Care sunt întrebările fericirii care străbat sala de clasă în mediul şcolar românesc? Fiecare profesor are colecţia lui de întrebări care răsar din situaţiile variate pe care le întâmpină la şcoală. Întrebările mele m-au condus spre o serie de cărţi care dezvăluie căi de a-i însoţi pe copii spre propria putere şi în acelaşi timp să propun un model de acţiune care să îi orienteze pe aceştia spre soluţii întrucât pentru mine contează vocea copiilor.
Vocea copiilor este atât de preţioasă încât acoperă previziunile cele mai entuziasmate ale adulţilor. Această alegere pe care o fac zi de zi este susţinută de lecturile pe care le-am explorat pentru tema Pedagogia fericirii, studiată la doctorat. În urma interviurilor realizate atât în mediul privat, cât şi de stat, directorii de şcoală consideră că profesorii nu reuşesc să parcurgă ultimele descoperiri din domeniul educaţiei, cele mai multe dintre ele demontând mituri după care activităţile educative încă se desfăşoară. Din acest motiv, pentru a răspunde la această nevoie, am iniţiat campania Cartea de pe catedră care prezintă cărţi-profesor, şi Biblioteca emoţională, în care și eu și părinții punem efectiv la comun cărțile pe care le avem deja, cărți despre gestionarea emoțiilor, ca să le putem citi împreună, părinţi, profesori şi elevi.
Printre cărţile care mi-au fost profesor pot nominaliza Regulile creierului de John Medina, care a stat la baza primului program de neuroştiinţă desfăşurat la clasele primare şi a primei serbări de neuroştiinţă creată alături de copii şi părinţi. Cu ea am dezvoltat un dialog ludic cu copiii despre ce îi ajută să îşi dezvolte creierul, despre neuronii-oglindă, despre modalităţile de a îşi calma corpul sau cum să facă alegeri atunci când îşi exprimă emoţiile. Totodată, a fost inspiraţia pentru profesorul de fitness, în momentele de activare de dimineaţă, când începem orele. Elevii devin pe rând profesori de fitness şi folosesc cărţile sau instrumentele de scris pentru a propune mişcări diverse pentru energizare sau pentru antrenarea atenţiei.
Medina face referire la principiile care ne îmbunătăţesc performanţele. Cele 12 reguli ale creierului pot fi discutate cu copiii alături de regulile clasei şi sunt un argument pentru mai multă mişcare, muzică şi pauze creative, adevărate bomboane cognitive, în şcoli. Sper că va veni vremea în care propunerea de biciclete staţionare în clasă va fi realistă pentru mediul şcolar din România.
Autorul vorbeşte şi despre importanţa somnului şi mi-a adus aminte de reacţia de entuziasm pe care au avut o elevii atunci când am avut o invitată pe Mona Ciurezu, specialist în somnul copilului. Aceasta le-a vorbit despre somnul copiilor, somnul animăluţelor şi cum se pot pregăti de somn pentru a evita coşmarurile. Regulile creierului te determină să îţi pui o mulţime de întrebări legate de arhitectura şcolilor şi cât de puţin se adresează nevoilor copiilor.
O altă nominalizare a cărţilor-profesori de fericire este Mindfulness pentru profesori, baza proiectului meu Aleg să fiu un profesor fericit şi a uniformei de profesor. În interviuri luate copiilor, aceştia mărturisesc că au nevoie de profesori fericiţi. Astfel, aceşti profesori îşi pot activa resursele necesare unor activităţi care le transmit entuziasm, bucurie, joacă şi provocare.
Este recomandat ca profesorii să folosească limbajul compasiunii faţă de propria persoană şi în raport cu copiii. Reglarea emoţiilor în timpul lecţiilor este fundamentală pentru susţinerea unei atmosfere securizante în clasă. Autoarea cărţii, Patricia A. Jennings, subliniază:
Nu putem evita să aducem în sala de clasă scenariile noastre de o viaţă. [...] În aceste cazuri, percepţiile noastre sunt distorsionate şi avem tendinţa să reacţionăm exagerat. Poate că presupunem că purtarea unui elev este conştientă şi intenţionată, când de fapt este mai probabil ca ea să fie rezultatul reglării emoţionale deficitare, al unei traume sau al unui lucru ce se petrece în afara şcolii.
Lucrarea este asemănătoare unui ghid, cu multe tehnici propuse, exemple din sălile de clasă şi instrumente de lucru. Mă întorc la ea de câte ori realizez un workshop pentru profesori şi aduc în discuţie crearea de spirale ascendente, spre deosebire de cele ale negativităţii şi puterea zâmbetelor în şcoli.
Cartea Mindset de Carol S. Dweck este o oglindă a multor renunţări care se întâmplă în sala de clasă, din partea profesorului sau a elevului când ar putea reprezenta tot atâtea salvări. M-a făcut să reflectez care este motto-ul unei clase sau al unei familii.
Care este motto-ul familiei tale? Care este motto-ul clasei în care copiii prind aripi? Motto-ul clasei mele este „Reuşim împreună". Este o poziţie care reflectă mentalitatea flexibilă, valorificarea eşecurilor şi metamorfozarea lor în trepte de autocunoaştere.
Întrebarea fundamentală a cărţii este: Ce te face să te simţi inteligent, perfecţiunea sau perfecţionarea?, menţionând că luxul devenirii este sacrificat de mentalitatea rigidă. Aşadar, preţuim perfecţionarea? Îi învăţăm pe copii să savureze sentimentul progresului?
Am perfecţionat alături de copii câteva instrumente care să îi ajute să fie autonomi şi să îşi monitorizeze singuri progresul şi am intitulat sesiunile de învăţare antrenament pentru a înţelege cadrul de dezvoltare a atenţiei, memoriei, compasiunii şi a tuturor elementelor care ne fac să experimentăm armonia în clasă.
În topul cărţilor-far pentru mine apare şi autorul Peter Senge cu lucrarea Şcoli care învaţă, impresionantă în ceea ce priveşte tablourile şcolare expuse. Este una dintre cărţile pe care le-aş citi în programul de coaching 5am ca inspiraţie înainte de ziua de şcoală. M-a făcut reflectez asupra temelor de calitate, asupra modului de responsabilizare a copiilor asupra propriei formări şi cum aş putea crea o comunitate de învăţare. Foarte fructos şi limpede, sunt analizate modelele mentale ale profesorilor şi cum acestea le permit sau nu să evite copiii invizibili din clasele lor.
O lectură-fluviu, cu o multitudine de linkuri despre expresia de sine este reprezentată de Gramatica fanteziei de Gianni Rodari, precum o carte de vizită pentru profesorul jucăuş. Am folosit această carte încă de la intrarea în învăţământ pentru jocurile de creaţie şi cred cu putere că dacă apelăm la puterea imaginaţiei copiilor vom avea o mulţime de punţi de a construi trasee de dezvoltare personalizată.
Tehnicile propuse îi ajută pe copii să îşi creeze propriile poveşti şi să conducă în direcţii de basm contemporan poveştile clasice. Cuvintele sunt ca nişte pietricele în lac care declanşează şi tot declanşează:
un cuvânt, aruncat în minte la întâmplare, produce valuri la suprafaţă şi în adâncime, provoacă o serie infinită de reacţii în lanţ, antrenând în căderea lui sunete şi imagini, analogii şi amintiri, sensuri şi vise, într-o mişcare ce interesează experienţa, memoria, fantezia şi inconştientul şi care e complicat de faptul că mintea însăşi nu asistă pasivă la reprezentaţie, ci intervine continuu pentru a accepta şi a respinge, a uni şi a cenzura, a construi şi a distruge.
Cartea de pe catedră ne oferă atâtea şanse de a fi blânzi cu noi, curajoşi alături de copii, mai pregătiţi de a traversa şi regla emoţii şi se aseamănă unei ape curgătoare de idei care susţin fericirea la şcoală, pentru profesori şi pentru copii.
