Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu.
Fișe de lectură pe cutii de pizza, plimbări în jurul școlii ca să găsească „cuvinte” pentru compuneri, albinuța care vine cu surprize. Orele Maricicăi Ardeleanu, din Sănduleni, Bacău, nu sunt niciodată plictisitoare. Toată viața s-a adaptat la nou. Chiar dacă abia acum cinci ani a auzit de noțiunea de literație, a început să aprofundeze subiectul. Astăzi, când numără 42 de ani la catedră, lucrează cu elevii ei de pe platforma Alfabetar și vede progresele copiilor.
Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.
Alexandra Muscalu, profesoară de engleză în două localități din Ilfov, s-a încăpățânat să le arate copiilor cât de folositoare poate fi o limbă străină. După un an la catedră a realizat, cu ajutorul colegilor, o sală de lectură modernă care a dus și la scăderea abandonului școlar. Asta pe lângă vizitele acasă și întâlnirile regulate cu părinții. „E nevoie de a schimba școala într-un mediu prietenos, un mediu în care să nu existe teama de exprimare”, crede tânăra profesoară.
