
Reporter cu 21 de pălării colorate, pasionată de teatru și cărți polițiste.

În fiecare vineri din ianuarie, ilustratoarea Alina Marinescu ne spune o poveste vizuală despre ce înseamnă să fii profesor în România. Aceasta este prima dintre ele.
Din om de resurse umane a ajuns să lucreze cu oameni pentru care fiecare resursă este drămuită. Raluca Băilă a plecat în ianuarie în aventura vieții ei, în Arusha, Tanzania. Nu pentru plajele infinite de cristal și nici pentru safari. Raluca a lăsat Galațiul pentru a face voluntariat într-o școală săracă, de la peste 5 mii de kilometri distanță. Cu experiență zero la catedră și fără vreun manual sau programă școlară, românca a trebuit să învețe repede cum să-i țină ocupați pe cei 30 de copii din clasa ei. Nu au decât câteva caiete și carioci și se bucură că primesc o jumătate de cană de cereale cu lapte pe zi. Reușesc să se bucure de copilărie în ciuda sărăciei, fiindcă oricum asta e realitatea generală: în Tanzania, 68% din populație trăiește cu 1,25 dolari pe zi, adică în jur de 5 lei.
Aproape jumătate dintre profesorii care au dat examenul de titularizare în 2023 au obținut mai puțin de 7, nota minimă de care aveau nevoie pentru a fi titulari pe post. Sunt județe întregi în care, la unele materii, niciun candidat nu s-a calificat pentru o poziție permanentă la catedră. Rezultatele nu sunt chiar surprinzătoare: rareori rata de promovare a depășit 50%. Ce înseamnă aceste rezultate și de ce ele nu arată întotdeauna că profesorii sunt slab pregătiți? O analiză în două părți.