Ora 10:54, intru în Cărturești. Într-o sală din spate mai multe scaune sunt așezate în semicerc iar alte două puse de o parte și de alta a unei măsuțe în fața noastră. Nu știu unde să mă așez, primul rând pare înfricoșător. Mă încurajez și mă așez în față, lângă culoar. Lumea începe să se adune treptat. Simt miros de carte și de cafea proaspăt făcută la aparatul care bâzâie la intrare.
Ora 11:00, ar trebui să înceapă clubul de lectură. Parcă așteptam profesorul să vină în clasă, să înceapă lecția. Cineva dă din picior în colț, emoționat. Nerăbdare și ușoară anxietate plutesc în aer. Unii au cartea, alții au agenda, iar alții ambele sau niciuna. Muzica ambientală și forfota înceată din librărie completează atmosfera.
Moda book clubbingului ia avânt
De ceva timp îmi tot apăreau pe social media cluburi de lectură, cum ar fi „The Contemporary Shelf” al Cristinei Alexandrescu, cel organizat de Funky Citizens, cel al Andreei Vrabie de pe Substack și foarte mult content de tip „booktok”. Câteva cluburi de lectură internaționale pe care le-am descoperit sunt cel al lui Dua Lipa, Service95 Book Club, Fallon Book Club al lui Jimmy Fallon și Inklings Book Club al lui Jack Edwards, un tânăr foarte popular pe Booktok.
Algoritmul m-a ajutat să descopăr o mulțime de cărți, să le salvez la „Favorite”, apoi să nu le citesc vreodată. Așa că am decis să particip și eu la un club de carte, să trec în etapa următoare. Am aflat de clubul lui Vlad Adamescu și Răzvan Petri, fondatorii platformei Politica la Minut de la o prietenă - un mesaj și un „Vrei să mergem?”. Nu mi-a trebuit nimic mai mult ca să mă convingă.
Cartea dezbătută a fost „Technofeudalism: What Killed Capitalism”, de Yanis Varoufakis. Cred că un prim lucru care mi-a plăcut la clubul de carte a fost că m-a „forțat” să citesc o carte pe care nu aș fi citit-o în alt context. Sunt pasionată de științe politice și economie, dar nu prea citesc non-ficțiune.
Încă de la început ni s-a spus că va fi o discuție relaxată despre carte și opinii, și chiar așa a fost. Mulți participanți au recunoscut că este pentru prima dată când participă la un club de lectură, dar au fost și alții mai experimentați în această taină. Un sentiment recunoscut de toată lumea a fost acela de vinovăție. De multe ori luăm o carte în mână, începem să citim, iar peste 5 minute suntem pe telefon, doomscrolling sau într-o conversație pe platforme media.
Discuția a început timid. Unul câte unul a încercat să își spună primele opinii generale despre carte. De la o gând la altul, s-a format un lanț de idei, fiecare luând cuvântul când considera mai potrivit sau când ridicau mâna și le venea rândul. Rapid a devenit o conversație, lumea venea cu completări la spusele celui de dinainte, cu răspunsuri, cu comentarii la ce zic alții. De la atmosfera ușor tensionată de la început s-a ajuns la dezinvoltură și naturalețe. Până și cei mai timizi au prins curaj. Majoritatea, dacă nu toți, am luat cuvântul măcar o dată. La un moment dat, am fost așa prinși de discuție, că parcă nu ne mai puteam opri. Și nici nu doream să se termine. Mai erau atâtea comentarii de făcut, opinii de împărtășit.
Suntem pe bune în tehno capitalism?
Cartea a avut foarte multe referințe media și istorice, de la serialul „Mad Men” și Marea Criză Economică (The Great Depression), până la mitologia Greciei Antice și minotaurul. Volumul are ca structură-schelet o scrisoare a autorului către tatăl său, care i-a inspirat înclinația spre știința economiei.
Ce idei au rămas cu noi, gașca de la clubul de carte? Trimiterea la capitalizarea atenției – „hrănim mașinăriile cu opiniile, activitățile noastre pe platforme”, a spus unul dintre participanți. „Noi construim algoritmul, iar el, pe noi.” Foarte multe platforme încep să permită accesul pe bază de subscripții, iar „critica este capitalizată”, a adăugat altcineva din sală.
Nevoia aceasta de locuri în care să ne vedem și să discutăm a fost adusă în discuție de un participant, nevoia de „third places”, spații terțe – nici acasă, nici la muncă, undeva cum ar fi o cafenea (știați că Bucureștiul este în top 10 capitale europene cu cele mai multe cafenele de specialitate?), un parc, o librărie etc. Din cauza rețelelor de socializare, s-a pierdut contactul direct între oameni. Chiar vrem să stăm pe social media sau doar ni s-a vândut această idee? Uneori este o rușine că nu ești pe platformele media. „Cum, nu ai văzut acest clip?”, „Nu ai auzit ce a pățit X din cauza lui Y?”. Într-un fel, ajungem să facem reclamă gratuită companiilor de big tech doar prin faptul că le menționăm celor din jur. Sunt și astea printre ideile discutate.
Pe lângă rețelele sociale și cum funcționează ele, am ajuns și la impactul inteligenței artificiale în viața noastră și cum mai funcționează corporațiile în ziua de azi. Cei care nu lucrează în corporații au fost șocați să afle că unele firme au cotă de utilizare a AI-ului, adică ești obligat să îl folosești, așa cum ne-au mărturisit câțiva participanți.
„AI-ul ne distruge gândirea critică” a fost o idee unanim acceptată, majoritatea recunoscând că se simt copleșiti de inteligența artificială.
Răzvan a întrebat la început dacă suntem de acord cu autorul, că suntem în tehnofeudalism și că a murit capitalismul, dacă nu suntem de acord sau dacă suntem între. Părerile au fost împărțite, iar majoritatea a tins la început să fie de acord cu Varoufakis. De-a lungul întâlnirii, a mai întrebat de două ori dacă ne-am schimbat părerea. Da, numărul de mâini ridicate a crescut de la întrebare la întrebare. Am observat că, deși aveam păreri diferite, ele aveau puncte comune, mai multe decât ne-am aștepta.
Dacă vrei să participi la alte cluburi de carte, cei de la Cărturești pun anunțuri pe Instagram și înscrierea se face printr-un formular.
După ce book cluberii au plecat cu noile idei acasă, i-am luat și eu la întrebări pe Vlad și Răzvan despre ce i-a făcut să își facă un club de lectură.
„Totuși mai avem o șansă aici în Europa să avem și un final fericit”
Școala9: Cum vi s-a părut overall experiența?
Vlad Adamescu: A fost foarte fain, chiar a venit multă lume. A fost foarte mult interes oricum, n-am putut să acomodăm toți oamenii care voiau să vină. Sperăm să mai facem pe viitor și mi-a lipsit mult să avem astfel de discuții. De obicei, noi prezentăm chestii, cercetările noastre, lucruri la care ne-am mai gândit, sau lumea ne întreabă, dar nu prea avem partea asta. Vrem să aflăm lucruri de la oamenii cu care discutăm, vrem să vedem care e părerea lor despre un subiect comun și cumva ne-am regăsit toți în jurul acestei cărți „Technofeudalism” a lui Yanis Varoufakis.
Răzvan Petri: Eu m-am bucurat că lumea este interesată să iasă din online și transferul din online în offline există. Există această dorință. Cum vorbeam și în timpul clubului, există astfel de third places, ceva între lucru, mediul privat de acasă, personal, și că avem șansa să facem astfel de lucruri, pentru că în online este foarte multă încrâncenare, este foarte puțin spațiu pentru dezbateri. Aici, cum spunea și Vlad, am apucat să vorbim despre astfel de lucruri și să ne mai așezăm și noi niște idei.
Sper că și participanții și-au așezat mai clar niște idei și au putut să le conecteze puțin de ambele medii și să mergem într-un pic într-un alt registru, acela al abstractului, al ideilor, al imaginării viitorului, și cred că am reușit să facem asta. Eu, cel puțin, am plecat de aici cu tot felul de idei despre nu numai ce să mai facem noi la inițiativa noastră, dar și despre book cluburi și despre carte în sine; mi s-au clarificat niște lucruri.
- Vi se pare că viitorul e optimist după discuție?
Vlad: Eu de obicei sunt foarte pesimist, dar mai ales după discuția asta și după cât interes am văzut că a existat și după faptul că am văzut că oamenii chiar au participat la dezbatere. M-am bucurat pentru că nu prea mai vedem participare fizică la chestii sau vedem, dar nu foarte mult. Deci sunt mult mai optimist decât eram înainte să venim la acest club.
Răzvan: Și eu eram pesimist, poate mai puțin pesimist decât Vlad, care este cel care îmi amintește constant de părțile negative și nu că ar vrea el, ci că într-adevăr există foarte multe lucruri care nu merg bine. Dar ce s-a clarificat în discuția asta și ce m-a bucurat este faptul că totuși, chiar dacă concluzia cărții pe care am discutat-o este destul de negativă și opțiunile nu par foarte bune, totuși în Europa suntem protejați de sălbăticia aceasta a tehnofeudalismului, dacă el există, și suntem protejați puțin de capitalismul sălbatic, care ne culege datele, atenția și ne menține în aceste spații. Și asta m-a făcut puțin mai optimist, realizând că totuși mai avem o șansă aici în Europa, poate să avem și un final fericit în care să reglementăm mai mult spațiul online.
- Care este o idee cu care ați rămas referitoare la carte sau la experiență în ansamblu?
Vlad: Avem nevoie de astfel de inițiative offline și trebuie să ne reducem cu toții screentime-ul. Cred că merită să avem astfel de discuții mult mai personale decât putem pe orice fel de platformă de socializare.
Răzvan: Cumva, chiar dacă nu pot să generalizez, am speranța și văd, adică am motiv să am speranță, că n-a murit long form-ul, că n-a murit textul scris și nici dezbaterea fizică. E posibil să fie totuși doar un mit că se urmărește doar conținut short form și attention-grabbing.
- La nivel de discuții online versus fizic, acum că am avut o discuție fizică, care vi se pare mai rentabilă, care are cele mai multe rezultate?
Vlad: Cred că ambele au rezultate. Merită să reușești prin conținutul ăsta [online] să ajungi la foarte mulți oameni care să te urmărească și care să aibă chiar impact sesizabil, când vine vorba de prezența la vot sau despre rezultate la diverse alegeri. Dar contează să completezi partea asta de online cu cât mai multe discuții și întâlniri fizice. Sperăm ca chestiile astea să încurajeze și alte astfel de book cluburi sau astfel de discuții care sunt duse mai departe de către participanți, la ei acasă, la școală, în comunitate, la muncă, de exemplu. Deci cumva ele trebuie să opereze în paralel.
Răzvan: Mi se pare că e un târg între cantitate și calitate. Calitativ sunt mai bune discuțiile fizice. Ajungi la mai mulți oameni în online, dar cred că poți să ajungi la un compromis în sensul pozitiv. În online poți transmite conținut de calitate la foarte mulți oameni, dar și în format fizic să ajungă la mai multă lume. Pentru că, într-adevăr, ne-a încărcat discuția de astăzi și nu mă simt mai obosit după ea. Simt că aș putea să o fac o dată pe lună, o dată la două luni, astfel încât să ajungem la mai mulți oameni cu astfel de discuții.
- Care este o recomandare de carte, fie fiction sau non-fiction, pe care o aveți în momentul ăsta pentru lume?
Vlad: Am menționat-o și în book club, „Trade Wars Are Class Wars” de Michael Pettis și Matthew C. Klein. Pe ea se bazează și Varoufakis când vorbește despre comerțul internațional, care e o parte foarte mare din punctul în care am ajuns, când vine vorba de tehnofeudalism, și când vine vorba de competiție geopolitică. Deci determină foarte mult din ce se întâmplă acum în lume. Dacă reușești să treci de primele câteva capitole, care sunt mai tehnice și un pic plictisitoare, dacă treci de ele, e foarte bună.
Răzvan: Eu aș recomanda „Crack-Up Capitalism” de Quinn Slobodian, care îți arată că alternativa la democrație liberală sau capitalism nu trebuie să fie neapărat una mai fertilă și optimistă, la fel ca la Varoufakis, ci poate să fie și una în care capitalismul se desprinde de democrație, pentru că ele două erau luate în pereche până acum. Îți arată că foarte mulți capitaliști, că oameni cu foarte mulți bani și-ar dori chiar să nu mai aibă bătaia de cap cu democrația, cu oamenii și capitalul să poată domina totul. Este o privire care te sperie puțin, dar care te face conștient de efectele negative ale nereglementării. Și, din nou, mă duce puțin cu gândul că suntem în Europa și e puțin mai bine.
