O vară de muncă face cât un an de dirigenție

• Articol de Sara-Yael Ionescu, Miles Frătăuceanu, Ilinca-Maria Babeș, Cristina-Maria Apostolache, Ana-Beatrice și Dinică. Ilustrație de Miles Frătăuceanu. Autorii fac parte din Școala cea mai 9, programul de mentorat pentru liceenii care poartă jurnalismul în suflet al publicației Școala9.

România este țara din UE cu cei mai mulți șomeri tineri. Doar în jur de jumătate de milion de români între 15 și 24 de ani au un loc de muncă. Noi am mers către cei mai mici dintre muncitori, cei care sunt încă la liceu și care aleg să muncească vara.

Regulile legate de angajarea minorilor spun că: 

• cei sub 15 ani nu pot lucra. 
• celor care au peste 15 ani li se poate încheia contract doar cu acordul părinților sau reprezentanților legali, iar durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi și 30 de ore pe săptămână, potrivit legislației.

Vara Andreei

De Sara-Yael Ionescu 

Anual, peste 1 milion de turiști aleg litoralul românesc ca destinație de vacanță în timpul sezonului estival. Fie că vin pentru festivaluri, cluburi, nopți pierdute în Vamă sau relaxare toată ziua pe plajă, valul de vizitatori înseamnă o mare nevoie de servicii și, implicit, o mulțime de locuri de muncă sezoniere. Aceste oportunități sunt adesea ocupate de tinerii din zonă, care îmbină utilul cu plăcutul: câștigă bani, acumulează experiență și trăiesc atmosfera verii la mare.

Andreea are 18 ani și intră în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Ovidius”, mate-info bilingv engleză. Își dorește să studieze drept internațional în străinătate. În timpul anului școlar locuiește în oraș iar vara revine acasă, în Mangalia, unde lucrează la terasa părinților ei. Face asta de anul trecut și, deși îi ocupă mult timp și o obligă să stea departe de prieteni și alte activități care ar interesa-o, spune că îi place și nu și-ar schimba în niciun fel experiența.

Programul ei este unul solicitant. Muncește o zi cu o zi, de la 8 dimineața până aproape de miezul nopții. Chiar dacă e obositor, spune că atmosfera face totul mai ușor. Lucrează alături de părinți, verișori, unchi și alți tineri de vârsta ei, cu care s-a împrietenit. Se înțeleg bine, râd mult și găsesc timp chiar și pentru mici aventuri. „La un moment dat, anul trecut, într-o zi în care era mai urât afară, am decis eu și colegii mei ospătari să facem singuri clătite. Nu i-am lăsat pe cei care lucrează în bucătărie să le facă cum se întâmplă de obicei când unul dintre noi are vreo poftă, pentru că eram convinși că putem să gătim singuri pe o plită industrială, imensă. Am găsit o rețetă care, ne-am dat noi seama prea târziu, nu era deloc bună și, după ce era să ne dăm foc la haine de mai multe ori și ne-am bătut cu apa pe care încercam să o folosim, ne-au ieșit niște clătite groaznice, pline de găuri, din care am reușit să mâncăm una singură.”

La job îi place cel mai mult interacțiunea cu oamenii, a învățat să comunice, să evite conflictele și să se adapteze la neprevăzut. Nu toate experiențele sunt plăcute, dar cele frumoase le compensează. „Îmi amintesc încă o întâmplare de anul trecut, când în una din primele mele zile de muncă două doamne în vârstă mi-au făcut ziua mai bună spunându-mi că fac foarte bine ceea ce fac și mă apreciază enorm. A fost tot ce aveam nevoie la momentul respectiv ca să mă simt mai sigură pe forțele mele.”

Totuși, nu e mereu ușor să țină echilibrul între muncă și viața personală. Vara e perioada în care cei mai mulți dintre prietenii ei din Constanța se bucură de ieșiri, festivaluri, voluntariate sau excursii. Pentru Andreea, replica pe care pare că o rostește cel mai des este „nu pot, sunt la muncă”. Recuperează din distracție în puținul timp liber. Dar și atunci mai face loc la câte ceva. Vara asta, de exemplu, își petrece aproape toate aceste zile terminând școala de șoferi.

Cât despre bani, nu are un plan clar ce va face cu ei. O parte ajung în economii, o parte s-au dus deja pe lucruri care îi aduc bucurie: haine, ieșiri sau echipamente noi de schi. 

Spune că, deși unii o privesc cu milă și compătimire, nu se lasă afectată. A ales să muncească pentru că își dorește și pentru că simte că are de câștigat. Chiar dacă jobul de ospătar nu este pentru toată lumea, îl consideră o experiență valoroasă, pe care ar recomanda-o oricărui adolescent care este dispus să își folosească vara într-un mod diferit.

„Foarte multă lume e uimită când mă vede ca fac treaba asta, dar de obicei sunt reacții pozitive. Mai sunt și cei care zic «Vai, săraca de tine cât muncești», dar pe mine nu mă afectează, adică mie îmi place să lucrez și e o alegere strict personală. Pot înțelege de ce din exterior ar părea ca sunt demnă de compătimire și le mulțumesc, dar nu e cazul în ceea ce mă privește.”

Între aburi de espresso și gânduri de viitor

De Miles Frătăuceanu

Pe Andra, o elevă ce tocmai a trecut a XII-a la un colegiu național din București, am găsit-o într-o după-amiază de duminică, după tejghea la un 5 to go, pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu. După liceu, vrea să urmeze Facultatea de Drept, pentru a deveni avocat, însă o atrage la fel de mult și ideea de a avea propria ei cafenea, unde să lucreze atât în bar, cât și în domeniul organizațional și de management. Locația, un 5 to go mic, dar cu multe povești ascunse, avea, din păcate (pentru mine), mese doar afară, în aerul canicular de iulie. I-am luat interviu în pauzele în care nu avea clienți și am discutat la o cafea făcută chiar de ea.

Am întrebat-o ce a împins-o să aleagă un job part-time la o cafenea. Mi-a povestit că de mică i-a plăcut cafeaua și i s-a părut un job mai interesant decât unul în domeniile de fast food sau retail și că are mai multe lucruri de învățat de aici.

„Mereu este ceva de făcut, nu este vorba doar de cafea, este vorba și despre a interacționa cu oamenii și mi se pare că înveți foarte multe lucruri, cum să te descurci în diverse situații, și este așa, ca o provocare în fiecare zi”, mi-a spus ea. Ca barista, ai o legătură directă cu clienții și astfel poți avea parte de fel de fel de interacțiuni, unele amuzante, altele mai dificile:

„Dificile, mai ales. Sunt mulți oameni care vin și nu știu ce vor, trebuie să-i ajuți să ia o decizie, sunt mulți care nu înțeleg anumite lucruri. Dar am avut și momente amuzante când, de exemplu, a intrat aici un om cu cafeaua în geam și a vărsat-o pe tot geamul. Nu a fost amuzant de curățat, dar a fost amuzant când s-a întâmplat.”

Pentru mulți tineri, un job part-time poate însemna un compromis între muncă și viața personală. Am fost curios să aflu cum reușește Andra să mențină acest echilibru. Mi-a spus că, fiind un job part-time, nu ocupă chiar atât de mult timp, lucrând doar două zile pe săptămână, celelalte zile rămân pentru a face lucruri care îi plac, pentru a petrece timp cu familia sau pentru a învăța.

„Timpul nu e o problemă.” Totodată, după o zi lungă la cafenea, rutina ei de seară începe cu un duș fierbinte. Mi-a mărturisit, zâmbind, că ajunge acasă uneori plină de cafea, sirop sau lapte. Masa vine abia după.

Cât de mult a ajutat-o acest mic pas spre lumea maturității să devină mai responsabilă și ce alte abilități a mai căpătat de când s-a angajat? 

„Am învățat să pot să mă trezesc mereu dimineața, să știu că dacă nu ajung o să fie consecințe, am devenit responsabilă financiar și acum am un venit propriu și am învățat să-l gestionez; răbdare, multă răbdare, dar și profesionalism.”

În plus, a împărtășit cu mine modul în care își gestionează banii câștigați: „Încerc, din tips-ul pe care îl fac, să mă întrețin în săptămâna respectivă cu banii de ieșit afară. Adică, să spunem că într-un weekend am făcut 200 de lei tips — ar putea să-mi ajungă pe câteva zile pentru o cafea, un suc, ceva de mâncare. Și când vreau să-mi cumpăr ceva care necesită mai mulți bani, atunci o să intru în salariu. În jur de jumătate din salariu rămâne pe card.”

Din primul ei tips - 80 de lei făcuți într-un weekend, și-a luat o pereche de blugi scurți și un top prinse la reducere, un adevărat „steal”, după părerea ei.

Când deja paharul din care mi-am băut cafeaua a rămas gol, cu excepția cuburilor de gheață care începeau să se topească, am întrebat ce anume face ca acest job de barista să fie atât de special. După ce a stat pe gânduri și și-a ales cu încredere cuvintele, mi-a răspuns:

„Cel mai mult iubesc la jobul ăsta momentul în care ajung la cafenea, îmi pregătesc totul, fac deschiderea și îmi rămân 10 minute înainte de ora 8, și totul e așa… liniștit. Nu sunt mult prea multe mașini pe șosea, e liniște și îmi beau cafeaua liniștită.”

De asemenea, altor tineri care se gândesc să aibă un job de vară le recomandă să se gândească foarte bine înainte, pentru că este o responsabilitate mare, dar în același timp îi ajută foarte, foarte mult. Sunt sfătuiți să se orienteze către ceva care le trezește un anumit interes, pentru că, în momentul în care faci ceva și nu te simți deloc atras de ceea ce faci, o să te obosească mult mai mult și o să vezi asta mai mult ca pe un chin decât o experiență de viață.

„Și atunci când faci ceva care-ți place, tot o să ai momente de nervi, de tristețe, de dezamăgire, dar o să ai și momente în care o să te simți mulțumit de tine.”

Psihologia de la restaurant

de Ilinca-Maria Babeș

Pentru mulți adolescenți din Sighișoara, vara înseamnă ieșitul prin centrul orașului la o terasă sau o plimbare prin parcul Central. Pentru Sabine Petrușel, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea Eliade” din Sighișoara, vara aceasta a fost o ocazie să facă un pas spre maturitate. La 18 ani, Sabine a ales să lucreze în comuna Daneș, la Hotel Denis, ca ospătăriță.

„Am aflat de job de la un prieten de familie și mi-am spus că e momentul potrivit să încep să-mi câștig singură banii de buzunar. Plus că îmi doream să învăț ceva nou, dincolo de ceea ce facem la școală.”

Sabine lucrează cinci zile pe săptămână iar programul nu e flexibil. Cu toate acestea, spune că s-a adaptat rapid și cu entuziasm. „Este prima mea experiență de muncă, dar am învățat repede cum funcționează totul. Sunt ospătăriță și când este nevoie voi ajuta și în bucătărie cu ce pot.”

Am fost să o vizitez într-una dintre zile la locul de muncă. Intrarea în restaurant se face printr-un hol spațios, luminat cald, cu canapele maro de-a lungul pereților. Se simte deja mirosul de mâncare proaspăt gătită. Mesele cu fețe de masă albe, decorate cu accente roșii își așteaptă clienții.  Deja câțiva oameni stăteau la mese și își mâncau prânzul.

Sabine mișună printre mese, o vezi cum se uită spre clienți, atentă la detalii și zâmbește. Este îmbrăcată cu un tricou alb și un șorț negru cu sigla localului.

„Are o energie pozitivă și e foarte responsabilă, mai ales pentru o tânără la primul job”, spune șeful ei direct, care ne mărturisește că o apreciază pentru modul în care se adaptează și colaborează cu echipa.

Pe lângă experiența practică și banii câștigați, Sabine a mai obținut ceva important: încredere. „Am descoperit că mă descurc cu oamenii și că am mai multă răbdare decât credeam. La școală nu înveți cum să gestionezi un client supărat sau cum să organizezi mai multe comenzi odată. Aici, înveți din mers.”

Cel mai mult îi place echipa din care face parte. „Ne înțelegem bine, ne ajutăm unii pe alții. E un mediu în care am simțit că pot învăța fără să fiu judecată.”

Deși jobul nu are legătură directă cu domeniul pe care vrea să-l urmeze, experiența îi va fi utilă. Sabine își dorește să devină psiholog. „Interacțiunea cu oamenii de toate felurile mă ajută să înțeleg mai bine comportamente, reacții, tipuri de personalitate. Toate astea contează în psihologie.”

„O parte din bani vreau să îi pun deoparte pentru facultate, iar cealaltă parte o voi folosi pentru lucruri care mă dezvoltă: poate un curs online, poate cărți.”

Dar care a fost cea mai prețioasă lecție de vara asta? „Că e greu să muncești, dar satisfacția de la finalul zilei face totul să merite. Și că e frumos să vezi că efortul tău e apreciat.”

O vară printre haine

de Cristina-Maria Apostolache

Vlad are 18 ani și va fi clasa a douăsprezecea din toamnă. Vara asta este lucrător comercial pentru brandul de haine H&M, la una dintre filialele din București. A aflat de acest job de la o prietenă, care l-a și recomandat pentru post.

Ce l-a convins să se angajeze a fost nevoia de bani. Și-a dorit să aibă banii lui pentru călătorii sau lucruri de pe lista de dorințe. Dar, cel mai mult, a vrut să fie mai independent financiar și să „își ia viața în mâini”, spune Vlad. Își poate alege singur programul de lucru și câte ore muncește zilnic, atâta timp cât îndeplinește norma săptămânală. Acest program relativ flexibil este dat de faptul că este plătit per oră.

Vlad urmează un profil real la liceu, dar este pasionat de științele socio-umane. Nu credea vreodată că acel „nu vorbi neîntrebat” de la școală îl va ajuta la job, dar s-a întâmplat. A știut astfel când să vorbească și când să tacă „cu clienții care erau foarte certăreți, urlau și stăteau pe capul meu”. Însă, el este implicat și în multe activități extrașcolare care îi dezvoltă abilitățile de comunicare și relaționare. „Pentru că deja am abilități de comunicare formală și nonformală, îmi este ușor să mă adaptez la clienți și să îi abordez cum voiau ei”, adaugă Vlad.

Ce trebuie să facă la job? „Trebuie să mut hainele prin magazin, să le pun la loc, să le sortez. De asemenea, ajut clienții. Deci, foarte multă muncă cu inventarul și foarte multă muncă logistică”, povestește el. Uniforma nu este impusă. „Șefii erau foarte ok, mă înțeleg bine cu ei”, spune Vlad. Legat de angajare, are susținerea familiei și a prietenilor săi.

Cât despre salariu „pentru un entry-level job, pentru cineva fără experiență de muncă, e în regulă”, spune el. 

Încerci ciocolata Milka?

de Ana-Beatrice Dinică 

Aida, 18 ani, este elevă și promoter pentru diferite branduri în timpul liber. În lipsa unei educații formale despre drepturile muncii sau despre cum îți negociezi salariul, eleva și alții din generația ei au învățat din mers cum stă treaba. Lucrează de la 16 ani și a trecut prin suficiente campanii promoționale în supermarketuri, mall-uri sau pe stradă, unde a trebuit să convingă necunoscuți să guste, să testeze sau să cumpere produse. 

A avut campanii în care a stat 4 ore și a fost plătită cu 150 de lei și altele în care a muncit 8 ore pentru 100. Nu există reguli fixe. Unele plătesc pe oră 15–20 lei, altele oferă o sumă fixă pe zi. Cel mai adesea, munca presupune stat în picioare, interacțiuni directe și... poze. 

„Supervizorii nu prea apar. Te roagă să-ți faci singură poze cu standul sau cu clienții. Când rogi un necunoscut să-ți facă o poză în timp ce îi explici ceva, e un pic ciudat. Dar știi că ai nevoie de poză ca să-ți iei banii.” 

În teorie, fiecare campanie ar trebui să includă un training. În realitate, trainingul e adesea un apel telefonic de câteva minute în care ți se spune ce să spui, cum să abordezi clientul și cam atât. Restul îl înveți pe teren: cum reacționează oamenii, ce funcționează și ce nu. 

Oportunitățile nu vin prin agenții de recrutare sau site-uri oficiale, ci prin grupuri de WhatsApp dedicate. Admin-ii postează zilnic anunțuri: brandul, programul, plata și numărul supervizorului. Restul se discută direct cu persoana de contact. Ce nu se menționează în anunțuri, dar devine rapid evident în discuțiile directe sunt cerințele legate de fizic. Înălțime minimă, mărimi standard, vârstă cât mai apropiată de majorat. Aida spune că aproape fiecare campanie cere o poză recentă, mărimea la haine (preferabil S sau M), înălțimea (ideal 1,70 m+). 

În ciuda haosului organizatoric și a presiunii asupra aspectului fizic, campaniile promoționale rămân pentru mulți adolescenți o ocazie rapidă de a câștiga bani - fără CV, fără interviuri, fără complicații. 

Partea plină a paharului? Lucrezi într-un ritm relativ lejer, tu îți alegi la ce campanie vrei să contribui, iar dacă nu ți-a plăcut? Doar ieși din grup. No strings attached. Poate că nu e jobul ideal, dar pentru un prim contact cu piața muncii, e un început cinstit.