Teama de anumiți profesori plutește deasupra unor generații întregi de elevi, indiferent că învață într-o școală de la sat sau într-una din Capitală. În societatea românească, abuzul e încă minimizat și chiar acceptat, iar instituțiile de educație nu sunt o excepție.
„Profesorul s-a obișnuit să folosească forța”, spune psihologul Diana Vasile în acest interviu. Unii dintre acești profesori au primit o sancțiune, însă asta nu i-a ținut departe de catedră. S-au întors printre elevi. Școala 9 a prezentat mai multe astfel de cazuri în campania „Profesorii și disciplina”.
Diana Vasile explică, între altele, cum ajunge un cadru didactic să-și rănească elevii și de ce orice formă de agresiune asupra unui copil e gravă.
Mai multe studii arată că impactul abuzului emoțional e la fel sau chiar mai mare decât cel al abuzului fizic și sexual. „Cei care au raportat abuz emoțional au avut scoruri mai mari la depresie, anxietate și stres în comparație cu cei care au raportat doar abuz fizic, doar sexual sau abuz fizic și sexual”, arată o cercetare publicată, în 2020, de Jurnalul Traumei la copii și adolescenți.
Școala 9: Cum explicați reacțiile violente ale unor profesori față de elevii lor? Stresul este deseori o justificare din partea directorilor de școli când îi întrebăm cum s-a ajuns aici.
Diana Vasile: Eu explic aceste fenomene prin două surse. Una este educația – foarte mult timp s-a făcut prin agresiune și aproape a devenit un firesc, iar profesorul s-a obișnuit să folosească forța. A doua o reprezintă dificultățile de reglare emoțională, care fie își au originea în experiențele stresante și traumatizante timpurii ale profesorilor, fie sunt legate de modul în care oamenii reușesc să facă față la stres.
Nu multă lume a învățat să facă față stresului prin strategii nonviolente. Din păcate, nici profesorii, pentru că nici pe ei nu i-a învățat nimeni. Ia ceva timp să afli cum să-ți gestionezi frustrarea, furia, frica. Necesită un plan de acțiune pe care profesorii ar fi bine să-l urmeze, pentru că în felul acesta îi învață și pe copii să dezvolte strategii nonviolente de reacție la stres.
De obicei, profesorii violenți și conducerea școlilor refuză să vorbească cu presa despre aceste agresiuni.
În general, oamenii care devin agresivi au aceste emoții puternice în sufletul lor, rușinea și vina. Ei știu că nu-i în regulă să reacționeze așa, dar faptul că nu cunosc o altă variantă și că rămân, deci, neputincioși, îi face să devină rușinați.
„Nu ar trebui să se facă ierarhii” ale violențelor
Reflectă și o atitudine generală din societatea românească, și anume că refuzăm să dezbatem situațiile de violență?
Cred că nu se discută despre asta și pentru că, fiind o strategie atât de des întâlnită, se consideră aproape normală. Nu vorbim despre asta pentru că și la alții se întâmplă.
Faptul că se recunoaște acea eroare e important, în primul rând, pentru victime.
Cum ajută o clasificare a violențelor: verbală, fizică, sexuală? Și să stabilim pedepse în funcție de asta?
Clasificările au sens pentru a ajuta oamenii să recunoască ceea ce se întâmplă, iar dacă recunosc, au șansa să dezvolte strategii de răspuns adecvate. Dar nu ar trebui să se facă ierarhii. Cineva care a abuzat emoțional poate să spună: „Dar nu te-am bătut, e mai puțin grav”. Nu, nu e mai puțin grav. Iar pedepsele ajută la recunoașterea tipului de eroare, dar nu la transformarea persoanei. Faptul că se recunoaște acea eroare e important, în primul rând, pentru victime.
Abuzurile sexuale ale profesorilor asupra elevilor sunt considerate cele mai grave în spațiul public. De ce?
Se consideră ca fiind mai grave pentru că implică și o agresiune fizică, și una emoțională, incluziv pe zona sexualității. Sunt considerate și mai rușinoase. Pe de altă parte, oamenii pot să se piardă în orice tip de abuz sau să-l depășească și să se recupereze în urma unei astfel de experiențe agresive. Din punctul acesta de vedere, nu putem vorbi de un anumit tip de gravitate la vreuna dintre categorii. Agresiunea este agresiune. Punct. După care depinde de capacitatea copilului, în cazul acesta, de a se recupera. Dar ține și de persoanelor din jurul lui care vor să-l ajute.
„Ei nu înțeleg granițele dintre sine și copil”
Cum pot fi sprijiniți profesorii care comit abuzurile?
Este vorba și despre capacitatea lor de recuperare, ca persoane prinse în informații nepotrivite despre sine și despre copii. Ei nu înțeleg granițele dintre sine și copil, nici rolul pe care îl au. Și victima unei agresiuni, și persoana care a generat agresiunea pentru noi, psihologii de traumă, intră în categoria celor care au nevoie de sprijin psihologic.
Unui profesor care a lovit elevi din mai multe generații, de pildă, i s-a interzis să mai profeseze trei ani. Ar fi riscant să revină printre copii fără să treacă prin consiliere?
Riscul rămâne în continuare crescut, va trebui să se verifice că ceva s-a schimbat în stilul lui de funcționare profesională.
Cunoașteți cazuri de profesori reabilitați cu succes în România sau peste graniță?
Nu cunosc, dar sunt sigură că ele există.
