Profesorii care legiferează

Profesorii care legiferează

Avem profesori în Parlament. Ajută la ceva educația românească?

01.11.2018

De Nicoleta Coșoreanu, ilustrații de Iulia Ignat

Din totalul parlamentarilor români, 37 de foste sau actuale cadre didactice din învățământul preuniversitar fac parte din Parlamentul țării. Dintre aceștia, 21 ei sunt deputați, iar majoritatea aparțin grupurilor parlamentare ale PSD. Printre inițiativele legate de schimbări în sistemul de educație semnate de ei am găsit modificări legate de finanțare, de beneficii pentru elevi, introducerea unor noi materii de studiu sau schimbări ce vizează modul de administrare al școlilor.

Deși, în teorie, prezența oamenilor care au predat și au văzut situația educației din România „la firul ierbii” ar trebui să ducă la inițiative care să ajute procesul de învățământ, propunerile legislative semnate de profesorii din parlament au puțină legătură cu problemele reale cu care se confruntă elevii, profesorii și părinții. Dacă luăm în calcul numărul de semnatari al propunerilor, cele mai populare dintre ele vizează introducerea suplimentului de miere de albine pentru preșcolari și elevii din învățământul primar și introducerea unei materii opționale de „Nutriție și educație nutrițională”. Printre subiectele atractive ale parlamentarilor se numără cele legate de finanțare și administrarea bugetelor pentru educație: prevederi legate de reducerile de transport, contribuția administrațiilor locale și județene la finanțarea școlilor sau fonduri venite de la consiliile județene pentru premierea elevilor olimpici. Nu lipsesc inițiativele nejustificate, fără o cercetare reală a nevoilor din școală, precum introducerea unei materii speciale în cadrul căreia elevii să învețe despre istoria unirii la români sau interzicerea acoperirii feței în incinta unităților de învățământ. Am urmărit inițiativele legislative pe care profesorii din Parlament le-au semnat în timpul mandatului actual și am selectat propunerile care ne-au atras atenția – în sens pozitiv sau sens negativ.

 

Înscrierea în școală a persoanelor care nu dețin CNP
Semnatari în total: 65
Semnatari profesori: 8
Stadiul: inițiată în mai 2018 (în dezbatere în Camera Deputaților)
Inițiativa vine în completarea Legii Educației, pentru a asigura accesul la învățământul de stat și al persoanelor care nu sunt înregistrate în registrele de stare civilă și nu au cod numeric personal. Prevederile s-ar aplica și în cazul elevilor din învățământul antepreșcolar. În expunerea de motive este menționat ca scop asigurarea accesului general și nediscriminatoriu la educație al tuturor copiilor. Un avantaj ar fi și faptul că elevii ar urma să fie luați în evidență de serviciile de asistență socială din circumscripția unității de învățământ.

Baze sportive pentru olimpiadele de sport
Semnatari în total: 30
Semnatari profesori: 6
Stadiul legislativ: adoptată în mai 2018 (Legea 108/2018)
Inițiativa prevedea modificarea Legii Educației Fizice și Sportului pentru ca bazele sportive aflate în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului să fie puse gratuit la dispoziția participanților la faza națională a Olimpiadei Gimnaziilor și a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Articolul de lege adăugat prevede că „pentru organizarea și desfășurarea fazelor zonale/regionale și naționale ale competițiilor sportive școlare, Ministerul Tineretului și Sportului pune la dispoziție organizatorilor, gratuit, bazele și instalațiile sportive din domeniul public și privat al statului aflate în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului (…)”.

Prevederi referitoare la funcția de director
Semnatari în total: 42
Semnatari profesori: 1
Stadiul: inițiată în februarie 2017 (respinsă de Camera Deputaților, în dezbatere la Senat)
Conform inițiativei, funcțiile de director și inspector școlar ar urma să fie incompatibile cu cele de conducere alese sau numire în cadrul unui partid politic, pe perioada exercitării mandatului. Expunerea de motive invocă politizarea puternică din sistemul de învățământ și susține că implicarea politică nu își are locul în spațiul educațional.

Introducerea materiei Educație pentru sănătate
Semnatari în total: 57
Semnatari profesori: 6
Stadiul legislativ: inițiată în decembrie 2017 (respinsă de Camera Deputaților, în prezent la Senat)
Inițiativa ar veni în completarea Legii Educației, pentru introducerea opționalului „Educație pentru sănătate”, care să fie ales și implementat cel puțin o dată pe ciclu de studiu. Expunerea de motive menționează că materia „trebuie percepută ca o modalitatea de insufla populației tinere din România principiile și valorile ce promovează prevenția, corecta informare și dezvoltarea competențelor menite să reprezinte un real ajutor în asumarea unor norme sanitare și de igienă, de acordare a primului-ajutor, de educație nutrițională și pentru reproducere, de a promova un comportament alimentar responsabil.” Propunerea a primit avize favorabile din partea comisiilor pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților, pentru sănătate și familie și pentru egalitate de șanse între femei și bărbați. Pe de altă parte, Guvernul a emis un punct de vedere împotrivă, ia Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport s-a pronunțat printr-un aviz nefavorabil, motivând că textul inițiativei a creat obligativitatea elevilor și părinților de a alege opționalul cel puțin o dată pe ciclu de studii. Propunerea a fost respinsă de Camera Deputaților cu 240 de voturi, însă a fost înaintată către Senat, camera decizională în acest caz.

Opțional „Nutriție și educație nutrițională”
Semnatari în total: 103
Semnatari profesori: 8
Stadiul: inițiată în noiembrie 2017 (adoptată de Camera Deputaților, pe ordinea de zi în Senat)
Prin această modificare legislativă, copiii din învățământul preșcolar, primar și gimnazial ar putea alege drept materie opțională cursuri pentru „Nutriție și educație nutrițională”. Expunerea de motive susține că materia ar urma să fie o intervenție în prevenirea obezității. Inițiativa a fost adoptată de Camera Deputaților cu 231 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 56 de abțineri.

Mierea de albine
Semnatari în total: 157
Semnatari profesori: 16
Stadiul: inițiată în octombrie 2017 (adoptată de Senat în martie 2018, în dezbatere în Camera Deputaților)
În 2007 a fost adoptată o lege conform căreia preșcolarii și elevii din învățământul primar ar fi trebuit să primească gratuit miere de albine în limita unei cantități de 60 de grame săptămânal. Deși a fost publicată în Monitorul Oficial în ianuarie 2007 și ar fi trebuit implementată începând cu anul școlar 2007/2008, legea nu a fost aplicată din lipsă de fonduri. Inițiativa de modificare a acestei legi, votată deja de Senat în luna martie a acestui an, prevede modificări în ce privește cantitatea de miere care ar reveni elevilor – 350 de grame lunar – și proveniența acesteia: de la stupinele autorizate. Conform formei adoptate de Senat, legea ar urma să fie aplicată de la 1 ianuarie.

Interzicerea acoperirii feței
Semnatari în total: 26
Semnatari profesori: 3
Stadiul: inițiată în decembrie 2017 (respinsă de Camera Deputaților, în lucru la comisiile Senatului)
Prin această inițiativă de modificare a Legii Educației, semnatarii își doresc ca legea să conțină un articol prin care „în perimetrul unităților, instituțiilor de învățământ și spațiilor destinate educației și formării profesionale” să nu fie permisă acoperirea feței cu „orice material care împiedică recunoașterea fizionomiei”. Singura excepție menționată este referitoare la situațiile medicale care cer acest lucru. Expunerea de motive invocă reducerea fenomenului violenței în școală și prevenirea terorismului. Inițiativa a primit aviz negativ din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități, iar Guvernul a emis un punct de vedere conform căruia nu este de acord cu adoptarea inițiativei legislative.

Patriotism în Legea Educației
Semnatari în total: 16
Semnatari profesori: 2
Stadiul: inițiată în octombrie 2017 (respinsă de Camera Deputaților, în lucru la comisiile Senatului)
Inițiativa propune o serie de modificări aduse Legii Educației „în contextul în care educarea noii generații cu privire la o serie de valori naționale este esențială”, după cum se arară în expunerea de motive. În ce privește principiile învățământului, inițiatorii doresc introducerea unui punct referitor la „principiul loialității - concretizat în exprimarea atașamentului față de valorile naționale și față e statul, cultura și limba română”. Există și un punct legat de finalitatea educației, care ar trebui să se concretizeze în „promovarea culturii literaturii române, cunoașterea istoriei românilor, promovarea personalităților românești cu impact național și internațional”. Dacă inițiativa ar fi adoptată, planurile cadru pentru clasele V-VIII ar urma să cuprindă obligatoriu materia „Istoria unificării și reunificării românilor” pentru perioada 2018-2020, urmând ca aceasta să rămână disciplină opțională după 2020. Pentru clasele de liceu, ar exista începând cu 2018 „Istoria Marii Uniri” ca materie opțională, alături de un „Curs introductiv de istorie, acte și proceduri parlamentare”. Șase dintre comisiile Senatului au dat aviz negativ inițiativei.

Reprezentanți ai autorităților locale în comisia de concurs pentru posturile de directori
Semnatari în total: 46
Semnatari profesori: 1
Stadiul: inițiată în septembrie 2017 (respinsă definitiv)
Inițiativa și-a propus să aducă o schimbare în ce privește componența comisiilor de concurs pentru ocuparea funcției de director, prin introducerea în aceste comisii a unor reprezentanți ai autorităților publice. Propunerea a fost respinsă de Senat.

***

Numele parlamentarilor care provin din învățământul preuniversitar

Deputați: Tudoriţa-Rodica Boboc, Cristian Buican, Marina-Adelina Coste, Angelica Fădor, Ovidiu Victor Ganț, Camelia Gavrilă, Nicolae Georgescu, Mihaela Huncă, Natalia-Elena Intotero, Cristina-Ionela Iurișniți, Laurențiu-Dan Leoreanu, Alexandra Rădulescu, Adrian Solomon, Viorel Stan, Elvira Șarapatin, Theodora Șotcan, Alina Teiș, Radu Costin Vasilică, Alin Vasile Văcaru, Oana-Silvia Vlăducă

Senatori: Elena-Lavinia Craioveanu, Roxana-Natalia Pațurcă, Gabriela Crețu, Virginel Iordache, Constantin-Bogdan Matei, Liviu-Marian Pop, Liliana Sbârnea, Aurel-Horea Soporan, Ioan-Iustin Talpoș, Viorel-Riceard Badea, Cornel Popa, Costel Șoptică, Cătălin Dumitru Toma, Ioan Simionca, Mihai Ruse

Iulia Ignat

Ilustrator

Este part-time ilustratoare, part-time profesoară la Colegiul de Arte „Carmen Sylva” din Ploiești. Desenează mult și visează să deseneze și mai mult. O găsiți aici.

Nicoleta Coșoreanu

Reporter

Exploratoare de sisteme. Ale celor de legi, în educație, și ale celor de joc, în sport.  

CUVINTE-CHEIE

educație profesor parlament