Cine nu știe celebra și amuzanta, dar și trista poveste a omului leneș portretizat de Ion Creangă? Omul care era atât de leneș încât, atunci când o femeie bogată și miloasă vrea să-l scape de spânzurătoarea spre care-l duceau sătenii, refuză posmagii oferiți de aceasta, pentru că i se pare prea greu să și-i înmoaie singur. Cu adevărat, nu știm o parabolă mai elocventă pentru a ilustra ultima limită a lenei. Sau a delăsării. Grozavă povară!
De ce scriem?
De ce am ales să scriem?
Ce ne îndreptățește să scriem?
Sunt întrebări la care am decis să răspundem ca urmare a comentariilor generate de unele dintre articolelor noastre, mai ales a acelora care au scos la lumină firele de praf de sub preșul educațional. Sigur, am ridicat doar puțin colțul preșului respectiv, iar haterii nu au întârziat să apară. „Jurnaliștii lui pește”, „niște frustrați”, „habar n-au de sistem”, „îi urăsc pe profesori” sunt câteva dintre caracterizările care ne-au fost făcute.
Așa că am decis să aducem câteva clarificări.
În jur de 150 de mii de contestații s-au depus în ultimul deceniu pentru lucrările de la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a și aproape 350 de mii în ultimii șase ani la Bac, potrivit raportărilor anuale făcute de Ministerul Educației. În acest context, am încercat să înțelegem în ce măsură elevii din România ar putea beneficia de un sistem de evaluare cu itemi obiectivi, care să le măsoare riguros abilitățile și cunoștințele. Așa cum sunt testele internaționale PISA spre ale căror rezultate se uită o lume întreagă și pe baza cărora se pot face comparații între țări.