Românul din Finlanda care pregătește elevi români în programare. „Vreau ca la 18 ani să-și găsească o slujbă și să-și ajute familiile”

Ciprian Manea a avut primul „contract” în IT în 1992, chiar dinainte să aibă propriul computer. Așa l-a obținut de altfel. Era în clasa a zecea și începuse cu un an înainte să învețe singur programare din diferite reviste și cărți. Când s-a simțit suficient de pregătit, s-a dus la tatăl lui și i-a făcut o propunere: „I-am zis așa: tu ești economist, te văd în fiecare zi că ești cu munți de hârtii în față. Dacă îmi iei un calculator și o imprimantă, în trei-patru luni eu îți fac un program de contabilitate. Adică tu te așezi la calculator, bagi numerele alea, apeși enter și automat îți apar toate rezultatele pe hârtie”, își amintește românul.

„După pitch-ul (prezentare, n.r.) ăsta, a fost de acord să-mi ia calculator. Eu m-am ținut de cuvânt și am făcut un progrămel. Țin minte că până prin 2006-2008 el a tras de programul acela de contabilitate”, râde bărbatul care până acum a lucrat în programare la mari companii precum Nokia și Airbus.

Pasiunea pentru tehnologie l-a urmărit încă din liceu, când nu exista informatica în orar. A absolvit apoi cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare de la Politehnica din București. Era student când a avut primele joburi plătite în IT. „M-am angajat din octombrie 1998, din plictiseală. La facultate nu mai învățam mai nimic, nu că n-aș fi învățat eu… Și mi-am zis că trebuie să-mi găsesc de muncă. Prin 2000, când eram încă în România, i-am cumpărat tatei de vreo două ori cauciucuri la mașină. Aveam 23 de ani și un salariu mai mare decât el”, mai spune bărbatul.

Și-ar dori ca asemeni lui, și elevii pe care îi pregătește astăzi în programare să se poată angaja și să-și sprijine familiile. Asta e ideea de la care a pornit acum doi ani, când a înființat și Asociația UnPi. „Vreau ca la 18 ani, dacă ei sunt forțați economic, să-și găsească o slujbă, ei să poată să se ducă ajutor de programator. Noi îi ajutăm indirect ca ei să-și ajute direct familiile.”

Foto: Mascotele UnPi sunt:  Lia, Nic - ursul electronist/economist și Pit care le știe/explica pe toate

Angajare fără diplomă

Românul care de 20 de ani locuiește în Finlanda, țara cu unul dintre cele mai apreciate sisteme de educație din lume, își dorește să le ofere copiilor din România posibilitatea să se pregătească în concordanță cu ce le cere piața muncii. Colegii lui de muncă finlandezi vin pregătiți din facultate pentru a se așeza la calculator în orice companie a lumii. El a fost mai mult un autodidact.

„Ce facem noi e complementar școlii, nu aprofundăm ce se face la școală. Facem Scratch un an de zile, un limbaj de programare pentru copii, după care o să-i învăț Golang, care este un limbaj profesional, nu se face în școala românească. A fost inventat de Google și în momentul în care îl stăpânești, după vreo doi-trei ani de studiu, te poți angaja ca programator cam peste tot.”

Mai ales că IT-ul este unul dintre puținele domenii în care poți fi angajat fără să ai vreo diplomă, doar pe baza a ce știi să faci.

„Toate meseriile necesită un mecanism de certificare, ai nevoie de o diplomă, de la o universitate, colegiu, ori certificat pentru a putea profesa și câștiga bani. În IT nu este așa. Desigur, dacă ai diplome și certificări în IT poți câștiga și mai mult, dar din 2018, firme mari precum Google, Apple, IBM nu-ți mai cer să ai o diplomă de facultate pentru a lucra la ei”, explică Ciprian.

Românul promite că își va pune la lucru toată rețeaua de cunoștințe pentru a-i sprijini pe cei mai buni copii din programul lui să își găsească un job. Și recomandările contează mult în lumea asta.

„Toată lumea are falsa impresie că dacă înveți ca eroul, cineva te va pune șef peste marea adunare națională, ceea ce funcționează doar în cărți sau în imaginație. În realitate, în țările vestice se practică ceea ce se numește recomandare, iar în România pile, relații. Dar nu este ca în România, recomandarea înseamnă că tu știi pe cineva care este bun. Dacă n-ai recomandări, poți să fii geniul din Carpați, tot acolo vei rămâne”, este direct românul.

Multiplicarea binelui, prin tehnologie

La baza proiectului său stă această idee : vrea pur și simplu să multiplice binele. „Investesc timpul meu în alți oameni care vor rezolva probleme la care eu nici măcar nu m-am gândit. Când ai bani și investești în zece afaceri, nimeni nu-ți garantează că toate o să meargă, dar măcar una va ieși. Așa este și cu aceste familii, din 30 dacă vor fi câțiva care vor continua cu programarea...”, este deducția simplă a românului.

El a ales să investească timp, o resursă importantă și adesea subapreciată. În plus, Ciprian se perfecționează și el alături de copiii pe care îi învață. „Este un proces în care eu mă învăț pe mine lucruri în timp ce îi învăț pe ei. Un laureat Nobel la fizică, Richard Feynman, a spus așa: dacă vrei să înveți ceva la perfecție, predă-l cuiva.”

Cu această idee în minte, în 2019 a trimis e-mailuri foștilor colegi de facultate și de muncă și a strâns donații cu care a cumpărat calculatoare Raspberry Pi, inventate în Marea Britanie special pentru a fi folosite în scop educațional. Au pornit de la 18 astfel de calculatoare iar acum au deja făcute 30 de donații.

„E un calculator cât să-l ții într-o palmă, o cutiuță mică care se conectează la televizor. Nu trebuie să trimitem un monitor, ei pot folosi televizorul din casă, atâta timp cât au unul cu HDMI (o interfață audio/video proprie pentru transmiterea datelor video). Le mai trimitem o tastatură normală, fără fir, un cablu de rețea și în timp, facem și cursurile de programare”, explică românul.

Au selectat cu grijă familiile unde ajung micile calculatoare. Important a fost să existe un copil de peste 10 ani care să aibă un interes pentru IT, dar care în condiții normale n-ar fi avut unde să urmeze niște cursuri.

„Multor părinți le-am spus că vreau să-i învățăm pe copiii lor programare ca să aibă un viitor mai bun, să poată lucra de acasă și să-i ajute și pe ei financiar. Avem câțiva părinți care sunt la 30 de kilometri de un oraș unde copiii ar putea merge la cursuri”, explică Ciprian.

O regulă a fost ca învățăceii din program să aibă totuși susținerea părinților. „Direcția noastră sunt familiile neprivilegiate, dar care au această mică bază, să poată să își plătească curentul electric, să poată să-și plătească un internet mobil pe telefon. Echipamentele de la noi, plus transportul, ne costă în jur de 120 de euro”, mai spune Ciprian.

Cursuri fără „mărgele colorate”

Și din momentul în care copilul s-a conectat, încep și cursurile. Care sunt foarte serioase. Copiii au de la început acest orizont: vor învăța să facă programare și coding și se vor juca mai puțin. „Mulți se uită după mărgele colorate, dar neavând cunoștințe aprofundate, nu poți face un joc complicat, la fel cum nu poți face un robot dacă nu înțelegi cum funcționează sistemul. Vreau să mă asigur că ei au cunoștințele de bază prezentate într-un limbaj cât mai clar.”

Lunar se întâlnesc online pentru cursuri, dar între timp, copiii îl pot contacta pe Ciprian dacă au întrebări pe care nu le pot lămuri din ghidurile video pe care el le oferă. A observat că activitatea a prins treptat întreaga familie. Se gândește pe viitor să le ofere și cursuri de engleză, unde părinții sunt deficitari. În funcție de donații, Asociația UnPi își propune să ofere cursurile și micul calculator și altor categorii de vârstă. De asemenea, și cei care își permit să plătească echipamentul pot urma cursurile de programare UnPi în regim privat.

Pentru Ciprian este important să le formeze cât mai multor copii o bază solidă pe care să construiască. În plus, nu condiționează pe nimeni ca în viitor să își aleagă o carieră în tehnologia informației. Indiferent de ce profesie vor urma, informațiile primite le vor fi de ajutor. Cu cât mai mulți profesioniști vor ști cu ce se mănâncă IT-ul, cu atât banii publici sau din privat vor fi cheltuiți mai chibzuit, crede specialistul. „O problemă mare acuma este că cine interacționează cu firmele de IT pentru contracte și tot felul de soluții, habar n-are ce cere. Se duce la firma de IT ca la biserică sau la un muzeu și spune că vrea exponatele alea, cât costă? Cel de la Sales care știe că oamenii ăia habar n-au, propune ce preț vrea.” Spera ca acei copii care îi sunt astăzi cursanți, indiferent ce vor deveni, să poată negocia în cunoștință de cauză. „Dacă ai marile concepte, nu mai înghiți teoria că toate sunt grele și scumpe.”

Apoi, elevii vor fi capabili să inoveze anumite profesii, să le facă mai ușoare. Așa cum Ciprian a făcut acel program de contabilitate pentru tatăl său, și elevii pe care îi învață vor putea să inoveze în medicină, drept, educație. „Este o analogie pe care Steve Jobs o făcea în anii ‘80 și anume că un calculator este precum o bicicletă a minții, are un randament foarte bun și poate multiplica creațiile minții tale foarte ușor. Dacă eu am rezolvat o problemă și o pun pe hârtie, am consumat o oră, dar dacă eu găsesc o modalitate să învăț un calculator să rezolve problema aia, ai oportunitatea să ai un impact exponențial.”