători care au participat anul trecut la atelierele Badabum Explorator. 

La finalul atelierelor, copiii au putut să plece și cu cărțile acasă. Din 2020, Asociația Punctart a lucrat în 50 de comunități vulnerabile și a donat în jur de 10.000 de cărți noi, adaptate vârstei.  

La finalul lui 2025, la capătul celor 40 de ateliere de literație, profesorii din comunitățile vulnerabile implicați în program au primit o întrebare: „Care este cel mai spectaculos progres pe care l-ați văzut la un elev?” și ei au povestit despre tehnicile folosite, despre răbdarea investită, despre ce funcționează în dezvoltarea literației și cum se pot îndrăgosti cei mici de lectură. Școala9 publică azi șapte dintre răspunsurile lor. 

„Și el e ca mine?”

De Corina Olteanu, analist comportamental/psiholog, Asociația Casa Bună, București

Unul dintre cele mai puternice exemple de progres pe care le-am observat a fost la un elev care, la începutul clasei a II-a, venea cu un nivel extrem de scăzut de expunere la limbaj și la lumea din jur. Adică vocabular limitat, propoziții incomplete, dificultăți în a urmări o idee și aproape nicio reacție la texte sau imagini. Avea, pur și simplu, foarte puține repere pentru a înțelege și exprima realitatea.

Schimbarea a început în ziua în care am citit împreună o carte ilustrată despre un copil care se temea de necunoscut. Pentru prima dată, l-am văzut atent, implicat și curios. 

A pus două întrebări simple, dar esențiale: „Și el e ca mine?” și „Ce se întâmplă după?”. A fost momentul în care lectura a devenit pentru el un spațiu sigur în care putea să exploreze ceea ce nu știa să numească.

De acolo, progresul a fost vizibil de la o lună la alta. A început să ceară el însuși cărți, să povestească singur ce înțelege, să compare emoțiile personajelor cu ale lui. Vocabularul i s-a îmbogățit spectaculos, iar felul în care descria lumea s-a schimbat: din răspunsuri monosilabice a ajuns la explicații clare, la observații personale și chiar la mici interpretări.

Punctul final al transformării? În semestrul al doilea, a prezentat în fața clasei un scurt rezumat al unei povești și a explicat de ce i-a plăcut personajul principal. Pentru un copil care, cu câteva luni înainte, aproape că nu vorbea, a fost o dovadă puternică a felului în care lectura poate deschide un canal nou către lume.

Această evoluție m-a făcut să înțeleg încă o dată că lectura nu este doar un exercițiu școlar, ci un instrument care modelează percepția, limbajul și încrederea unui copil în felul în care se poate exprima în lume.

„Colegii lui s-au întors mirați spre el…”

De Diana Bianca Ceru, profesoară de învățământ primar, clasa a II-a, Școala Gimnazială Ciurea, structura Hlincea, jud. Iași

Unul dintre cele mai puternice exemple de progres pe care le-am trăit a fost al unui elev din clasa pregătitoare. La începutul anului școlar, la testarea literației emergente, a obținut 6 puncte din 153 posibile. Acest rezultat arăta un nivel extrem de redus de expunere la limbaj, la jocuri cu sunete sau la activități de prelectură. Primele interacțiuni cu el erau scurte, ezitante, cu răspunsuri minime și cu o dificultate vizibilă în recunoașterea literelor și a sunetelor.

Punctul de pornire după evaluare l-am stabilit împreună, prin jocuri scurte, prin activități remediale zilnice de 10–15 minute, prin exerciții de conștientizare fonologică și prin multă încurajare. Foloseam cărți ilustrate, imagini mari, jocuri de asociere și exerciții ritmate. Lectura a devenit un ritual, mai ales în momentele în care lucram în perechi sau în grupuri mici.

Cu fiecare săptămână, vedeam cum ochii lui caută mai stăruitor literele, cum începe să-și sincronizeze mișcarea buzelor cu sunetele, iar jocurile de citire devin momente de bucurie.

A prins curaj extrem de repede în activitățile de tip „eu spun sunetul, tu găsești litera”, iar primele lui silabisiri erau rostite cu o concentrare impresionantă. Jurnalele de lectură pe care le-am introdus mai târziu au contat mult: îl motivau să se întoarcă la aceleași cuvinte, să le repete, să și le amintească. Micile lui desene și încercările de a transcrie primele litere au arătat, de fapt, tot parcursul interior al copilului. 

Momentul transformării vizibile a venit spre finalul clasei pregătitoare. Într-o activitate de lectură în grup, l-am auzit citind cursiv un text scurt alcătuit din mai multe propoziții, fără blocaje, fără ezitări, cu un ritm stabil și o înțelegere clară a sensului. Colegii lui s-au întors mirați spre el, iar zâmbetul lui din acel moment a fost dovada cea mai sinceră a întregului drum parcurs.

De la 6 puncte, la un copil care citește propoziții și explică ce a înțeles - aceasta este imaginea despre care știu că lectura, perseverența și susținerea constantă pot rescrie un traseu întreg. Este unul dintre acele exemple care îți rămân în minte și în suflet, pentru că arată, cât se poate de clar, cum o schimbare mică la început devine o reușită mare la final.

„Îndrăznesc să visez că vom fi colege…”

De Elza Fejer, prof înv. Primar, clasa a II-a, Școala Budila, comuna Budila, Brașov

Anul trecut primisem la clasă o fetiță care a fost reînscrisă la școală, după trei ani de abandon. Poate suna lipsit de modestie, dar tatăl o adusese pentru că a aflat că am clasa I, iar el a fost cândva elevul meu. O provocare? O bucurie? Uimire! Știam de situația materială precară, știam de eforturile fostului meu elev de supraviețuire încă din fragedă adolescență (confecționarea măturilor). Am văzut atunci în ochii lui rușinea eșecului copilului său estompat de speranța unei vieți în schimbare. Mi-a povestit de situația familială, de eșecurile repetate, dar a dovedit încă o dată, determinare și perseverență în a o lua de la capăt, spre binele copilei. 

Ceva din mine a văzut un copil cu un alt copil având aceeași speranță: mai bine. 

Cu pași mici, cu determinare și perseverența fiecărei zile, fetița brunetă, de 11 ani, în clasa a 2-a, i-a depășit, rând pe rând, pe ceilalți elevi. Își cumpără cu regularitate cărți de lectură din ofertele distribuitorilor ambulanți și viteza cu care acumulează cunoștințe a depășit cu mult standardele.

E o mândrie, dar, mai ales, e satisfacția muncii. A meseriei de profesor.

În acest moment, îndrăznesc să visez că vom fi colege…

Între oglindă și fereastră

De Claudia Cîinaru, profesoară de învățământ primar, simultan clasele II-IV, Școala Gimnazială „Dumitru Pătrașcu” Crevedia Mică, Giurgiu 

A venit un elev de clasa a patra de la o altă școală din București, timid și introvertit. Experiența sa de viață era limitată la cartierul său imediat. Nu călătorise, nu cunoștea culturi diverse și nu înțelegea conceptele de bază dincolo de mediul său.

Avea un vocabular restrâns și exprimare dificilă, folosea propoziții scurte, simple, adesea incorecte gramatical. Îi era greu să descrie emoții complexe sau să explice procese.

Ducea lipsa de curiozitate, implicare redusă în lecțiile de geografie, istorie sau științe. Lumea din manuale părea abstractă și irelevantă.

Transformarea lui a început atunci când i-am introdus lectura ghidată și independentă ca activitate centrală, selectând cărți care acționau atât ca o „oglindă” (reflectând experiențele copilului pentru a valida sentimentele), cât și ca o „fereastră” (oferind perspective noi asupra lumii).

Progresul lui a fost o transformare foarte bună în decursul unui an școlar, ajungând de la punctul 0 la: 

• dezvoltarea limbajului și a exprimării, 
• empatie și înțelegere socială, 
• gândire critică și creativitate, 
• de la a înțelege faptele a trecut la a analiza motivațiile personajelor, a prezice rezultate și a inventa propriile sale povești. Scrisul său a devenit mai creativ și mai coerent.

Cel mai puternic aspect al acestei transformări nu a fost doar îmbunătățirea notelor (care a venit ca un rezultat natural), ci schimbarea fundamentală a modului în care copilul a perceput și a exprimat realitatea.

„Chiar dacă nu în același timp ca ceilalți, a reușit!”

De Alexandra Joița, profesoară de învățământ primar, clasa a III-a, Școala nr. 5 Săcele, Brașov

Cel mai puternic exemplu este chiar din clasa mea. Elevul despre care povestesc mi-a demonstrat că totul este posibil atunci când există voință și sprijin. Lectura m-a ajutat să intru în lumea lui, să văd dincolo de comportamentul și cuvintele lui. 

La început ținea invers cartea, în mintea lui literele erau dansatoare și încrederea că va reuși era ceva imposibil de atins. Exercițiile de lectură unu la unu, cu sprijin după ore, dar și munca în echipă, l-au ajutat să țină corect o carte, să identifice cuvintele și să-și exprime părerea despre ceea ce văd în ilustrații. Deși a avut nevoie de aproape 3 ani pentru a putea deprinde citit-scrisul, astăzi e în clasa a III-a și acum reușește să citească fluent, să își exprime părerea într-un mod organizat și să rezolve sarcini simple. 

Atelierele de lectură l-au ajutat să își învingă teama de vorbi în fața colegilor și de a greși. Este un copil creativ, căruia nu îi mai este teamă să spună ce gândește. Chiar dacă nu în același timp ca ceilalți, a reușit!

Lectura a topit teama

De Ana Vas, profesoară de învățământ primar, clasa a II-a, Școala „Iuliu Valaori”, comuna Castelu, Nisipari, Constanța

Cel mai puternic exemplu de progres l-am trăit cu o elevă pe care am preluat-o în clasa I. La început vorbea foarte puțin, evita să citească și se temea să se exprime în fața colegilor. Punctul ei zero a fost lipsa de încredere și o rezervă vizibilă în relație cu lectura. Am început atunci să introduc constant, în momente mici și sigure pentru ea, cărți potrivite vârstei, pe care le aveau din clasa pregătitoare. 

Schimbarea a venit treptat: a început să citească fragmente scurte, să ridice timid mâna, să facă observații simple despre personaje sau imagini. Pe măsură ce curiozitatea a crescut, s-a schimbat și modul în care se raporta la ea însăși. 

Astăzi, în clasa a II-a, la atelierul de lectură, a fost una dintre cele mai implicate și entuziaste. Citește cu plăcere, cere să participe și vorbește despre ce descoperă în cărți cu o naturalețe care acum un an părea imposibilă. Transformarea ei mi-a confirmat cât de mult poate influența lectura modul în care un copil își găsește vocea, curajul și bucuria de a fi la școală.

Poveste fără sfârșit

De Alexandra Iacob, profesoară de învățământ primar, clasa I, Școala Gimnazială nr. 1, Petrăchioaia, Ilfov

Cel mai puternic exemplu întâlnit a fost la seria trecută de elevi. Am primit în clasă un elev căruia nu îi plăcea să citească absolut deloc. În clasa noastră era o regulă clară: în fiecare vineri cei mici veneau cu o carte/poveste citită în cursul acelei săptămâni.

Inițial, nu i-a plăcut această regulă, dar ușor - ușor a început să citească poezii mai scurte, povești. Surpriza cea mai mare a fost înainte de una dintre vacanțe când a venit la școală cu o carte, pe care voia să mi-o arate și să îmi povestească ce a descoperit în ea. Nu orice carte, o carte de 520 de pagini, «Poveste fără sfârșit», de Michael Ende.