Dacă ne uităm cu atenție, cifrele sunt îngrijorătoare: rata de promovabilitate e scăzută – 62,9% la Bac în 2020, cea mai mică din ultimii 6 ani –, la abandonul școlar timpuriu ne aflăm în top 3 în Europa, iar în testele Pisa alunecăm an de an tot mai spre coadă. Societatea tot așteaptă marea reformă a învățământului, însă la minister se schimbă doar miniștrii și prea puțin din lucrurile esențiale. În tot acest timp, părinții se descurcă cum pot și încearcă să găsească o alternativă în sistemul privat.
De treizeci de ani încoace, școlile private au înflorit în special în capitala țării. Particularele s-au mai cernut cu timpul și au rămas doar câteva școli și licee de top, la care unii aspiră, alții însă doar suspină, căci învățământul privat vine la pachet cu niște cheltuieli semnificative. Printre cele mai râvnite școli se află și Școala Europeană București (SEB), Liceul Teoretic Internațional de Informatică București (ICHB), Școală Româno-Finlandeză sau Avenor College. Toate oferă în programa lor mai mult decât oferă statul și garantează limbi străine vorbite la perfecție sau performanță în matematică – cunoștințe cuantificabile și care contează în continuare cel mai mult în ochii părinților. Pe lângă performanță, sistemul privat acordă atenție și bunăstării fizice și emoționale ale copiilor. La școlile private se asigură mese calde, gustări sănătoase și timp petrecut în aer liber, precum și multe activități tentante – dezbateri, actorie, dans, public speaking, diverse sporturi – care vin în completarea cunoștințelor teoretice.
Am stat de vorbă cu câteva persoane, părinți, elevi, cadre didactice, care sunt sau au fost în sistemul privat, pentru a ne lămuri care sunt așteptările, avantajele și mirajele vizavi de aceste școli.
„Îmi doresc pentru copiii mei o școală unde să descopere ce le place, să fie încurajați să încerce, să aibă profesori-oameni care, pe lângă materia predată, să îi învețe și despre viață, să le fie modele, să-i învețe să-și seteze obiective, să le arate că eșecul este doar o etapă. Aștept de la școala copiilor mei să fie un laborator în care ei să experimenteze viața reală la scară mică, cât să le crească aripi pentru lumea cea mare”, spune frumos și cuprinzător una dintre mamele pe care le-am întrebat ce așteptări au părinții de la școală. În direcția asta s-au îndreptat cam toate răspunsurile pe care le-am primit de la părinți.
Echilibrul psiho-emoțional în prim plan
Roxana Vasilescu este psiholog și își avea băieții la școli de stat în 2017, când a ajuns să lucreze la Liceul Româno-Finlandez. A descoperit că nimic din ce era acolo nu semăna cu ceea ce știa ea despre școli și grădinițe. Un an mai târziu i-a transferat la LRF. „Copilul cel mare, de exemplu, a pornit de la apaticul Nu-mi place nimic, nu văd care e rostul școlii și a ajuns să aibă rezultate foarte bune la engleză și să se implice de bunăvoie în tot felul de proiecte de educație socială. Ca psiholog văd zilnic evoluția firească copilărie-preadolescență-adolescență, aceeași pentru toată lumea, fie că este vorba despre sistem de stat, fie privat. Diferit este felul în care abordăm această creștere a copiilor”, spune Roxana. Echipa lor este formată din patru psihologi care asigură suport pentru copii, dar și pentru profesori și părinți prin planuri de intervenție individualizată. „Relațiile din cadrul școlii ne permit să cunoaștem bine copilul în contextul lui familial – unul are nevoie de corectarea deficitului de atenție, altul de susținere emoțională la teste, să învețe să-și gestioneze furia, fiecare copil este susținut așa cum are el nevoie și partea cea mai frumoasă este că în timp ajunge să poată oferi suport altor copii. Vreau să-i fie bine copilului meu! spune orice părinte. Când și profesorul spune Vreau să-i fie bine copilului tău! începem să vorbim despre educația centrată pe copil.”
Mihaela Rizea este mamă a trei copii, a experimentat atât sistemul de stat, cât și cel privat, și ne confirmă atenția pentru echilibrul psiho-emoțional al copiilor în cazul școlilor particulare. „La Avenor, de exemplu, oamenii se cunosc între ei, adresările sunt naturale, pe numele de botez al fiecăruia, ceea ce face ca mediul să fie mai prietenos și mai incluziv. Totodată se ține cont de problemele mai mici sau mai mari ale copiilor. De exemplu, când băiatului meu i s-au spus în câteva rânduri apelative care l-au afectat, s-au luat măsuri imediate, unul dintre psihologii școlii a ținut clasei o oră în care a proiectat secvențe din filmul Oblio, după care a provocat copiii la discuții despre diferențe și discriminare.”
Mara Popescu, elevă, n-ar spune neapărat că la privat profesorii se poartă mai frumos cu copiii decât cei de la stat, a întâlnit profesori severi și cu atitudine superioară în ambele sisteme, la fel ca și profesori prietenoși. Mara este elevă în clasa a XI-a și a învățat opt ani la Școala Europeană (SEB). După clasa a VIII-a și-a dorit să treacă în sistemul de stat și a dat la liceu la Coșbuc. A stat cu frică să nu se afle în școală că vrea să plece, s-a temut că vor găsi o cale de a o determina să rămână. „Când încă eram a opta, la privat, elevii mai mari și profesorii ziceau că la stat e rău, că se dau multe teme și că la privat e mult mai bine. Multe păreri negative am auzit despre școala de stat. Eu însă eram foarte nerăbdătoare să plec de la privat, iar plecarea a trebuit să fie ținută oarecum secret.”
Dotări ale școlii și performanțe
Însă nu doar echilibrul psiho-emoțional îi interesează pe părinți, ci și dotările și performanțele. Taxa uneori piperată pe care o plătesc părinții asigură și baza materială a școlii.
„Nu mi-am făcut niciodată grijă că ar putea veni acasă cu hainele sfâșiate în băncile rupte, că nu au cretă, hârtie igienică la baie sau profesorii retroproiector”, spune Anca Ilie, mamă a două fete la Liceul Teoretic Internațional de Informatică.
„Toate clasele sunt super-tehnologizate, amenajate cu bănci noi, planșe, aplicații dezvoltate special pentru unele dintre ore. Prin aplicația de catalog virtual știm când intră și ies copiii din școală. Nu au voie să iasă fără acord scris de la director, părinții sunt ținuți la curent cu activitatea la ore în fiecare zi, cu notele, observațiile profesorilor, teme, activități opționale existente.”
Fata cea mare a Ancăi a absolvit clasa a VIII-a, cea mică e încă în gimnaziu. La ICHB, ne povestește Anca, nu este învățământ alternativ, ci se urmează curriculum tradițional. Totuși, există clase cu predare intensiv matematică sau intensiv engleză. Copiii se pot muta de la un profil la altul pe parcurs, dacă fie ei, fie profesorii sau părinții constată modificarea preferințelor inițiale sau inadaptarea la ritmul clasei. Engleza se face cu profesori nativi, care pregătesc pentru susținerea examenelor Cambridge. Însă nu se pierd din vedere nici celelalte materii. „Fiica mea cea mare, de exemplu, a ales engleza, dar a obținut la Evaluarea Națională nota 10 la matematică fără pregătire în particular – da, și copiii de la școli private fac meditații uneori! –, iar la română 9,60 cu doar câteva ore de pregătire, în special pentru literatură.”
Și pentru LRF sunt foarte importante rezultatele la învățătură, aflăm de la Roxana. La ei profesorii se străduiesc ca fiecare copil în parte să obțină progres prin programe de predare și evaluare diferențiată și prin integrarea predării remediale. Toate acestea sunt cuantificate apoi prin rezultatele la EN.
În ceea ce privește Școala Avenor, aceasta se bazează pe sistemul educativ Cambridge, materiile studiate se întretaie și asta se oglindește și în manualele după care se studiază. „Științele, de exemplu, se află împreună, se leagă, matematica este mult mai intuitivă și începe mai puțin abstract, astfel încât copiilor ajunge chiar să le placă. Istoria, geografia sunt legate, muzica și sportul primesc importanța cuvenită”, ne explică Mihaela. Prezența în program a materiilor extracuriculare este binevenită și opțională, copilul se înscrie dacă și la ce club vrea. Accent se pune și pe activități creative, artistice, sportive.
„Din punct de vedere educațional chiar nu ai ce să zici de rău”, confirmă și Mara. „Indiferent dacă vrea sau nu, copilul este obligat să învețe sau să fie atent. Profesorii au o putere mult mai mare asupra elevului, deoarece există – cel puțin la SEB – un sistem de puncte de penalizare, iar la un anumit număr de puncte, îți este scăzută nota la purtare. La privat nu există oră liberă sau plecăm toți de la ultima oră.”
Numărul redus de elevi
Motivul major pentru care Mara n-a mai vrut să continue la privat pare ciudat la prima vedere: „Nu-mi mai plăceau colegii, aceiași 11 oameni de 8 ani de zile! La privat ești de cele mai multe ori cu aceiași 10-15 copii din clasa întâia până la finalul școlii, pe când la stat lucrurile sunt mai diverse, oamenii sunt mulți și diferiți. Ai posibilitatea să-ți faci o impresie proprie asupra lumii.” Spune că schimbarea de la privat la stat i-a adus foarte mult bine și cam deloc rău. „În sistemul privat copilul trăiește într-o bulă, nu prea știe cum e viața adevărată. Mi se pare că experiența trecerii la stat m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt, să devin o persoană mai independentă și mai responsabilă. Și m-a învățat și să apreciez mult mai mult ce am deja.”
Numărul redus de copii la școlile private este poate benefic procesului de învățare, dar nu și socializării, aspect confirmat și de Mihaela. „Deși îl consider un avantaj, numărul mic de copii dintr-o clasă, dar și din școală, limitează puțin experiențele de viață ale copiilor, deși asta se poate corecta destul de ușor. Totuși, când grupul de copii este mic, găsirea unui prieten cu care să ai multe afinități ar putea fi mai dificilă.”
La ICHB clasele au cel mult 15 elevi la clasele mici și 20 la gimnaziu și liceu. Fiica cea mare a Ancăi a ales anul acesta să dea la un liceu de stat, iar Anca i-a respectat decizia. „Eu aș fi fost mai liniștită să o știu în siguranță la privat, într-un liceu în care nu se fumează, din care nu se poate ieși fără aprobarea unui director, în care nu se face parada modei pentru că regulamentul impune purtarea uniformei liceului și unde se învață numai în tura de dimineață. Dar ea a ales altfel și probabil că tocmai aceste lucruri, care liniștesc un părinte, le găsește rigide un copil de 15 ani, care vrea să-și petreacă vârsta aceasta a adolescenței cu ochii deschiși spre lumea largă, nu sub un clopot de sticlă. Iar mie nu-mi rămâne decât să-mi înfrânez pornirile de părinte care controlează tot și să am încredere că va fi bine și la liceu de stat!”
Totul la superlativ?
„Sigur, nu există perfecțiune nici la privat, ca nicăieri în lume”, spune Anca. „Și la privat m-am mai dus pe la școală, să discut cu un profesor sau altul atunci când am avut nelămuriri sau chiar nemulțumiri în privința unor metode de predare. Diferența însă față de școala de stat – unde mi s-a spus Dacă nu vă convine, sunteți liberi să plecați! – este că aici am avut mereu cu cine să discut, profesorii și directorii școlii țin cont de părerile părinților. Aici sunt încurajate discuțiile one-to-one, părinții chiar sunt așteptați la școală periodic.”
Există însă și ideea că la privat copiii fac ce vor, că părinții plătesc taxa și copiilor li se permite orice. „Nu este deloc așa”, e de părere Roxana. “Există regulamentul pe care îl respectă toată lumea și îmi place să cred că am reușit ca dirigintă să le arăt copiilor că responsabilitatea face parte din viață și că e mare nevoie de oameni responsabili, iar ei, la finalul clasei a VIII-a am încredere că pot deja să facă diferența”, spune Roxana Vasilescu.
Fotografie: Shutterstock
