Fără școala agricolă, confortul cotidian ar dispărea

Flavius Mihai Foica, 37 de ani, este directorul Colegiului pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei” din comuna Prejmer, județul Brașov. În prezent are în grijă 648 de elevi, care învață la învățământ de zi sau seral. Învățământul de zi este și el împărțit. Profilele tehnologice durează patru ani și la sfârșit copiii obțin o calificare (de exemplu tehnician veterinar) și pot să-și dea Bacalaureatul. La școala profesională elevii parcurg trei ani de teorie și practică, iar la sfârșit primesc un certificat de absolvire a învățământului obligatoriu și o calificare. Printre profilele pe care le oferă liceul se numără: tehnician veterinar, tehnician agroturism sau tehnician în industria alimentară. În plus liceul are și programe în învățământ dual ca: preparator produse din carne și pește, preparator produse din lapte sau brutar. Liceul are o tradiție de 58 de ani, fiind inaugurat în 1962 sub numele de Centrul Agricol Cisnădie. Devine Colegiul pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei” în 2005, nume pe care îl păstrează și azi.

Medic veterinar la bază, Foica conduce colegiul agricol din 2017, dar predă aici medicină veterinară din 2008. Spune că cel mai bine se simte la clasă când le predă viitorilor tehnicieni veterinari, să fie director îi place mai puțin.

Școala9: Care este rolul învățământului agricol în ziua de azi?

Flavius Foica: Am un speech, poate plictisitor și redundant, în care spun de fiecare dată că fără școala agricolă și fără resursă umană bine pregătită în agricultură și fără o agricultură performantă confortul nostru cotidian ar dispărea. Iată care este rolul unei școli agricole în orice societate: să formeze resursă umană care să contribuie la dezvoltarea agriculturii, a domeniului industrie alimentară, a serviciilor. Școala noastră este o școală unică la nivel de județ, chiar de regiune, suntem printre singurii ofertanți de calificări ale domeniului agricol și acestea bine cotate pe piața muncii, ne confruntăm an de an cu același răspuns pe care trebuie să-l dăm mediului de afaceri – că nu avem suficienți absolvenți pe măsura cererii lor. Școala agricolă trebuie să formeze, față de ce avem noi acum, cel puțin dublu ca să satisfacă la minim nevoia pieței muncii în acest segment în țară.

Ș9: Cum arată peisajul învățământului agricol în România azi? Spuneați că nu există destui elevi pentru cererea pe care o au firmele.

F.F.: Nu există destui elevi, deși noi avem locuri suficiente. Ne lovim de un mare stereotip care se cheamă mentalitatea părințiilor. Mentalitatea părințiilor pe care o regăsim și în mentalitatea profesorilor din învățământul gimnazial. Pe principiul: nu înveți, ajungi la agricol, nu înveți, ajungi la coada vacii.

Nici agricultura, nici coada vacii nu mai reprezintă domenii de subzistență, care se află la limita sărăciei, ci reprezintă domenii performante în care se pot câștiga foarte mulți bani. Nu mai vorbim de sapă, nu mai vorbim de acel mecanic agricol murdar de vaselină din cap până-n picioare care avea ca și singure ustensile sârma și patentul. Astăzi vorbim de mecanizatori agricoli care, dacă nu au noțiuni de utilizare a aplicațiilor care gestionează factori de climă, coordonate GPS și așa mai departe, nu pot face față.

Avem copii care ajung cumva împotriva voinței lor la noi și în cursul celor patru ani de liceu descoperă că le place foarte mult acest domeniu. Sunt niște probleme de mentalitate, de percepție, trebuie să fim foarte realiști atunci când îi îndrumăm pe copii. Performanță se face în orice domeniu, nu putem să spunem că doar cel care face astrofizică este performant. Performant este și cel care face un sport de performanță, performanță face și un electrician bun care nu dă foc la o clădire în care lucrează și la fel de bine performanță face și un elev care face o agricultură ecologică, o agricultură prietenoasă cu mediul și care asigură în final o hrană corespunzătoare consumatorului final – care este părintele, profesorul din gimnaziu, până la urmă noi toți.

Ș9: Cum faceți să treceți de această mentalitate și să atrageți elevii? Cum încercați să-i convingeți pe părinți?

F.F.: Din lună-n lună, de la an la an am încercat să schimbăm strategia de abordare a ofertei educaționale astfel încât ea să producă efectele pe care le dorim – și anume creșterea numărului de elevi la învățământul agricol și, totodată, creșterea calității elevilor. Spargem prima barieră printr-o vizită pe care o au copiii de a VII-a și a VIII-a la noi, participând la lecțiile pe care le oferim cu ocazia Zilelor Porților Deschise la atelierele noastre alături de colegi de-ai lor. O altă modalitate se referă la creșterea stimei de sine la elevii noștri, pentru că cea mai bună reclamă este din om în om.

Dacă elevii care ajung la noi își dau seama că au făcut o alegere potrivită, sunt mulțumiți de ceea ce le oferă o școală, ei sunt cei care vor duce mai departe mesajul nostru.

Funcționează cel mai bine acest mod de promovare a ofertei educaționale din om în om, din elevi de-ai noștri la elevi de gimnaziu. Organizăm și activități pentru părinți, activități în parteneriat cu colegii din gimnaziu, implicându-ne în tot felul de proiecte mediatice, astfel încât să scăpăm de acest blocaj al minții noastre în care agricultura nu este ceva frumos, ci ceva care presupune mizerie, frig, chin și lipsă de profit. Nu este așa.

Ș9: Cum funcționează parteneriatul cu companiile care se implică în educația copiilor?

F.F.: Depinde de dimensiunea companiei și depinde de la caz la caz. Sunt situații unde parteneriatul funcționează foarte bine cu o companie mică și situații unde e mai avantajos ar fi colaborarea cu o companie mai mare. Nu ne-am plânge din punctul acesta de vedere, pe zona noastră. Noi avem parteneriate cu agenții economici din toate domeniile pentru care oferim calificări și răspund în majoritatea cazurilor foarte pozitiv solicitărilor noastre. Indiferent că vorbim de învățământ dual sau de stagii de practică sau de alte activități pe care le putem desfășura împreună. Aici ar mai fi o dificultate, aceea a sistemului. Am putea avea mai multe calificări cu elevi mai puțini pe grupă, dar nu permite sistemul. Iată asta ar fi iarăși o barieră care ar putea fi ruptă astfel încât dacă un agent economic din zona în care îți desfășori activitatea îți cere o nouă calificare tu să poți să-i răspunzi afirmativ, nu să-i spui: îmi trebuie minim 30 de elevi.

Ș9: Pare că e o relație complicată, cu actori diverși: liceul, părinții, elevii, firmele.

F.F.: Este un lanț complicat și nu este. Dacă stai până la urmă și ai cu cine să discuți, lucrurile se așază. Important este ca toți cei pe care i-ați enumerat să nu lipsească. Aici este de fapt problema. Că atunci când reușim să vorbim cu elevul nu reușim să convingem părintele, când reușim să convingem părintele nu convingem elevul. Când îi convingem pe amândoi, avem o problemă cu mediul de afaceri. Din acest lanț – familie, societate, mediul de afaceri și școala – nu trebuie să lipsească nimeni astfel încât cercul să poată fi închis și toată lumea să-și înțeleagă menirea.

Ș9: Cum vedeți viitorul liceului?

F.F.: Noi avem în ultimii ani un trend ascendent pe ceea ce înseamnă efective de elevi. Ne-am extins și pe partea de agroturism, industria ospitalității în care zona Brașovului și toată zona asta de centru a țării este în plină dezvoltare, deci clar va fi acolo nevoie de oameni. Industria alimentară, micile afaceri, conceptul de antreprenoriat, de agroturism local, rural, se dezvoltă. Cu siguranță trendul va fi unul pozitiv și în continuare. Sunt convins că atunci când toate aceste dezvoltări locale, regionale, vor fi puse într-un context național cu siguranță învățământul agricol din România va deveni precum e el în țări ca Olanda, Italia, Germania.

Acest articol a fost publicat cu sprijinul Emerson Professional Tools și Romanian-American Foundation.