Ne-am hotărât să răspundem pe Școala9 la cât mai multe întrebări despre ce înseamnă învățământul profesional din România, ce măsuri l-ar ajuta să se dezvolte, cât potențial se află în liceele tehnologice și școlile profesionale și cine contribuie la stigmatizarea acestui domeniu. În următoarele luni o să intervievăm elevi, profesori dar și companii private care se parteneriază cu școala pentru a își forma viitoarea forță de muncă specializată.
În urma cu aproape cinci ani, când colegii ei de la OMV Petrom au adus în discuție lipsa specialiștilor pe zona de petrol și gaze, Mona Nicolici, manager sustenabilitate, povestește că a fost un prilej de întrebări: soluția la care au ajuns în 2015 a fost crearea a șase clase de școală profesională cu specializări din industria de petrol și gaze. După consultări cu directori de școli, a început Școala Petroliștilor în Liceul Tehnologic „Astra Pitești”, Colegiul Tehnic „Grigore Cobălcescu” din Moinești și Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” din Târgoviște.
În încercarea de a găsi și testa soluții pentru dezvoltarea învățământului profesional în România, au lansat în 2015 și Tabăra Meseriașilor, un proiect pilot prin care OMV Petrom să verifice dacă soluțiile gândite de ei funcționează și pot ajuta profesorii, elevii și sistemul. Din 2015 și până acum, la tabără au participat peste 1.000 de elevi și 200 de profesori. Despre Tabăra Meseriașilor am scris aici și aici.
Am vorbit cu Mona Nicolici, manager de sustenabilitate OMV Petrom, despre implicarea companiilor private în dezvoltare învățământului profesional:
- Printre cele mai mari probleme cu care se confruntă învățământul profesional din România se numără lipsa anumitor calificări pe care piața muncii le cere și faptul că programa școlară nu e adaptată nevoilor pieței și nu există un curriculum adaptat în aceeași măsură;
- Principala nevoie pe care o au elevii care ajung în Tabăra Meseriașilor e nevoia de a fi sprijiniți, înțeleși, ascultați de către familie;
- Chiar și atunci când există deschidere din partea mediului politic, e nevoie de stabilitate politică pentru ca schimbările din sistem să se vadă și să poată fi analizate;
- Companiile sunt un actor social foarte important, care ar putea genera schimbare dacă ar alege să se implice dincolo de interesul lor de business;
- Un învățământ profesional performant ar putea da României angajați profesioniști, valoroși pentru piața muncii, ar scădea rata șomajului și ar putea fi calea către rezolvarea unor probleme sociale.
***
Școala9: De ce a ales OMV Petrom să investească în Tabăra Meseriașilor și în învățământul profesional?
Mona Nicolici: Acum mai bine de cinci ani, colegii mei din business spuneau că nu mai au specialiști pe zona de petrol și gaze, ceea ce noi numim blue-collars – meseriașii – pe calificări foarte specifice: operatori de sonde și operatori de gaz. Și mi-au spus „cum facem să rezolvăm lucrul ăsta?”. A fost un moment de întrebări și pentru noi, pentru că asta însemna să ne apucăm să creăm clase într-un sistem de stat, ceea ce ni se părea foarte greu la momentul respectiv. Dar am reușit: ne-am întâlnit cu directori de școli, ne-am dus în zonele în care noi aveam mai mult business și am reușit să creăm Școala Petroliștilor: trei clase pe aceste două calificări.
În demersul acesta în care noi am început să vorbim cu profesorii, cu directorii, ne-am dat seama că sunt foarte multe probleme în sistem. De la faptul că școlilor profesionale le lipsesc anumite calificări pe care piața muncii le cere, până la faptul că atelierele nu sunt dotate, profesorii nu sunt pregătiți la nivelul tehnologiei informațiilor de astăzi pe industrii, până la faptul că programa școlară nu e adaptată nevoilor pieței și nu există un curriculum adaptat în aceeași măsură. Și am zis OK, noi creăm clasele astea, dar trebuie să ne implicăm mai mult de atât. Și am început un demers acolo unde directorii de școală au fost deschiși. Am făcut un manual alternativ, în care colegii noștri specialiști în domeniu au venit cu ceea ce înseamnă informație, am dotat atelierele, am promovat meseriile, ne-am dus cu o caravană, pentru că o altă problemă din sistemul de educație profesională este că părinții și publicul larg au o percepție foarte proastă despre ceea ce înseamnă educație profesională.
Copiii nu mai sunt atrași către aceste școli și cei care vin să se înscrie la școlile profesionale o fac ori din întâmplare, pentru că nu au performanțe școlare, ori pentru că părintele îi spune „du-te mamă și fă și tu o școală”. Foarte rar se întâmplă să-și aleagă o meserie pe baza unei evaluări în care cineva să-i spună „ești bun pentru asta sau pentru altceva”. Și atunci ne-am dat seama că sunt prea multe probleme în acest sistem și ne-am hotărât – pentru că asta a fost abordarea noastră în general, de când facem proiecte de CSR – să mergem dincolo de interesul nostru de business, fiind o companie atât de mare, să încercăm să abordăm problema asta din toate părțile și chiar pentru faptul că degeaba am făcut noi demersul de a crea această școală a petroliștilor, pentru că n-ar fi fost suficient. Nici măcar pentru noi n-ar fi fost suficient cu toate aceste probleme. Am făcut studii de percepție, am întrebat angajatorii, am întrebat elevi, profesori, chiar și meseriașii ce probleme sunt, cum văd ei lucrurile. Am descoperit care-s problemele și am identificat și câteva soluții și am dat drumul și Taberei Meseriașilor în urmă cu cinci ani, care a fost gândit ca un proiect-pilot prin care să verificăm dacă soluțiile la care noi ne gândisem funcționează și pot ajuta profesorii, cât și elevii, cât și sistemul. Am făcut un raport de politică publică, am mers și am aprofundat cumva probleme din sistem, ne-am uitat și la ce se întâmplă în alte țări, care sunt modelele din România. Și există și între timp au mai crescut în număr modele bune în sistemul de educație profesională. Am pus acest raport la dispoziția tuturor celor care ar vrea să-l folosească și mai ales autorităților, ca să schimbăm niște lucruri. Am fost în foarte multe grupuri de lucru, în România Educată, unde am construit împreună cu companii și alți reprezentanții ai ONG-urilor sau universităților, strategia pentru educație profesională, așa cum o vedem și noi angajatorii. Împreună cu alți angajatori am contribuit și la OUG 81/2016, cea de creare a învățământului dual. N-am reușit să punem noi acolo chiar tot ce ne doream, dar e un pas important în schimbarea sistemului de educație profesională. Mai sunt foarte multe lucruri de făcut.
Posted by Tara lui Andrei on Sunday, August 11, 2019
Ș9: Dintre soluțiile pe care le-ați identificat inițial, câte au rămas, câte s-au schimbat pe măsură ce ați lucrat cu copiii și ați descoperit noi nevoi?
M.N.: În esență, lucrurile sunt destul de clare. Primul lucru pe care trebuie să-l facă școala românească – și este o schimbare de mentalitate, de percepție, de cultură, cred – este să-și însușească la modul foarte responsabil nevoile elevului. Declarativ, toată lumea spune asta dar, de fapt, nu se întâmplă. Nimic din ce se întâmplă în sistemul de educație nu se învârte cu adevărat în jurul nevoilor elevului. Ăsta e primul lucru pe care noi l-am pus în raport. Asta înseamnă ca profesorul să fie format pe nevoile elevului, să știe să aplice metode alternative de învățare. Ar trebui întrebat elevul „ce vrei, ce-ți dorești de la profesorul tău?”. Pentru că e o nemulțumire, și de o parte și de alta. Pentru elevi, schimbarea de comportament despre care noi vorbim că se întâmplă în săptămâna asta [în care sunt în tabără] vine exact de la faptul că el este poate pentru prima dată întrebat ce-și dorește, dacă-i e bine, cum crede că trebuie făcute lucrurile. Și asta îi dă lui încrederea și stima de sine care lipsește complet, mai ales în rândul elevilor din sistemul de educație profesională.
Asta este o altă problemă a acestui sistem: o dată, percepția generală despre copiii și despre educația profesională este că e praf și că acolo ajung cei mai slabi. Și percepția copiilor despre ei și despre încrederea în ei este praf, din același motiv. Pentru că li se spune „dacă nu înveți bine, te trimit la școala profesională”, „tu nu ești în stare să faci nimic”. Iar aici, în tabără, lucrurile se întâmplă fix invers. Li se dă încrederea că pot face lucruri, sunt ghidați, sunt învățați să facă, iar la sfârșit fac un proiect care le dă încredere că ei chiar sunt valoroși. Asta este o chestie foarte importantă. Sunt învățați, sunt ascultați, sunt implicați, ceea ce ar trebui să se întâmple și la școală. Aici li se dezvoltă nu doar competențe practice, ci și de dezvoltare personală, ceea ce ar trebui să se întâmple și în școală, și aici se întâlnesc copii care vin din școli diferite. Care ies prima dată din comunitățile lor, care n-au mai fost într-o tabără. Și totuși, reușesc să fie uniți și să se susțină între ei și să comunice și să-și spună un punct de vedere și să se ridice în picioare și să pună o întrebare în engleză și să schimbe percepția celorlalți că sunt slabi, că nu se implică, că nu vor să facă. Sunt multe lucruri pe care le-am identificat și care au rămas la fel, doar că ele prind mai mult conținut, mai multă valoare, pe măsură ce trec anii.
Ș9: Care sunt nevoile pe care le auziți cel mai des la elevii care vin în Tabăra Meseriașilor?
M.N.: Eu cred că primordială pentru ei e nevoia de a fi sprijiniți, înțeleși, ascultați de către familie. Și aici e o zonă în care e greu să pătrunzi, tu ca și companie. Cred că zona de parenting ar trebui adaptată publicurilor. Pentru că una e să faci parenting pentru o familie care începe acum o viață nouă, dar care are un nivel mai înalt de înțelegere a lucrurilor și alta e să încerci să faci parenting într-o zonă rurală, unde lucrurile sunt împământenite, tradiționale. Unde copiii devin părinți pentru frații lor. E o zonă foarte delicată și complicată. Și cum să faci parenting cu niște părinți care nu mai sunt lângă ei?
Ș9: Dumneavoastră ce ați avut de învățat de la elevii pe care i-ați întâlnit aici?
M.N.: Că generația despre care se tot vorbește că nu vrea să se implice, că nu îi place să muncească, că sunt indolenți lipsiți de respect sau mai știu eu cum, nu este deloc așa. Dacă încerci să treci de niște tipare pe care le au alții și încerci să vezi de ce se întâmplă lucrurile, poți să le și schimbi. Dacă le dai încredere, dacă-i asculți, dacă-i ghidezi, sunt extraordinar de implicați, de respectuoși și de recunoscători și valoroși.
Ș9: Până unde merge responsabilitatea companiilor în dezvoltarea învățământului profesional? Pentru că de la un punct încolo contează mult și partea de politică.
M.N.: Eu, ca specialist de CSR, cred că responsabilitatea corporativă a evoluat. Sigur că încă sunt companii care se uită strict la interesul lor de business, care fac mai mult sponsorizări și se uită mult la zona de reputație, nu-i nimic greșit în toate lucrurile astea. Dar în accepțiunea mea, responsabilitatea companiilor trebuie să meargă mult mai departe de interesul lor strict de business. Pentru că sunt un actor social extraordinar de important, de influent și de potent. Și companiile au puterea și responsabilitatea de a schimba lucrurile pentru că trăiesc într-un mediu în care nu se pot dezvolta dacă nu contribuie la tot ce se întâmplă în societate, în jurul lor. Nu mai vorbim de faptul că au un impact operațional într-o zonă sau în alta. Cred că CSR-ul e un instrument inteligent de risk management, dar care trebuie folosit dincolo de interesul de business. Unde se oprește? Acolo unde reușesc să fac o schimbare cu adevărat în societate.
Ș9: Considerați că ați reușit să schimbați ceva?
M.N.: E un efort și un demers care nu se oprește niciodată. Răspunsul e da, am reușit să schimbăm foarte multe lucruri. Pe de altă parte, mai e foarte mult drum de făcut. Și nu cred că poate să-l facă o companie singură. Aici cred că ar trebui să fie un efort mult mai susținut din partea mai multor companii care vor să schimbe ceva într-un domeniu. Ceea ce se întâmplă, există o legătură între companiile care chiar vor să facă lucruri. Și învățăm unii de la alții.
Ș9: Cum ați putea colabora sau cum colaborați deja cu mediul politic pentru a ajunge la niște soluții realiste cu ceea ce se întâmplă pe piața muncii?
M.N.: Și politicienii sunt oameni, și cei din ministere sunt oameni și toți își doresc să schimbe ceva. Chiar am lucrat cu miniștri, trei sau patru, toți au venit la discuții sau la dezbateri, la mese rotunde. A fost o rezistență la început, pentru că nu înțelegeau ce treabă au companiile, după care ușa a fost deschisă. Au susținut anumite schimbări, e foarte greu însă să poți să duci un demers pe termen lung atâta vreme cât, din punct de vedere politic, cei care se află în fruntea ministerelor se schimbă atât de des. E greu pentru noi, ca și companii, e mult mai greu pentru cei care lucrează în ministere. Chiar există deschidere, doar că ar fi nevoie de o stabilitate politică măcar pe o perioadă de patru ani, de un mandat, ca să poți să duci un demers până undeva.
Ș9: Ce credeți că pierde România din cauza faptului că nu are grijă de învățământul profesional?
M.N.: Pierde forță de muncă, în primul rând. Poate că pierde și investitori, pentru că dacă nu ai forță de muncă bine pregătită, ori te duci și iei din afară – ceea ce se întâmplă, și este mai scumpă, deci pierdem și bani – ori pleci în altă parte, unde forța de muncă e mai bine pregătită. Dacă am lua-o invers – ce ar avea de câștigat –, ar câștiga angajați profesioniști, valoroși pentru piața muncii, ar scădea rata șomajului și s-ar rezolva probleme sociale la care nu se uită nimeni. Și cred că și ar câștiga și angajatori mai interesați să ia oameni de pe piața locală. Atâta vreme cât în rândul populației din România crește rata șomajului, nu e OK. Plus că n-am mai susține noi, ca români, o școală care la sfârșit produce șomeri, care e ineficientă. Dacă România ar avea meseriași foarte buni, ar putea să exporte într-un mod mult mai eficient forță de muncă. Dar noi îi pierdem: ei pleacă, nu se mai întorc, își iau familiile sau își lasă aici familiile și creează o problemă socială, niște traume foarte mari, pe care nu știu cine le va contoriza.
