În Piața Universității se baricadaseră manifestanții pe care Ion Iliescu, proaspăt ales președintele al Fondului Salvării Naționale, avea să-i numească „golani”. Ion Rațiu candida la președinție din partea PNȚCD și Regelui Mihai îi era interzisă intrarea în România. Toate astea au încăput în luna ianuarie 1990, când românii gustau cu nesaț dintr-o lume nouă și se scuturau energic de trecut. Un trecut în care corpul femeii era bun de stat, avortul era interzis, nu existau contraceptive, iar discuțiile despre sex erau mereu cu voce joasă.
Anii liberi de după comunism
Tot în aprilie 1990, se înființa și SECS - Societatea pentru Educație Contraceptivă și Sexuală, care avea să lucreze cu medici de familie într-un program amplu pentru oferirea serviciilor de planificare familială. S-au înființat cabinete în acest scop și a fost dezvoltat un curriculum pentru medici împreună cu Ministerul Sănătății. România era deschisă să afle, să se educe, să le ofere copiilor o viață fără rușinea asociată corpului lor sau sexului, să aibă viața pe care și-au dorit-o părinții lor. Medicul ginecolog Borbala Koo avea să conducă organizația timp de 25 de ani. ONG-ul a continuat cu programe de educație pentru sănătate sexuală și reproductivă, informare, advocacy.
Tot în 1990 s-a născut și Gabriel Brumariu care conduce astăzi organizația. Deși născut în București, își amintește că n-a avut prea mult surse din care să își facă educația sexuală în adolescență. „Am fost autodidact în acest sens”, spune Gabriel azi. Avea 14 ani când asociația din care nu știa că avea să facă parte lucra la elaborarea unei metodologii pentru opționalul Educație pentru Sănătate. Care până astăzi a rămas opțional, și nu obligatoriu, în ciuda datelor științifice despre mame minore, trafic de persoane, boli cu transmitere sexuală și stimă de sine scăzută la adolescenți din cauza lipsei informațiilor.
Invitat la podcastul REZOLVAT pe tema educației sexuale, Gabriel Brumariu a vorbit despre cum ar putea arăta orele de educație sexuală, nevoia formării cadrelor didactice și bariera politică pe care greu reușește să o împingă. Sunt părinții cei care se opun? Nici pe departe, spune Gabriel și arată studii recente de la noi.
Sunt tinerii cei care nu vor? Nici poveste. În iunie, SECS a organizat în Parcul Tineretului din Capitală primul festival educativ - Empower Youth în care specialiștii le-au oferit adolescenților, unii veniți cu părinții, informații despre educație sexuală și prevenirea abuzului de droguri.
Vă prezentăm câteva dintre soluțiile oferite de Gabriel Brumariu, testate la firul ierbii de către SECS, în cei 30 de ani de la înființare.
CE AR TREBUI SĂ CUPRINDĂ O ORĂ DE EDUCAȚIE SEXUALĂ
Educația sexuală nu înseamnă doar sarcină, contracepție, concepție, infecție cu transmisie sexuală, ceea ce se vehiculează foarte mult și duce discuția în derizoriu.
La aceste ore se discută foarte mult despre consimțământ, despre un stil de viață sănătos, despre nevoia la pubertate de-a face mișcare, despre igienă.
Educația sexuală comprehensivă începe de la clasele foarte mici până la clasele mari. La clasele foarte mici discutăm despre igienă, despre pubertate.
Acum a scăzut vârsta apariției pubertății. Dacă vrem să excludem o parte din copii, atunci o să mergem de la 11 ani. Dacă vrei să-i introduci pe toți, atunci mergi înainte de această vârstă. Ce înseamnă înainte? Mergi la 8 ani. Intri la clasa întâi ca să vorbești despre pubertate. Motivul este ăsta, că apare pubertatea mai devreme și copiii trebuie să știe înainte, nu după ce a trecut pubertatea.
Suntem de multe ori chemați în școli și ne spun „veniți să discutați despre contraceptie, dar la o clasa a 11-a”. Când ați avut sarcini la minore? „La clasa a 8-a.” Păi, și eu vin să discut după 3 ani?
Trebuie să fie un consens și toată lumea ar trebui să știe exact ce înseamnă educația sexuală comprehensivă și de ce ar trebui să înceapă la clasele mici, nu ca să se discute despre metode contraceptive, nu are nicio legătură.
România nu pornește de la zero. Avem acest opțional care se numește Educație pentru Sănătate, pe care putem construi. Nu este perfect, trebuie revizuit, avem nevoie de profesori care să fie formați pe aceste metodologii. Trebuie să avem manuale. Chiar dacă a existat acest opțional, nu există manuale care să fie avizate de către Ministerul Educației.
Ideea este ca noi să construim pe ceva ce există deja și să reușim să facilităm accesul. Până la urmă despre asta e vorba - despre voință politică și despre facilitarea accesului.
DE CE E NEVOIE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ
Este nevoie de o astfel de intervenție formală în școală, care să fie o intervenție continuă, care să aibă o logică, să fie susținută astfel ca elevii să reușească să ajungă să înmagazineze toate aceste informații și aceste abilități care devin la un moment dat abilități de viață.
În România nu există educație în sistemul formal și vedem care e situația la sarcini la minore. Hai să ne uităm și la celelalte țări unde există educație sexuală, e aceeași situație? Dacă le pui în balanță, e clar că lipsa educației pentru sănătate sexuală și reproductivă este o problemă.
În lipsa educației sexuale, ce există de fapt în piață, la ce au acces tinerii? Au acces de fapt la orice site porno, foarte ușor dai un click că ai 18 ani și ai intrat. Ce se întâmplă în lipsa informațiilor?
Nu există voință politică și aici ne luptăm de ani de zile. Se spune că așa e societatea. Nu, societatea nu este așa, nu suntem atât de închiși. S-au făcut studii și e clar că majoritatea părinților își doresc informații pentru copiii lor. Evident, ele să fie date de oameni de încredere, adaptate pe categorii de vârstă, absolut de acord. Dar există această nevoie și dorință. Nu mai vorbesc de tineri. Dacă i-ar întreba cineva și pe ei - dar nu-i întreabă nimeni, că parcă nu-i vorba despre ei.
Problema este de fapt într-o decizie politică ce nu are rațiuni nici logice, nici economice, nici sociale.
EXEMPLE DE SUCCES DIN ALTE ȚĂRI
În 2015 a fost Meg Hickling în România și am avut norocul să ajung la conferința ei. Meg Hickling locuiește în Canada și este o autoare foarte cunoscută și sexolog. Ea a dat un exemplu foarte bun care mie mi-a rămas în cap și îl dau mai departe tot timpul: într-o comunitate destul de mică din Canada, au făcut o intervenție de informare cu tinerii. Adică toți copiii au avut acces la informații despre sănătate sexuală și reproductivă. Vorbim de la cei mici cărora li s-a spus că organele genitale sunt o zonă în care doar tu ai dreptul să lași pe cineva să te atingă, la fel și la sân, la fel și la gură. Și părinții au fost educați, li s-a spus că atunci când vine mătușa acasă, să nu-l mai ia pe copil de obraji, să-l pupe pe față, să-i storcească fața, ci să-i ceară acceptul copilului să-l pupe dacă dorește și așa mai departe. Apoi au lucrat și cu polițiștii care au reușit să integreze și ei informațiile. În acea comunitate au redus la zero cazurile de abuz sexual asupra copiilor. Este un exemplu extraordinar de ce poate face educația sexuală.
Vă mai dau un alt exemplu. Partenerii noștri, de exemplu, din Norvegia, cu care am lucrat în ultimii ani pe câteva proiecte, ei chiar dacă au educație sexuală comprehensivă în școli și într-un mod formal, făcut de către stat, ONG-urile sunt finanțate de către stat să intre în continuare în școli.
Pentru mine este un exemplu de colaborare și de suport pe care poate statul să-l dea societății civile și invers, toate în beneficiul copiilor. Dacă acolo se poate face din două direcții, uitați-vă ce se întâmplă când nu se face din nicio direcție.
GRUPURI VULNERABILE
Noi avem un proiect în care am fost în Ferentari și am discutat cu tineri și tinere, nu numai cu copii, nu numai cu elevi. Am lucrat și cu comunități vulnerabile și am fost să le vorbim unor persoane care nu au fost niciodată la un consult ginecologic, persoane care nu sunt asigurate sau care nu au acte.
Care e impactul tău și cum îl ajuți tu pe omul respectiv dacă doar te duci și spui că e foarte bine să mergi la doctor? „Păi, domnule, nu știu unde e doctorul, cum ajung la doctor, care-s pașii?”.
Noi în proiectul ăsta am reușit să ducem 30 de femei într-o clinică privată unde am discutat ca să fim siguri că nu sunt discriminate, am fost cu ele, le-am luat cu mașina de acasă sau din centrul în care lucram în Ferentari și am mers la clinică cu ele și le-am dus înapoi după aia.
Avem nevoie de servicii care să fie prietenoase cu comunitățile marginalizate și vulnerabile, prietenoase cu tinerii. Vă dau o grămadă de exemple de situații din școli sau din centrele în care lucrăm și în care ne spun „domnule, eu am fost și s-a luat de mine că de ce mi-am început viața sexuală și m-a făcut în toate felurile și nu mai vreau să mă duc a doua oară.”
Cum putem noi să-i încurajăm dacă ei n-au unde să se ducă sau dacă unde se duc nu sunt tratați cum trebuie?
De aceea trebuie o colaborare între instituții care să fie cu adevărat eficiente și trebuie luate în considerare și nevoile acestor persoane. Costă enorm tratamentele, iar dacă unele dintre ele poți să le faci prin sistemul public de sănătate, este foarte greu să le accesezi, îți spun că poți veni peste două luni când tu ai urgență…
AJUTĂ INTERNETUL SAU MAI MULT DEZINFORMEAZĂ?
Sunt convins că ajută foarte mult internetul, accesul la informații de orice tip. La un moment dai și peste ceva ok, un video de-al Adrianei Radu, dai peste un post de la Filia, dai peste ceva ce am postat noi pe Instagram.
Noi vedem în școli copii din ce în ce mai informați, unii dintre ei care sunt foarte, foarte bine puși la punct cu informațiile, chiar despre sănătatea sexuală și reproductivă, având în vedere că nu au de fapt o sursă formală în școală care să le livreze astfel de informații.
Din păcate, doar unii dintre ei reușesc să navigheze internetul astfel încât să găsească și să ajungă la sursele corecte, să găsească și să se poată informa corect și să poată să-și formeze niște opinii avizate și să reușească să se împuternicească să ia decizii sănătoase.
