reporteră

Cristina Apostolache

Pasionată de științe umaniste și arte, îmi place să scriu despre tot ce mă înconjoară. Am început să scriu încă din școala generală, iar în liceu am creat o revistă de tineret cu câțiva colegi. Activitatea cu cel mai mare impact a fost participarea la concursuri de dezbateri pentru liceeni. În timpul liber, fac voluntariat și descopăr cafenele.

Alte articole

Clasă

Zece elevi au câștigat Olimpiada Internațională de Astronomie, doar cinci au primit bani de la stat. „Dacă se laudă cu ei, ar trebui să-i și premieze”

de Alexandra Șerban

Anul trecut, la prima ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie pentru Juniori, organizată în România, Ministerul Educației a creat o situație contradictorie: s-a lăudat public cu performanțele lotului român, dar a premiat doar jumătate. Problema este semnalată de mama unuia dintre elevi, care consideră că autoritățile l-au discriminat pe copilul ei.

08.03.2023
Clasă

Pro și contra festivități de premiere în școli. Coronițele „apanajul comunismului, nu al meritocrației” sau „parte a unei tradiții”

de Adelina Mărăcine Foto: Dumitru Angelescu

O petiție publică lansată de o profesoară din Bacău prin care cere eliminarea festivității de premiere a elevilor, de la sfârșit de an școlar, a stârnit un val de reacții în online. În timp ce peste două mii de părinți, profesori și elevi s-au alăturat inițiativei și spun că alinierea în careu și coronițele de flori le amintesc de vremea comunismului, alte persoane se opun cu vehemență și afirmă că doar elevii „mediocri” vor fi avantajați.

16.06.2022
Școala cea mai 9

Cum a fost la book clubul Politică la minut

de Cristina Apostolache

Am fost la clubul de carte la care gazde au fost Răzvan Petri și Vlad Adamescu, fondatorii Politică la minut, la Cărturești, și am vorbit despre tehnofeudalism și despre cât de important e să fim împreună în offline. 

22.01.2026