Trimis de familia sa tocmai din Mosul, unul dintre cele mai periculoase locuri din lume, mereu în război, tânărul Hassan s-a integrat în sistemul românesc de învățământ. Cum îl vede el?
Mama lui Hassan, Baida, a venit recent în România în căutarea păcii și a băiatului ei. „M-am bucurat foarte mult că am ajuns aici și sper să îi putem aduce și pe ceilalți. Dar nu prea știu cum va fi viitorul. E foarte greu fiindcă ei sunt acolo, noi aici. Nu știu cum va fi viitorul nostru”, ne spune mama lui Hassan.
Băiatul ne-a ajutat cu traducerea. Chiar dacă nu putem să vorbim prea mult, femeii i se citește toată povestea în ochii albaștri și triști. Ei sunt cei care spune pentru ea „nu știu cum va fi viitorul nostru” în limba universală a suferinței.
„Pe frații mei nu i-am mai văzut de patru ani. Vorbim la telefon și pe Messenger. Ei și-ar dori să vină încoace. Au foarte multe probleme, în fiecare zi aud că a mai murit cineva din prietenii noștri. Își doresc să vină aici că e liniște și pace”, spune Hassan.
A reluat clasele primare
De când a ajuns în România, Hassan a demarat procedurile ca să meargă la școală, ajutat de cei de la Fundația Terre des hommes și de la Organizația „Salvați Copiii”. I s-a promis că va fi încadrat în clasa în care era când a plecat din Irak, a șaptea. Dar nu avea acte, așa că a fost înscris la „A doua șansă”.
În doi ani a terminat școala primară și acum este oficial în clasa a cincea. Face ore de trei ori pe săptămână. Adică doar capătă pe Google Classroom niște teme.
„Am primit o tabletă de la Salvați Copiii și lucrez pe ea”, spune băiatul. Când a venit mama lui, acum un an, i-a adus documentele de la școală, dar nu a contat foarte mult. Acum se gândește cu groază că ar putea să termine liceul la 25 de ani.
„Nu m-am gândit exact ce-o să fac, dar mi-ar plăcea să fiu profesor de chimie”, visează băiatul.
Bătaia în școlile din Irak
Își amintește de zilele când mergea la școală în Irak. Recunoaște că nu era un elev foarte silitor și asta îl costa.
Când nu făceam temele, mă pedepseau, îmi dădeau cu bățul peste mână, așa se face acolo. La noi se dă cu bățul sau câteodată ne trăgeau de păr. Eu nu prea am fost de multe ori pedepsit pentru că am fost liniștit și cuminte, dar am fost pedepsit fiindcă nu îmi făceam temele.
Și totuși, era o perioadă fericită. A aflat că școala lui este distrusă de bombardamente. Raportul „Education under Attack 2020” arată că în ultimii cinci ani au fost 11 mii de atacuri asupra spațiilor de învățământ la nivel global și 22 de mii de elevi și profesori au fost răniți sau omorâți. Anul ăsta, de exemplu, mai mulți elevi din Camerun au fost uciși în timpul orelor, de insurgenți, într-un atac terorist. Un alt atac a fost la Universitatea din Kabul, Afganistan.
A doua șansă la propriu. Programul ”A doua șansă”
„Îmi plăcea școala foarte mult și îmi place să mă duc la școală. Mă duceam și eram foarte atent la domnii profesori”. Școala pentru el nu mai e un loc, ci o stare, una a binelui și normalului. De asta și-ar dori să facă mai multe ore în România.
Există însă niște obstacole administrative. Fundația Terre des Hommes trage un semnal de alarmă că sunt zece mii de copii și tineri care ajunși în România pentru o viață mai sigură „trec sau au trecut printr-un vid educațional”.
Fie sunt înscriși în clase inferioare vârstei lor sau la programul „A doua șansă”, ca Hassan, fie nu au acces la manuale, rechizite și burse sau la programul „Laptele și cornul”, nu au suficient sprijin pentru a învăța limba română și nu sunt asistați suficient pentru recunoașterea studiilor.
Examene la toate materiile pentru copiii fără acte
Iar ordinul Ministrului Educației (nr. 5447 din 31 august 2020) pare să complice lucrurile pentru copiii străini fără acte de studiu.
„Nouă ni se pare că această metodologie este defavorabilă copiilor migranți care nu cunosc suficient limba română astfel încât să poată da examene la toate materiile, inclusiv la cele pe care nu le-au studiat niciodată în țara de origine. Ordinul nu discriminează, se referă la toți copiii care se află în această situație, romi, români care se întorc din străinătate, dar ni se pare foarte dificilă și inadecvată pentru copiii care nu stăpânesc limba română suficient”, spune Rodica Novac, manager de proiect la Terre des Hommes.
Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ anterior prevedea că acești copii să dea examen doar la română și matematică cu o comisie constituită la nivelul școlii.
Dreptul universal la educație
În final, este vorba despre dreptul fundamental la educație, care ar trebui să fie de la sine înțeles. Așa cum subliniază și Nisreen Rubaian, reprezentanta United Nations High Commissioner (UNCHR).
„Când vorbim de copiii refugiați, să începem întâi cu faptul că sunt copii. Să lăsăm partea cu „refugiat” deoparte și să începem de aici. Au aceleași drepturi ca oricare alt copil”, spune Nisreen Rubaian pentru Școala 9.
Reprezentanta UNCHR lucrează de 20 de ani cu refugiații și a întâlnit mulți părinți care înainte de orice se gândesc la educația copiilor. „Cum îmi voi duce copiii la școală? Este prima întrebare a părinților. Unii refugiați poate nu mai au niciun document, dar au păstrat certificatul de naștere al copilului pentru că au vrut să se asigure că el nu va pierde din drepturi”, mai spune aceasta.
Ultimul raport al UNCHR arată că în 2019, rata brută de înscriere a refugiaților a fost de 77% pentru învățământul primar, 31% pentru cel secundar și doar 3% dintre tinerii refugiați ajung la facultate, la nivel mondial. Pandemia riscă însă să șteargă orice progres.
Cum a fugit Hassan din calea războiului irakian și ce a însemnat drumul lui pe jos prin Europa, puteți citi în primul episod al poveștii sale.
1/2
