Editorial. Sorcovind școala sau dorințe de început de 2022

Editorial. Sorcovind școala sau dorințe de început de 2022

Vă amintiți vremurile de altădată, când, în dimineața de 1 ianuarie, împodobeam o crenguță cu flori de hârtie și cu acest accesoriu le uram părinților și celor cunoscuți să trăiască, să îmbătrânească – și nu oricum – ci ca un măr, ca un păr... Vă amintiți vremurile când ni se ura să fim tari ca piatra, iuți ca săgeata? Nu știm dacă se mai merge astăzi cu sorcova și dacă da, cât anume din semnificațiile ei sunt păstrate; s-ar putea să se fi golit de esență și să fie doar un pretext pur comercial. Dar în aceleași vremuri de altădată, se spunea că dacă rămâi nesorcovit nu-ţi va merge bine tot anul, așa că în prima zi a anului, atunci când am început să scriem articolul pe care îl veți citi miercuri, ne-am gând că v-am putea sorcovi noi, așa, ca să vă/ne meargă bine în 2022. 

04.01.2022

de Monica Halaszi și Horia Corcheș

Așadar... Unu, doi, trei și... „Sorcova, vesela,/ Să trăiți, să-mbătrâniți,/ Ca un măr, ca un păr,/ Ca un fir de trandafir,/ Tare ca piatra,/ Iute ca săgeata,/ Tare ca fierul,/ Iute ca oțelul./ La anul și la mulți ani!”

Dar stați, dacă am merge cu sorcova nu doar spre voi, cititorii noștri, ci spre școala românească, ce anume (i)-am putea ura?

Școală dragă, sorcova, vesela, să trăiești, să...

Să trăiești având alături de tine cadre didactice fascinate și fascinante. Fascinate de disciplina pe care o predau, de lumea de mâine căreia ei înșiși îi conferă concretețe, de propria meserie și misie. Fascinante pentru elevii care văd, dincolo de cunoștințele pe care profesorii lor le mânuiesc cu dexteritate, sensibilitatea acestora, emoția, zâmbetul, capacitatea de a se adapta situațiilor neprevăzute care apar în sala de clasă. Văd și simt. Poate mai ales simt, „fiindcă nu poți vedea bine, decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi”, nu-i așa?

Îți urăm, școală dragă, să ai cadre didactice capabile să accepte că sunt supuse greșelii, că uneori se lasă influențate de modele atitudinale ce aparțin unei alte epoci, că sunt adesea excesiv de autoritare și de critice, că limitează, că alteori nu-și justifică nici gesturile, nici notele, că din dorința de a preda (cât mai mult, conform planificării etc.), uită că scopul nu este predarea, ci învățarea. Și dincolo de învățare, educația. Și îți mai dorim cadre didactice care prin tot ce fac, dincolo de atribuțiile fixate prin fișa postului, investesc în viitorul nostru comun cultivând stima de sine, empatia, încrederea, gândirea critică și cea laterală. Ca un măr, ca un păr, ca un fir de trandafir.

Să trăiești având parte de elevi fascinați și fascinanți. Fascinați de cunoaștere și fascinanți pentru profesorii lor. Dornici să evolueze, să depună efort, capabili să prioritizeze, dar deciși să strângă din dinți pentru a putea face față adevăratelor provocări care nu sunt în niciun caz examenele și/sau concursurile școlare, ci viața însăși. Nu-ți dorim elevi hiperobedienți, supuși, tăcuți, nici vorbă. Îndrăznim să-ți urăm să ai parte de elevi capabili să reacționeze, să-și exprime și să-și susțină punctul de vedere, să aibă un zvâc de rebel, dar fără să treacă dincolo, în zona roșie a aroganței. Și dacă va fi să fie așa, îți urăm, școală dragă, să ai înțelepciunea de a le arăta unde au greșit și de a transforma fiecare greșeală într-un bun context de învățare.

Să trăiești având parte de o bună colaborare cu părinții elevilor tăi. Să ai de-a face cu părinți care să nu dorească doar premiul I și coroniță, să nu fie extrem de protectori cu propriii copii, să înțeleagă că atât locul al II-lea, cât și ultimul loc sunt valoroase, că eșecurile sunt parte a vieții, că reziliența este esențială într-o societate competitivă și că este nefast să-și țină copiii sub clopote de sticlă. Să accepte că școala (prin oamenii ei) are o misiune clară, că educatorii sunt cei care se pricep cu adevărat la educație și că ar trebui să fie lăsați să pună în practică ceea ce au învățat, că a compara merele (sistemul educațional de pe vremea copilăriei lor, centrat în general pe livrarea de cunoștințe) cu perele (sistemul educațional actual, al cărui scop nu e doar formarea competențelor, ci și dezvoltarea personală) este o operație periculoasă și păguboasă.

Să trăiești având parte de o bună colaborare cu autoritățile de orice fel, cu mediul de afaceri și cu toți ceilalți care pot face ca tu, școala, să funcționezi în cei mai buni parametri. Să ți se asigure acel șase la sută precizat în Legea Educației, dar niciodată primit („Câte cuie sunt pe casă/Atâția galbeni pe masă”), resurse materiale necesare ca să fii modernă și adaptată unei societăți informatizate și digitalizate, să ai parte de toalete decente (nu în fundul curții), de săli de sport și cabinete funcționale, de predictibilitate, de vacanțe neforțate, de o structură a anului școlar echilibrată și de tot ceea ce îți mai dorești. Să fii în realitate o prioritate națională și nu doar așa, la nivel discursiv.

Sorcova e cu veselie: „Sorcova, vesela”, așa începe povestea. Povestea fiecărui an, care duce mai departe povestea celui ce s-a încheiat. Uneori, începuturile nu sunt altceva decât continuări. Se schimbă, poate, lucruri, dar mai ales se schimbă dispoziții. Urarea de nou început include, iată, mai ales nevoia de veselie. Indiferent că e un început care continuă o poveste, un nou capitol, sau că este o poveste care se scrie de la zero. Veselia este cheia învârtită pentru pornirea motorului unei noi aventuri. De ce? Pentru că veselia include optimism, include energie, include încredere, include empatie, include speranță. Include umanul. Include viață. Elevilor, profesorilor și părinților, școlii în întregul ei, îi urăm și noi să aibă cât mai multă veselie în noul an. Să alunge încruntările de pe chip atunci când apar. Uneori nu este ușor. Uneori pare de-a dreptul imposibil. Și totuși, atunci când în imposibil găsești un zâmbet, un râs, posibilul începe să se întrevadă. Le urăm, așadar, tuturor, să includă umanul, să includă viul, să includă veselia în tot ce fac. Și, astfel, să dea o șansă în plus fiecărui pas înainte.

Am mai ura noi, dar sorcova e scurtă de felul ei, așa că ne oprim aici...

... Ar mai fi ceva. Mai e o superstiție legată de obiceiul acesta al sorcovei. Nu este bine să laşi nerăsplătită osteneala urătorilor. Așadar un like și un share, la anul și la mulți ani!

Foto: Agerpres

 

Profesori de Școala 9


„Profesori de Școala 9” este o rubrică bilunară scrisă de Monica Halaszi și Horia Corcheș.

Monica Halaszi lucrează în domeniul educației de 30 de ani. Predă limba și literatura română, este autoarea unor programe și manuale școlare, formator național și inițiatoarea concursului „Lectura ca abilitate de viață”. A publicat articole pe teme de educație în Dilema veche și în Tribuna învățământului. Și-ar dori ca școala românească să se recredibilizeze, iar vocea profilor să conteze cu adevărat. Nu crede că i s-ar fi potrivit o altă profesie, urăște când i se spune că este dascăl și și-ar dori să călătorească mai mult. Și fiindcă îi place să analizeze diverse aspecte din domeniul educației, s-a decis să scrie despre ele.

Horia Corcheș este prof de română. A fost prof și la țară, și la tehnologice, și la colegii de top. Este autorul romanului pentru copii „Istoria lui Răzvan”, al romanului „Partaj”, dar și al altor proze scurte sau poezii. Scrie săptămânal în revista Dilema veche. Ca profesor, îi place să transforme predarea clasică a limbii și literaturii române într-una mai prietenoasă. A scris manuale școlare, diverse auxiliare didactice, este membru în varii comitete și comiții, dar îi place, în egală măsură (cel puțin...) să se dea cu bicicleta, să meargă la sală, să stea la soare pe plajă sau să citească în balcon. 

 

CUVINTE-CHEIE

sorcova monica halaszi horia corches școală in 2022