O încăpere de 12 metri pătrați, cu stive de cărți pe care se aduna praful - asta a găsit Crina Popescu, bibliotecară în Pietrari, în 1990, când și-a început activitatea în biblioteca din comună. Au trecut peste 30 de ani de atunci și, astăzi biblioteca este mai mult decât un depozit de carte - este o instituție care a închegat în jurul ei o comunitate.
Totul a început în anul 2009 când biblioteca din Pietrari s-a înscris în programul Biblionet - un program finanțat de Fundația „Bill și Melinda Gates” care avea drept scop dotarea bibliotecilor publice din România cu echipamente IT de ultimă generație. A fost gura de oxigen care le-a permis bibliotecilor din țară, multe dintre ele aflate în pragul desființării, să facă următorul pas către modernizare.
Crina Popescu crede că, dacă biblioteca pe care o gestionează nu s-ar fi înscris în Biblionet, postul i-ar fi fost desființat, iar instituția s-ar fi închis. „Atât de gravă era situația”, spune ea. Pentru că, în 2009, când bibliotecile din țară se conectau în sfârșit la internet, criza economică își spunea cuvântul. Instituțiile de cultură au suferit cel mai mult. Până în 2020, chiar la ea în județ, numărul bibliotecilor a scăzut cu un sfert, potrivit Institutului Național de Statistică. La nivel național, în ultima decadă, România a pierdut 3000 de biblioteci.
Cea din comuna Pietrari a rămas însă pe loc și mai mult, s-a și dezvoltat, grație programului derulat pe parcursul a cinci ani, în cursul căruia au fost dotate peste 2.200 de biblioteci din țară, potrivit Mediafax.
Au contat însă și ambiția și determinarea Crinei Popescu, care a adunat în jurul bibliotecii, de-a lungul timpului, o comunitate de voluntari, cititori și, mai nou, elevi de școală care participă, săptămânal, la ore de codare.
„Descopeream și eu platforma cot la cot cu ei”
Cum ajunge o bibliotecară să pregătească elevii să învețe să codeze? Crina Popescu crede că e vorba despre „firea ei”, care a ajutat-o.
„Am fost și sunt o fire foarte curioasă și m-am autoeducat de foarte multe ori. După includerea bibliotecii în programul Biblionet, accesând internetul, am găsit oportunitatea de a participa la un eveniment european care se numea ora de codare. Am înscris biblioteca și am făcut ce trebuia pentru a înlesni copiilor din localitate participarea la o oră de codare”, povestește ea.
Asta se petrecea în anul 2015, iar copiii, pentru a învăța să codeze, foloseau o platformă, code.org, pe care organizatorii le-o puseseră la dispoziție.
Crina Popescu a învățat, la rândul ei, să folosească platforma și să facă tot ce era nevoie pentru a le oferi copiilor accesul la noua formă de învățare.
„Plăcându-le copiilor, m-am gândit că ar fi bine să facem ateliere de codare. Descopeream și eu platforma cot la cot cu ei sau înainte să ajungă ei la cursurile respective și îi îndrumam să parcurgă cursurile”, spune bibliotecara.
În 2015, Popescu a primit un telefon din partea Fundației Progress, care aflase despre ce se întâmpla la biblioteca din Pietrari. Ideea ei a devenit, astfel, un proiect care s-a extins la nivel național, în peste 150 de biblioteci publice din țară.
Stupul inteligent, mănușa hipersensibilă sau mașina eco de tuns de iarba
Ajungem în Pietrari într-o zi însorită cu iz de primăvară timpurie. La biblioteca din sat, unde Crina Popescu predă, e forfotă - copiii încep să iasă de la școală și așteaptă, curioși, să facem prezentările. Popescu ne face turul bibliotecii - o clădire spațioasă, încăpătoare, dotată de curând și cu o imprimantă 3D care le place copiilor și pe care au învățat să o folosească.
Unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale celor de-a VIII-a, despre care bibliotecara ne povestește, este stupul inteligent „Bee Friendly” - o machetă, deocamdată, dar perfect funcțională, a unui stup care avertizează apicultorii cu privire la temperatura și umiditatea aerului. Este dotat cu senzori speciali care monitorizează toți acești parametri.
Câteva dintre lucrările copiilor Fotografie: Ada Cheroiu
O altă minune ieșită din mâinile copiilor din Pietrari este mașina de tuns iarba Eco Grass Cutter, care funcționează pe bază de lumină solară.
Sunt, în primul rând, spune Crina Popescu, proiecte născute din nevoile comunității. Pentru că, atunci când le-au făcut, copiii s-au gândit în primul rând la toate felurile în care și-ar putea ajuta consătenii. Așa au ajuns să meșterească, să scrie linii de cod și, din ce spun mai ales băieții de-a VIII-a, să-și dorească să devină pe viitor chiar ei programatori.
Crina Popescu spune că, deși ea a căutat să le insufle copiilor dragostea pentru domeniul IT, proiectele lor cele mai ambițioase nu ar fi fost posibile fără finanțarea Fundației Progress - cea care a transformat ideea bibliotecarei într-un program național.
Obiectivul Fundației Progress - dezvoltarea comunitară
În prima sa formulă, Fundația Progress a apărut în 1996, ca o inițiativă de întrajutorare a comunităților. Camelia Crișan, co-fondatoare a programului Code Kids și cercetător, spune că obiectivul inițial al fundației a fost dezvoltarea comunitară - obiectiv care s-a păstrat, dar care, în timp, s-a mai rafinat.
„Dacă, la început, sub ideea de dezvoltare comunitară, obiectivul era - aducem ajutoare atunci când apar catastrofe, dezvoltarea comunitară ca intervenție și concept a însemnat de-atunci o gândire pe termen lung și proactivă”, explică Crișan.
O altă etapă importantă a dezvoltării organizației s-a produs odată cu anul 2015, când Camelia Crișan, împreună cu o parte dintre membrii organizației, care fuseseră înainte în Programul Biblionet, s-au decis să continue investiția Fundației Bill și Melinda Gates și să se poziționeze, după cum spune Crișan, drept „un butic de dezvoltare comunitară folosind bibliotecile publice drept hub-uri pentru dezvoltare comunitară prin educație.”
Acum lucrăm în 27 de județe, avem cluburi de programare în 150 de localități rurale și mic urbane și lucrăm cu peste 3.500 de copii. Așadar, e o dezvoltare organică, dar, în egală măsură, pe lângă dezvoltare organică, este și o viziune pe care noi, ca organizație, o avem - că modul în care poți să contribui la dezvoltarea comunitară trebuie să fie cumva cu un pas înaintea vremurilor.
În anul 2017, Code Kids a fost implementat drept proiect-pilot, în câteva județe din țară. Ca orice proiect la început, nu a fost primit tocmai cu entuziasm.
„Mi-aduc aminte că am făcut prezentări în Argeș, în Gorj, Sălaj, Bihor, am luat din toate zonele geografice comunități mari, mici și cea mai mare reticență de a lucra cu coding și programare a fost din partea bibliotecarilor”, își amintește Camelia Crișan.
Au înțeles repede că nu e atât de greu și au fost tot mai deschiși. Asta în condițiile în care bibliotecarii români nu se bucură de condițiile altor țări. „Cunosc sisteme de biblioteci publice din alte țări, dar ce fac bibliotecarii din România este eroic. Foarte multe dintre bibliotecile publice din România au echipamente care sunt uzate moral. Multe dintre aplicațiile pe care noi le avem pe telefon nu mai funcționează acolo și, cu toate astea, oamenii ăștia fac eforturi și reușesc să aibă sisteme de calculatoare funcționale pentru a-și ajuta comunitățile”, ne explică Crișan.
Un alt scop al proiectului e ca acești copii nu doar să ia contact cu tehnologia, ci să învețe să rezolve problemele din comunitate.
Avem copii care au scris și la nivelul zecilor de mii de linii de cod. Se pregătesc și pentru muncă. Avem cluburi în mediul rural unde copiii, în vacanța de vară, se întâlnesc de trei ori pe săptămână la bibliotecă să facă coding. De ce? Și pentru că n-au ce să facă, în mediul rural din România, copiii nu au ce să facă pe lângă școală.
Așa au ajuns bibliotecile centrul acelor sate. „Eu cred că noi, ca națiune, avem nevoie de mai multe biblioteci, de mai mulți bibliotecari, locuri în care oamenii să își dezvolte competențele.”
