Granny hobbies. De ce se întorc GenZ la analog

Suntem cu toții lipiți de telefoane. O spun statisticile, o știm și noi. Noi cei de orice vârstă. Vorbitul cu prietenii și familia, clipuri, muzică, plătit facturi, ne ducem către telefon pentru câte și mai câte. 

În mod ironic, șansele să găsim pe TikTok un clip în care cineva ne arată diferite metode de a limita timpul pe social media sunt foarte mari. Sau poate doar în echo-chamber-ul format pe platformele pe care le folosesc eu.

Anul 2026 o să fie „analog”?

Dacă dorești ca 2026 să fie un an „analog”, inspirația și încurajările sunt peste tot. Pe social media, ironic, există un trend, „2026 analog”, cu tot felul de practici care să ne deconecteze de la telefoane și rețele: telefoane cu butoane sau „dumb phones”, viniluri și CD-uri, aparate foto, reviste pe hârtie etc. În vara 2024, cei de la HMD au lansat un telefon „Barbie” cu butoane, lansat în urma valului pornit de filmul cu același nume. Acest trend al revenirii la forme tradiționale de divertisment a încercat să-și facă simțită prezența de câțiva ani iar acum devine din ce în ce mai popular.  

În Amsterdam s-a înființat „The Offline Club”, o inițiativă pentru a deconecta lumea de la dispozitive și de a-i ajuta să socializeze cu alți oameni într-un cadru prietenos, față în față. Întrunirile constau în jocuri de societate, cluburi de lectură, ateliere de artă și creație sau doar socializare. Clubul și-a extins activitatea și în alte orașe, precum Londra, Paris și Copenhaga. Acest proiect a venit și ca reacție generalizată a tinerilor la tehnologie, care începe să îi copleșească.

Am căutat câteva activități care să mă facă să las telefonul din mână de pe la noi. Cea mai recentă a fost să încep să ascult muzică la CD player. L-am primit cadou de la câțiva prieteni. Le spusesem de ceva timp că aș vrea să încep să colecționez CD-uri. Mi se pare super „vintage”, îmi aduce aminte de bunicul meu, care asculta dimineața radioul la casetofon. De când am început să-mi ascult albumele preferate în acest fel, am observat că și screen time-ul mi-a scăzut cu 30 de minute pe zi. De obicei, după ce intram pe Spotify, imediat intram pe Instagram sau pe Pinterest, fapt care mă distrăgea de la ce aveam de făcut. Acum ajung acasă, îmi pun un CD la casetofon și las telefonul de-o parte.

Un alt lucru pe care îl fac de doi ani și care mă ajută la social media detox este fotografia. Am un aparat foto digital cu care ies la plimbare prin București, uneori doar din dorința de a face poze. Alteori, prietenii mă roagă să facem ședințe foto când vor să aibă materiale de postat pe Instagram. Este un hobby care mă ajută să văd lumea din noi perspective, devin mult mai atentă la ce e în jurul meu. Din fericire, cunosc mai multe persoane cu pasiuni similare. De exemplu, printr-o amică am aflat că este la modă să faci poze pe film, ea având un astfel de aparat. De la un search pe Google la altul, i-am descoperit pe cei de la isopatrusute, un magazin specializat pe fotografia pe film.

Inspirată de ideea de photo-journaling, am făcut un experiment. Am cumpărat o cameră pe film pe care am luat-o peste tot cu mine și am încercat să surprind cele mai importante momente în cele 36 de cadre disponibile. Mi-a fost pusă la încercare răbdarea. Doream foarte mult să văd cum ieșeau pozele, dar nu puteam. Pe la ultimele cinci poze, încercam să caut orice prilej să scot aparatul din geantă, doar ca să le termin și să duc filmul la developat.

Pe lângă răbdare, îți este testată și rezistența la „eșec”. Dacă poza nu a ieșit așa cum sperai, aia e. Poți încerca să o retușezi în programe de editare, dar esența rămâne aceeași. Trebuie să fii atent la tot felul de aspecte când apeși pe buton, avea să-mi spună Matei, fondatorul isopatrusute, un loc care a reînviat acest hobby de pe vremea părinților. 

„Găsim orice «la un click distanță», așa că nimic nu mai e special”

Lumini, unghiuri, cum îți stă bluza, planta prea mare din colțul camerei, toate îți afectează rezultatul final. Îți focalizezi atenția pe ceva ce nu este instant gratificat. Ești doar tu, aparatul și viitoarea poză. 

Ce ne-a apucat pe noi, cei din GenZ, să ne apucăm de făcut poze pe hârtie? Am discutat despre asta cu Ilinca, elevă în clasa a X-a, pasionată de fotografie. 

„Generația noastră este dornică de frumos, de estetic, iar tehnologia este copleșitoare cel puțin din acest punct de vedere - avem totul pe telefon, găsim orice «la un click distanță», așa că nimic nu mai e special, iar fotografiile sunt cea mai la îndemână formă de exprimare. Aparatele digitale și cele pe film aduc acel ceva deosebit pe care ne dorim să-l vedem atunci când ne uităm printre poze.” 

Dacă ar trebui să aleagă, ar prefera pozele pe film, „pentru că au ceva aparte, textura, lumina, culorile, totul este diferit față de fotografiile cu care am fost obișnuită de mică. Cumpăratul filmelor, procesul prin care se fac pozele, mersul la developat, toate mă fac să simt că este cu adevărat meritul meu pentru fiecare poză făcută.”

Povestea Ilincăi și pozele pe film a început la banchetul de la finalul clasei a VIII-a. Ea a vrut să imortalizeze momentul „cu ceva special - o rolă de film. Îmi amintesc și acum că primul film pe care l-am cumpărat a fost Fuji20”. A reușit să-și convingă mulți dintre prieteni să descopere și ei plăcerea de a face fotografii în această manieră, „mai mult de 10 dintre prieteni”. Adulții îi aplaudă pasiunea. „În general, sunt plăcut surprinși să vadă că se mai practică fotografia pe această cale, ca pe «vremea lor»”, adaugă Ilinca.

O poveste cu altfel de „expunere”

Am mers și la unul dintre locurile din București unde încă îți poți developa filmele - isopatrusute.

Intrarea în magazin nu se face în mod obișnuit, deschizi ușa și gata. Trebuie să urci niște scări în spirală, iar magazinul se află la etaj, fiind despărțit de trepte printr-un mic pod decopertat. 

Cum intri, ești întâmpinat de un perete plin de role de film de toate tipurile și culorile și poze-mostre. Sunt și două canapele pe care poți să stai să citești reviste de specialitate și nu numai, pe care le găsești pe raftul din fața micii zone de relaxare. În spatele casei de marcat se văd negative și birouri de lucru pentru developat. 

Povestea isopatrusute a început în Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, în camera obscură creată de Matei Dumitru, unul dintre fondatori, împreună cu câțiva colegi. Erau toți elevi ai liceului pe atunci. Când au absolvit, s-a sfârșit și era camerei obscure din liceu, iar Matei și prietenii săi au trebuit să caute un alt loc. „Noi mai voiam să facem chestia asta, trebuia să ne găsim un spațiu. În punctul ăsta deja ne și adunaserăm vreo 30 de oameni, adică aveam cu ce lucra. Am căutat un spațiu de închiriat, pe care să ni-l permitem, spațios, în care să putem să facem chestia asta. Și ca să putem plăti chiria, hai să facem și niște servicii comerciale. Adică să vină oameni la noi să-și developeze filmele”, povestește Matei.

El identifică trei motive principale pentru care crede că oamenii aleg să folosească aparate foto pe film. 

Primul este nevoia de deconectare de la telefonul care ne însoțește la fiecare pas. „Am un telefon în buzunar care are toată cunoașterea lumii în 10×15 cm și 200 de grame.” Suntem înconjurați constant de forme de content audiovizual. Telefoanele devin arhive cu mii, poate sute de mii de poze și videoclipuri. Pentru că avem atât de mult spațiu de stocare la dispoziție, nu mai suntem atât de atenți la detalii. Dacă nu ne convine rezultatul, putem să îl ștergem imediat. În schimb, când folosești un aparat pe film, devii mai „zgârcit” și depui mai mult efort pentru rezultatul final. 

„Am la dispoziție 36 de poziții pe care să înregistrez imaginile pe care vreau să le înregistrez și după se termină. Și chestia asta mi se pare că vine cu un anume calm și o anumită răbdare. În loc să fac o poză pe telefon de 14 ori în 2 secunde ca să nu clipească nimeni, poate că o să stau și o să respir un pic și o să zic «stai să scot cărănguța aia din cadru, stai să aștept să stea toată lumea frumos, dar oare am setat camera bine?» și tot așa și, de-abia după, să apăs butonul o singură dată și aia să fie imaginea”, explică el.

Un alt motiv este „caracterul inefabil al imaginilor pe film”, spune Matei. Există multe filtre pentru poze, diferite software-uri de editare care pot produce imagini care arată ca și cum au fost făcute pe film. Acestea „sunt foarte bine executate și te păcălesc. Dar tot implică o participare activă în cum ia formă acea imagine. Ca să fac asta, trebuie să iau o imagine digitală, să apăs pe un filtru, să trag de niște butoane și tot intervin.” Pozele pe film ascund procesul de realizare și rămâne un mister, „nu știi neapărat cum s-a ajuns acolo”.

Al treilea motiv este cumulul de obiecte și practici implicate în procesul de creație. Este o activitate manuală, tangibilă. Față de fotografiile digitale, care există în interiorul telefoanelor sau calculatoarelor noastre, imaginile pe film sunt prelucrate într-un cu totul și cu totul alt mod. 

„Fotografia pe film înseamnă: am făcut poze, scot filmul din aparat, trec cu el prin niște procese manuale de prelucrare până obțin un negativ. Negativul pot să-l scanez, pot să-l măresc pe hârtie. It’s all foarte manual și chestia asta te conectează cu fotografia ta într-o măsură, pentru că îți influențezi imaginile tangibil în fiecare punct. Nu tragi de un slider în Lightroom, tragi de un negativ în camera obscură”, explică Matei.

Cum îți exersezi răbdarea pe film

Nu există limită de vârstă când vine vorba de fotografie, ci trebuie doar să vrei să o descoperi, crede Marei. De la cei mai în vârstă, care făceau poze în tinerețe, iar acum au timp să își redescopere această pasiune, până la tineri nostalgici după o perioadă în care nu au trăit, fiecare are o motivație să ia aparatul foto în mână. 

„O chestie pe care o fac mulți oameni și care îmi place foarte mult este speța asta de journaling. Îmi pun un film în aparat, fac poze cu el câteva luni sau câteva săptămâni și în punctul în care scot acele poze deja nu mai știu ce-i acolo, ce-am fotografiat sau de când îl am sau ce se întâmplă și e așa, o surpriză de fiecare dată. Te invită să te implici personal un pic mai tare în imaginile tale.”