
Alexandra este studentă la filozofie, politică și economie la Universitatea Warwick, unde și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism lucrând la investigații și știri pentru ziarul facultății, The Boar. A colaborat și cu Libertatea și este factchecker la Factual, căutând ca articolele ei să stârnească discuții în spațiul public.

Un elev de șapte dintr-un sat din Vrancea este la același nivel cu un elev de șapte dintr-o școală din Cluj-Napoca? Un elev de 10 din București cu unul din Galați? Profesorii Monica Halaszi și Horia Corcheș analizează sistemul de notare plecând de la poveștile unora dintre elevii lor care pun pe seama norocului sau ghinionului notele din catalog. Evaluarea elevilor ar trebui să aibă unitate la nivel național și să se îndepărteze de ideea de roată a norocului. Și totuși, loteria notelor se întâmplă.
După ce am documentat peste 260 de articole despre școală, am înțeles că elevii, profesorii, părinții, ONG-iștii și decidenții spun fiecare o altă poveste despre educație, și că rolul nostru e să facem perspectivele lor să dialogheze.
Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?