Reporter cu 21 de pălării colorate, pasionată de teatru și cărți polițiste.
Pentru că sunt studentă la Departamentul de Pregătire a Personalului didactic, în paralel cu studiile de licență, trebuie să fac practică în școli. Am ajuns în fostul meu liceu unde în urmă cu doar trei ani protestam pentru drepturile elevilor, ca reprezentant al lor. Am fost cât pe ce să-mi pierd cumpătul la întrebarea unui elev, mi-am înțeles propriile limite și am avut zile epuizante. Am văzut munca profesioniștilor care nu se vaită de orar și nici măcar de salarii, așa cum se crede. Și m-am bucurat să am mentorul potrivit.
Cinci directori de școală au învățat în primele săptămâni ale pandemiei de coronavirus că adaptarea la schimbare poate fi ușoară, dar și că susținerea emoțională a elevilor și profesorilor contează mai mult decât materia.
Vremurile miuțelor și jocurilor de-a prinselea pe mijlocul străzii au apus. Orașele au devenit tot mai nesigure pentru copii, iar părinții tot mai temători să-i lase singuri. Mai mult, nu doar că și-au pierdut locurile de joacă, treptat rămân și fără dreptul de a-și însoți părinții la restaurant sau în hoteluri. S-a întâmplat recent ca un local din București să impună regula ca cei mici să stea permanent așezați, dar e un trend global. Polarizată, discuția pendulează între „locurile child free încalcă drepturile omului” și „copiilor crescuți cu prea multă libertate le lipsește bunul simț”. Dar dezbaterea e multifațetată și cu rădăcini până în comunism.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
