A fost catalogat ca un film comercial, publicitar, superficial și feminist (Andrei Gorzo, Victor Morozov, Cristian Tudor Popescu) sau un film care are în spate o strategie economică pusă la cale de producătorul Mattel. Am citit și că dacă dai deoparte stratul de aparentă superficialitate, descoperi ironie și autoironie, o satiră la adresa stereotipurilor și a viziunii distorsionate asupra lumii pe care o oferă consumerismul sau o lecție despre matriarhat versus patriarhat (și dacă este să ne raportăm la competența de comunicare, mingea ni se ridică la fileu, ca profesori de limba și literatura română, fiindcă am înțeles că traducătorii filmului au avut oareșce probleme cu paronimele patriarhat/patriarhie).
Noi nu am reușit să vedem încă filmul (intenționăm să o facem), am urmărit însă trailerele, secvențele existente în social media, am citit cronici (mai mult sau mai puțin profesioniste), reacțiile la cald ale celor care au fost la premieră și am considerat că, până la urmă, (știți, am mai spus-o) contează ochelarii pe care îi folosești în procesul hermeneutic. De ce nu, poate putem explica elevilor diferența dintre romantism și realism prin referire la acest produs cinematografic, poate se pot clarifica noțiuni din domeniul economic sau filosofic sau din domeniul artelor vizuale.
Dar să trecem peste acestea și să vă spunem ce ne-a atras nouă atenția urmărind trailerul filmului: picioarele protagonistei. Da, da, picioarele lui Barbie. Există în trailer (dacă nu l-ați văzut, vă provocăm să o faceți) două scene emblematice: cea în care Barbie se descalță de pantofii cu toc, iar piciorul îi rămâne în poziția extinsă și cea în care Barbie le mărturisește suratelor sale marea tragedie: că piciorul ei a devenit plat („my heels are on the ground”). Nu, nu este vorba de platfus (sau nu așa am înțeles noi), ci de faptul că este lovită de dizabilitatea de a privi cu naturalețe lumea de pe tocuri, o dizabilitate care îi va permite însă (la sfatul lui Weird Barbie) să ia contact cu lumea reală („You can know the truth about the universe”). Idealia vs. Realia.
Există o legătură între picioarele lui Barbie cu lumea școlii? Evident.
Privită de pe tocuri, lumea școlii se vede altfel. Perfectă. În roz.
Flori de la zeci de copii, 62 de zile de concediu – în cele mai bune perioade din an, 5 octombrie zi liberă, salariul cu 1000 de lei mai mare, vouchere de vacanță, încă niște vouchere educaționale, resurse educaționale pe toate gardurile, naveta decontată, 18 ore de predare pe săptămână (dacă nu 16, în cazul în care vechimea în învățământ este de peste 25 de ani), indemnizație pentru dirigenție, gradație de merit de 25%, spor pentru suprasolicitare neuropsihică, loc de muncă în sistemul bugetar ș.a.m.d.
Când talpa atinge pământul, când coboară de pe tocuri și pătrunde în lumea școlii, când se trăiește în ceea ce am numi Realia, rozul se diluează și alte culori îi iau locul. Dintr-o dată, florile acelea despre care se vorbește pe rețelele sociale de trei ori pe an nu sunt chiar ceva ce să-ți ofere mari satisfacții (nici nu ai atâtea vaze, nici spațiu necesar, poate nici atâția vecini cărora să le dăruiești), ba mai mult, te obligă să te gândești la efortul financiar al părinților și la risipă și te întristezi, zilele libere nu mai sunt tocmai libere – cauți materiale (fiindcă resursele educaționale „de pe toate gardurile” nu sunt mereu de cea mai bună calitate), pregătești lecții, corectezi lucrări de control, portofolii etc., sâmbetele le petreci uneori la școală (organizezi evenimente școlare, supraveghezi sau evaluezi la diverse competiții), cele 18 ore de predare nu sunt întotdeauna 18 (fiindcă deși nu îți dorești „plata cu ora”, adică mai multe ore, trebuie să o faci, fie pentru că disciplina ta are alocate mai multe ore pe săptămână, indivizibile la 18, fie pentru că pur și simplu nu are cine să le predea și nu ai ce face, pentru binele elevilor și al școlii accepți), apoi cele 18 ore (sau câte ori fi) sunt strict orele de predare, dar ca orice angajat durata zilei de muncă este de 8 ore (iar a săptămânii de 40) și ai o fișă a postului care precizează clar că ai atribuții diverse în școală, ai ore alocate suplinirilor colegiale, ești în anumite zile profesor de serviciu, ești membru în diverse comisii permanente sau ocazionale care presupun o serie de acțiuni – derularea unor activități, lectura noilor acte normative, elaborare de proceduri, revizuirea lor –, faci interasistențe, îți pregătești demersul didactic pentru a doua zi, elaborezi teste și baremele aferente acestora, schema de notare, faci lectura unor articole de specialitate sau a unor metodologii care au legătură cu domeniul de activitate, consiliezi elevii cărora le ești diriginte, organizezi ședințe cu părinții, ai o zi pe săptămână alocată discuțiilor cu părinții, comunici cu aceștia telefonic sau pe rețelele sociale/aplicații digitale etc., participi la consilii profesorale (sau la ședințele consiliului de administrație).
Salariul este mai mare, dar prețurile au crescut, inclusiv la utilități, voucherele sunt impozitate (și îți ajung cam pentru un city break cu o parte a familiei), indemnizația de diriginte vine cu multe obligații și cu multe raportări, pentru cei 25% care reprezintă gradația de merit trebuie să elaborezi un dosar stufos, să te risipești în multe activități punctate (fiindcă cele pe care le-ai considerat relevante, pentru care ai alocat zeci de ore pe săptămână, care au avut un impact real chiar asupra sistemului, voluntariatul – tot în numele sistemului – nu sunt apreciate la reala valoare în Metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit – care se schimbă anual). Și pentru unii, cele 62 de zile de concediu nu sunt tocmai zile de concediu. Dacă nu ai avut norocul de a te fi titularizat (fiindcă indiferent de nota obținută, uneori este vorba de noroc – acela de a fi existat în acel an un post titularizabil), în lunile iulie și august nu prea te simți în concediu.
Te pregătești pentru concursul de titularizare, participi la acesta, aștepți rezultatul (pe care poate te vezi îndreptățit să-l contești), participi la prima ședință de repartizare (dacă ai obținut nota 7), apoi la următoarele (din august).
Articolele cu tematică medicală pe care le-am citit vorbesc despre faptul că mersul pe tocuri (în exces) are efecte negative asupra întregului corp uman (genunchiul depune un efort dublu, coloana vertebrală are de suferit, echilibrul este afectat), oamenii fiind creați astfel încât să-și folosească în deplasare întreaga talpă, nu doar prima parte a ei.
Că uneori privim de pe tocuri, este în regulă. Avem nevoie, câteodată, să avem perspectiva aceasta. Dar privirea sănătoasă, corectă, echilibrată, este atunci când avem piciorul în încălțămintea comodă, uzuală, cotidiană.
