Ce-am învățat din școlile daneze și cum putem aplica și la noi

Observațiile din aceste școli m-au inspirat să scriu acest articol, o listă de idei care pot fi implementate și în școlile din România, cu costuri minime sau chiar zero.

Nu este despre comparație sau judecată. Știu că fiecare școală din România își dorește tot ce e mai bun pentru elevii ei și știu că fiecare clasă e diferită (și deci are nevoi diferite), chiar și între două uși aflate pe același hol, darămite două clase aflate pe părți diferite ale continentului.

Acest articol este destinat cadrelor didactice, echipelor de administrație a școlilor, dar și părinților și elevilor, propunându-și să ofere o listă de idei utile și realiste, care să rămână aici, răbdătoare, la dispoziția oricui dorește să le culeagă și are posibilitatea să le implementeze într-o școală din România.

Am identificat 9 teme cheie și, pentru fiecare, am ales cele mai relevante două idei. Nu trebuie aplicate toate, ci doar alese în funcție de cum se potrivesc și adaptate după caz.

Să începem!

I. Suport pentru învățare și studiu

1a. Study Café – sprijin din partea profesorilor după ore

În fiecare zi, imediat după sfârșitul orelor, se programează o oră în care un profesor (sau doi, dar de materii distincte) stă la dispoziția tuturor elevilor din școală (chiar și dacă nu sunt ai săi) și le răspunde la orice întrebare ori îi ghidează în pregătirea temelor sau scrierea de proiecte. Practic sunt acolo pentru orice au nevoie elevii, fără judecată, fără presiune. 

Elevul poate veni oricând în această oră și poate pleca oricând, de asemenea. 

Fiecare profesor doritor participă la un astfel de Study Café o dată la două săptămâni și e plătit pentru această oră în plus. 

Study Café are loc într-un ciclu de două săptămâni, deci sunt 10 zile de școală cu 10 profesori diferiți, iar elevul poate participa la oricare are nevoie la un moment dat. Programul care explică ce profesor este în ce zi la Study Café este afișat pe hol pentru elevi.

Am observat eu însumi cum elevii care se prezintă la Study Café vin cu o motivație diferită decât cea de la ore - una mai profundă, mai puternică. Și, după ce primesc ajutorul cerut, mereu pleacă acasă mai bucuroși, mai recunoscători și mai încrezători în sine. Fără excepție.

Acest efort al profesorilor vine cu propriile sale roade căci din ce în ce mai mulți elevi vor recupera din lucrurile despre care simt că au rămas în urmă, fapt ce se va observa negreșit și în timpul orelor lor.

1b. Clubul de studiu – „peer learning” organizat

În cazul în care varianta de Study Café este dificil de implementat într-o școală dar școala în continuare își dorește o astfel de activitate în care elevii să primească ajutor, propun o alternativă: Clubul de Studiu. 

Acest club de studiu ar avea loc tot în afara orelor (inclusiv în weekend) și, în loc, să fie susținut de profesori, ar fi susținut de elevi de clasele X - XII cu rezultate școlare bune, pentru alți elevi, de clase mai mici, care au nevoie de ajutor cu diferite materii.

Liceenii care conduc acest club de studiu ar fi un grup selectat de profesorii materiilor în cauză și, așa cum e corect, ar fi plătiți de școală pentru orele lor de muncă (clubul de studiu ar fi gratuit pentru cei care au nevoie de el, desigur). Acest lucru îi va responsabiliza și îi va expune, pe cei mai mulți dintre ei, la primul lor job, chiar dacă part-time, o bornă foarte importantă în maturizare și în dezvoltarea sentimentului de independență.

Exact numărul de elevi și ce materii sunt acoperite ar fi strict la discreția școlii, în funcție de nevoi.

2. Recapitularea cu schimb de profesori

O practică pe care o implementez și eu este aceea ca după ce toată materia a fost predată, undeva aproape de final de an, profesorii fac schimb de clase terminale. De exemplu, dacă profesorul 1 predă fizica la clasa a XII a A, iar profesorul 2 predă fizica la clasa a XII a B, pentru o săptămână sau două, profesorul 1 preia clasa a XII a B, iar profesorul 2 preia clasa a XII a A, iar ambii fac recapitulare pentru bac cu elevii celuilalt. Astfel, elevii primesc o a doua perspectivă, un al doilea stil de explicare, care poate să îi ajute foarte mult cu aspectele materiei rămase neelucidate încă.

Fiecare elev are un stil de învățare diferit și o analogie nouă sau o interpretare nouă poate să ducă la o conexiune (sau mai multe) în plus pentru mulți dintre elevi.

Și, în plus, ce am mai observat eu din această experiență este că elevii uneori se simt prost să pună întrebări „de începător” profesorului lor de 4 ani, crezând că vor fi judecați că „Trebuiau să știe asta de mult!”, însă nu au nicio problemă să mă întrebe pe mine, un profesor temporar, absolut tot ce le trece prin cap, doar ca să înțeleagă mai bine un capitol sau altul.

II. Atitudinea față de tehnologie

1. Calculatorul ca instrument de lucru

Realizez că asta nu e ceva ce o școală poate schimba la nivel local, dar e un subiect ce trebuie discutat mai des în cadrul sistemul educațional românesc. În Danemarca și mai ales în sistemul International Baccalaureat, aproape toate examenele (inclusiv la matematică), calculatorul este permis și chiar necesar. Elevii sunt învățați să îl folosească corespunzător și în manuale există ghiduri de a rezolva diferite tipuri de probleme din diverse capitole cu ajutorul calculatorului. 

Avantajele constau în faptul că problemele de matematică (sau calculele de la fizică sau chimie) pot intra mai mult în profunzime și pot folosi numere mai realistice. De asemenea, implicarea calculatorului în procesul de învățare pregătește elevii mai bine pentru viitor, unde calculatorul le va fi foarte util și cât se poate de la îndemână.

2. Inteligența artificială – aliat, nu dușman

ChatGPT și celelalte platforme de inteligență artificială pătrund ușor ușor (ba poate chiar destul de brusc!) în viața noastră de zi cu zi. Generația tânără de azi s-a adaptat cel mai rapid și folosesc inteligența artificială (IA) din ce în ce mai mult. Există, desigur, pericolul de trișare când vine vorba de compuneri, esee, referate sau orice teme de natură creativă. Și înțeleg foarte bine că ne vine să declarăm război acestor platforme și să le interzicem total, însă am fost și eu plăcut surprins că școlile din Danemarca nu consideră că acesta este răspunsul, ci din contra.

Am participat, împreună cu colegii mei profesori, pe la începutul anul 2024, la un atelier de inteligență artificială pentru educație organizat chiar la noi la școală. Acolo am învățat despre diferite platforme (lumea inteligenței artificiale este mult mai vastă decât ChatGPT) și cum le putem folosi noi, profesorii, ca să ne ușurăm munca. O săptămână mai târziu, un workshop similar a fost organizat, de data aceasta pentru elevi. În loc să le interzică elevilor să folosească IA, aceștia au fost învățați cum să o folosească în mod corespunzător. Ce platforme există, cum le pot folosi pentru a-și optimiza procesul de învățare și ce prompturi se recomandă pentru cele mai bune rezultate.

Cu promptul potrivit, elevul poate folosi IA în moduri constructive:

• Să primească sfaturi despre cum să înceapă un proiect
• Să ceară explicații (pe diferite tonuri sau în diferite stiluri) despre anumite concepte pe care nu le-a înțeles încă.
• Să ceară feedback pentru un proiect printr-un prompt care instruiește IA să nu se atingă de textul propriu zis, ci doar să comenteze asupra secțiunilor și să ghideze elevul către îmbunătățiri pe care acesta să le facă singur.
• Să ceară ajutor cu tema, fără ca să primească răspunsurile, ci doar întrebări de tip ghid, care să îl ajute să înțeleagă ce trebuie făcut și de ce.
  Astăzi, cu planificarea necesară, inteligența artificială poate fi un instrument fantastic pentru sporirea învățării - unul la cost minim (sau chiar zero) pentru școală, profesor sau elev. Ar fi o risipă să nu ne folosim de el.

III. Relația cu familia și comunicarea

1. Notele sunt disponibile online

Oricând doresc, pe o aplicație sau pe un website unde li se oferă acces la începutul anului, părinții elevilor în Danemarca (și în multe alte țări) pot vedea toate notele copiilor lor, precum și toate absențele, temele nepredate sau comentariile profesorilor - toate din confortul casei lor. Asta face o diferență enormă în menținerea părinților conectați cu ce face elevul la școală, iar ei sunt gata să intervină constructiv oricând consideră că e cazul. Am aflat că sunt multe școli în România care fac asta deja.

Ministerul Educației încearcă de patru ani să implementeze pe scară largă un sistem de catalog electronic prin fonduri europene. Acesta ar trebui să fie funcțional din anul 2025-2026, scrie Edupedu.

2. Scrisori de îngrijorare și de laudă

Pe lângă ședințele anuale cu părinții, școlile daneze au și obiceiul de a trimite părinților scrisori formale, semnate de director, de fiecare dată când un elev deviază de la situația sa „normală”. Iar asta se poate exprima în multe feluri și nimeni nu le poate prezice pe toate, dar în general, scrisorile se împart în două tipuri: de laudă și de îngrijorare.

Scrisori de îngrijorare:

• Dacă elevul ia note mai mici (sau, în general, are o performanță academică mai slabă) în ultimele săptămâni, sau în ultimele 2-3 luni. 
• Dacă un elev are probleme de disciplină care nu par a se corecta.
• Dacă un elev pare într-o stare emoțională precară.

Scrisorile de îngrijorare nu sunt formulate pe ton critic, ci exact așa cum le spune numele, pe ton de grijă. Școala observă o schimbare nu neapărat pozitivă la un elev și comunică părinților asta, ca aceștia să o adreseze așa cum știu ei mai bine.

Scrisori de laudă:

• Dacă un elev a avut o îmbunătățire substanțială din punct de vedere academic la mai multe obiecte (chiar și de la nota 4 la nota 7, nu neapărat de la 8 la 10)
• Dacă un elev demonstrează o îmbunătățire de atitudine / comportament la ore și în afara lor.
• Dacă un elev are performanțe excelente în activități extracurriculare.
• Scrisorile de laudă nu sunt făcute la superlativ, însă cuvintele alese sunt îndeajuns de puternice ca să transmită părinților că elevul în cauză are tot dreptul să se simtă mândru de el însuși.

Nicio astfel de scrisoare nu e publică. Faptul că ea este scrisă este cunoscut doar de profesori (căci deciderea trimiterii are în primul rând loc în cadrul unei ședințe interne cu profesorii), de director și de părinți. Îmi imaginez că într-un final, e știut și de elev, dar nu neapărat de fiecare dată, în funcție de cum consideră părintele că e mai bine.

IV. Atmosferă și disciplină 

1. Despre telefoanele mobile - Hotelul de telefoane

Trebuie să recunoaștem că folosirea prea mult timp a telefonului este o problemă. Pentru toată lumea, nu doar pentru elevi. Și noi, adulții, avem diferite grade de dependență față de el. După ce recunoaștem acest lucru, putem înțelege elevii care își bagă instinctiv mâna în geantă / buzunar și își scot telefonul în timpul orei. Poate au primit un mesaj, poate un apel, sau poate pur și simplu au nevoie să fie în mod constant stimulați și l-au luat în mână în timpul unui moment de-al lor mai slab în timpul orei. Oricare ar fi motivul, e de înțeles, nu de judecat.

Nu e, așadar, de mirare că la școala daneză unde profesez, folosirea telefonului în timpul orei este strict interzisă. Elevii pot să îl aibă asupra lor, dar nu au voie să îl folosească deloc în afara pauzei.

Ceea ce școala a oferit ca sprijin pentru elevi și profesori deopotrivă în implementarea acestei reguli este o tavă de plastic unde încap, în picioare, vreo 30-40 de telefoane. Aceasta stă pe catedră iar elevii își lasă telefoanele în ea pe măsură ce intră în clasă din pauză. Un coleg, profesor de biologie și chimie, l-a numit „hotelul de telefoane”, pentru că telefoanele merg acolo într-o ședere temporară, cât are loc ora, iar apoi, în pauză, pleacă din nou. Numele a fost instantaneu adoptat de toți din cancelarie.

Foto: „Hotelul de telefoane” într-o clasă din Herlufsholm Skole, Danemarca

Profesorii sunt încurajați puternic să o folosească, dar, din ce am observat personal, asta diferă de la un profesor la altul și chiar de la o clasă la alta.

Abordarea mea este aceea de a explica elevilor, în prima oră a anului școlar, regulile clasei, motivele existenței fiecăreia și consecințele încălcării lor. Una dintre aceste reguli este „fără stat pe telefon la ore”. Tolerez un scurt tras cu ochiul la telefon din când în când, dacă nu este prea frecvent, dar dacă observ că un elev s-a cufundat în telefon în timpul orei, îl avertizez blând cu o expresie precum „vezi că ți-a furat telefonul atenția” și îi spun să îl pună deoparte, având grijă ca această întrerupere să fie un avertisment pentru întreaga clasă. Dacă acest incident se repetă în aceeași oră (chiar și dacă nu este același elev), telefonul ajunge „la hotel” până la sfârșitul orei. Alți profesori, însă, cer elevilor să lase mobilele în hotel imediat ce intră în clasă și asta funcționează la fel de bine.

Acum, la nivel de școală, s-a discutat despre adăugarea unui nou nivel al consecințelor, în cazul în care un elev ajunge în situația de a avea telefonul confiscat de 3 ori în același semestru: telefonul ar ajunge la director și n-ar putea fi recuperat decât de unul dintre părinți. 

Și în România este interzisă folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor, atunci când profesorul nu are o activitate care să necesite folosirea lor. De altfel, este un curent mondial cu interzicerea mobilelor în școală.

2. Bullyingul – abordare proactivă

Din păcate, bullyingul poate trece neobservat de profesori, chiar și dacă se întâmplă în clasele lor (s-a întâmplat asta chiar și la școala unde lucrez). Are loc între elevi și ei tind să nu se pârască, de teamă să nu fie izolați de ceilalți colegi - cu toții vrem să aparținem unui grup social, nu? Mai ales în adolescență.

Așa că școala depune eforturi anti bullying în plus, atât preventiv cât și de descurajare a acestui comportament toxic în caz de se întâmplă deja. Se organizează ateliere cu specialiști pentru elevi, se pun afișe explicative pe holuri, iar la orele de dirigenție, elevilor li se explică ce este bullying-ul și cum se pot proteja atât pe ei înșiși, cât și pe colegi de-ai lor care trec prin asta.

Mulți elevi, chiar și cu potențial academic fantastic, nu ajung niciodată să îl atingă pentru că se simt mizerabil în fiecare zi la școală, necăpătând niciodată încrederea de sine necesară pentru a evolua. Să iei măsuri împotriva bullying-ului este atât de important pentru bunăstarea elevilor - și, cel mai des, vine cu cost zero din punct de vedere financiar.

V. Sprijin emoțional și consiliere

1. Psihoterapeut școlar

E ușor să desconsiderăm emoțiile prin care trec elevii dar am observat că danezii nu tind să facă asta, ci din contra. Există un psihoterapeut în fiecare școală (chiar dacă nu în fiecare zi a săptămânii), care primește programări din partea elevilor și le oferă sprijin atât de important în această perioadă complexă a vieții lor.

Asta ar putea fi o investiție mai mare pentru o școală, într-adevăr, dar din ce am auzit de la propriii mei elevi, poate face o diferență uriașă.

În România, psihologii și consilierii sunt angajați centralizat. În cazuri particulare, autoritățile locale pot suplini aceste posturi, dacă au finanțare. În prezent, există un psiholog la 800 de elevi, în medie.

2. Consilieri reali, cu impact real

Consilierii școlari sunt angajați full-time în unele școli și își iau treaba cât se poate de în serios. Ghidează în mod realist elevii către universități potrivite pentru ei și chiar se ocupă și de înscrierea lor, dacă elevii au nevoie de asta. 

O variantă cu costuri mai mici ar fi ca însăși profesorii să își asume responsabilități de consiliere, part-time. De exemplu, anul acesta, colega mea are ore de istorie miercuri, joi și vineri, iar luni și marți este la biroul ei în calitate de consilier, gata să ajute un elev care are întrebări despre o posibilă carieră sau înscrierea la o universitate.

VI. Profesorii

1. Relația profesor - elev

În Danemarca și Germania (și în Marea Britanie, dar la un nivel mai mic), profesorii nu sunt șefi, ci lideri. Elevii li se adresează cu prenumele și relația dintre profesor și elev este mult mai relaxată. Din ce am observat, acest mic detaliu aduce o grămadă de avantaje. Cu cât atmosfera este mai relaxată la ore, cu atât elevii vor avea mai mult curaj să se exprime, să arate inițiativă, să participe la oră și, cel mai important, să pună întrebări atunci când nu înțeleg ceva.

Dacă te temi că dacă un elev îi strigă pe profesor după prenume (orice vârstă ar avea profesorul), asta va duce la o scădere a respectului, sunt bucuros să te liniștesc. Ce observ în fiecare zi este chiar o creștere a respectului și o conectare mai autentică între elevi și profesori, ceea ce încurajează elevii să fie mult mai activi când vine vorba de participarea la ore și pregătirea temelor.

Trebuie să te avertizez, însă, că deși respectul crește atunci când elevului i se permite să vorbească „la pertu” cu profesorul, autoritatea profesorului scade puțin. Elevii vor deveni un pic mai expresivi la ore, mai relaxați și vor ocupa mai mult loc, metaforic vorbind. Însă toate aceste lucruri sunt considerate cât se poate de sănătoase în Danemarca. Acesta este prețul și mulți profesori danezi (sau internaționali în Danemarca) sunt mai mult decât bucuroși să dea la schimb puțină autoritate pentru o relație mai apropiată și o conexiune autentică cu elevii lor. Beneficiile sunt de zece ori mai mari decât dezavantajele.

2. Relația profesor - profesor

Fiecare școală e diferită, cu propria ei dinamică în cancelarie, însă un lucru pe care l-am observat în Danemarca este că profesorii tind să se sprijine unul pe celălalt. Există o cultură foarte sănătoasă în cancelarie, una de ajutor reciproc, o lipsă totală de competitivitate, un simț al echipei și al scopului comun. Am avut de foarte multe ori experiența personală de a primi ajutor de la colegii mei atunci când aveam nevoie și de fiecare dată era oferit cu căldură și generozitate. La rândul meu, ajut și eu pe alți colegi cu tot ce pot. Căci până la urmă… munca de profesor este deja grea - avem nevoie să ne sprijinim unul pe celălalt.

Pentru a încuraja o atmosferă atât de pozitivă, școala organizează activități de cooperare și ateliere pentru profesori în ultima săptămână de dinaintea începerii anului școlar.

VII. Școala este despre elevi

1a. Cluburi și activități extrașcolare

Școlile în Danemarca întotdeauna organizează cantitatea maximă de activități extrașcolare permisă de buget și de spațiul în școală - ceea ce deseori e mare. Este foarte important aici ca elevii să știe că viața nu e doar despre note și examene. Poți fi artist, poți fi sportiv sau poți studia lucruri care nu sunt în curriculum (de exemplu, eu însumi predau astronomie pentru elevi).

1b. Alternative low-budget

Dacă bugetul este mai restrâns, dar o școală în România și-ar dori, de exemplu, să-și încurajeze elevii să participe la activități extrașcolare, o soluție ar fi ca profesorii care își permit să o facă, să își ofere voluntar timpul pentru astfel de activități. Pe lângă asta, școlile care nu sunt prea departe una de cealaltă pot crea o colaborare între ele astfel încât să își împartă activitățile. De exemplu:

• o școală poate are un profesor care poate oferi cursuri interactive de antreprenoriat, o altă școală un profesor care poate vorbi despre climă și protecția mediului; 
• sau poate o școală are un profesor de sport care poate antrena o echipă de handbal, iar o altă școală un profesor care poate antrena o echipă de baschet. 
• sau o școală organizează un club de șah pentru că are un profesor pasionat de șah, iar o alta organizează un club de astronomie, pentru că are un telescop bun. 

Astfel, elevii pot participa, în afara orelor, la diferite activități extrașcolare și, de ce nu?, să întâlnească alți elevi, de la alte școli.

2. Spații pentru elevi

Dacă este ceva ce am observat în absolut toate școlile pe care le-am vizitat în Marea Britanie, Germania și Danemarca, cu 0 excepții, este că atât interiorul cât și exteriorul lor sunt pentru și despre elevi. Când o clădire devine școală, se transformă complet - poți să îți dai seama că e școală de la kilometri distanță. Multe școli ocupă o clădire mare și impunătoare (fie ea istorică, fie ea modernă), dar niciuna nu pune accent pe asta. Da, poate clădirea nu e la fel de impresionantă din punct de vedere al aspectului, dar elevilor li se permite să își pună inițialele în cărămizi sau să își expună arta oriunde. Și poate grădina nu mai e atât de estetică, dar elevilor li se permite să calce iarba (bineînțeles!), să planteze flori în grădină, sau pentru copiii mai mici, să aibă spațiu unde să se joace. De asemenea, elevii mai mari, adolescenții, primesc și ei spații de „hang out” unde să își petreacă pauzele și unde să socializeze sau să se relaxeze.
Cu desene colorate și sculpturi amatorești peste tot, cu fotografii ale elevilor pe pereți, cu afișe pentru evenimente sau proiecte, cu postere informaționale jucăușe, cu locuri de joacă și loc de socializare, școlile nu mai sunt atât de elegante cum ar putea fi, culorile nu se mai potrivesc și simetriile nu se mai păstrează. Dar există o frumusețe de nedescris în faptul că aproape fiecare metru pătrat, fie el pe pereți ori pe podea, este despre și pentru elevi.

Iar scopul tuturor acestor lucruri este ca elevii când vin la școală să simtă că școala e a lor, nu că sunt oaspeți și că trebuie să umble pe vârfuri, temători că strică ceva sau că deranjează adulții. Deja le cerem elevilor să vină la școală și să petreacă 6-7 ore pe zi între patru pereți. Cred că au nevoie ca în acest timp să se simtă confortabil, ca și cum spațiul este al lor - și eventual să aibă și un loc unde să se poată destinde atunci când simt stres.

VIII. Educația dincolo de examene

1. Dirigenția serioasă

Orele de dirigenție sunt luate cât se poate de în serios. În aceste ore, dirigintele creează conexiuni cu elevii, investighează subtil stările lor emoționale și le oferă consiliere și sprijin cu orice au nevoie. Sunt foarte importante pentru elevi și profesori deopotrivă și nu sunt folosite pentru nimic altceva decât pentru bunăstarea elevilor și întreținerea unei dinamici de grup sănătoase.

2. Educația sexuală 

Deși nu ar trebui să fie, educația sexuală este un subiect controversat în România. Dar cred că ne amintim cu toții cum eram ca adolescenți. Unii ne înțelegeam emoțiile și pornirile mai bine, alții mai puțin. 

Cu toții am trecut / trecem prin suișurile și coborâșurile adolescenței. Știm că nu e tocmai ușor să procesăm toate acele emoții și schimbări. Tocmai din acest motiv, educația sexuală aici nu e opțională, ci e practic obligatorie.

Dar ce înseamnă ea mai concret? Nu e nimic misterios. Dincolo de ce înseamnă contracepția - care în sine este un subiect foarte important, educația sexuală aici are multe dimensiuni.

Există ateliere periodice, cu terapeuți, medici sau sexologi licențiați (și cât se poate de profesioniști, vă spun asta ca martor la acestea), care să ajute elevii să înțeleagă acest derutant aspect al vieții lor într-o perioadă în care există atât de multe schimbări în corpurile lor. De la ce înseamnă bolile cu transmitere sexuală până la ce înseamnă consimțământ și cum să te simți confortabil să spui nu atunci când vrei să spui nu.

Nu se întâmplă nimic neprofesionist, nimic nepotrivit, este doar informare, și o reasigurare pentru elevi că e normal să simtă ceea ce simt, că sunt înțeleși, și că e foarte important să pună întrebări dacă sunt nesiguri de ceva când vine vorba despre sex, să fie precauți și înțelepți atunci când decid să își înceapă viața sexuală.

Este esențial ca elevii să se simtă în siguranță, comfortabil în corpul lor, să înțeleagă emoțiile pe care le au și cum să le navigheze, așa cum și înțelegerea protecției împotriva bolilor cu transmitere sexuală și a contracepției. Iar aceste ateliere duc mereu la discuții sănătoase și la răspunsuri la întrebări pe care majoritatea elevilor nu aveau curajul să le pună - dar răspunsuri de care au nevoie pentru a se proteja.

IX. Filosofia educației

1. Nu totul e despre note

Poate cea mai surprinzătoare diferență pe care am observat-o a fost o filosofie comună în cam toate școlile vizitate: peste tot plutea aceeași idee subtilă, mută, dar puternică: nu totul se rezumă la note. Înainte de performanță academică, se pune accent pe starea de bine a elevilor, pe echilibrul lor emoțional, pe bucuria de a veni la școală și pe sentimentul că acolo sunt sprijiniți să crească sănătos – atât intelectual, cât și ca oameni.

Pe scurt: mai bine un copil cu 7 sau 8, fericit, echilibrat și încrezător în sine, decât unul cu 10 pe linie și cu epuizare sau anxietate ascunse în spatele diplomei.

În Danemarca, ideea de succes nu se măsoară doar în medii peste 9. Se pune accent pe dezvoltarea autentică a fiecărui elev – în ritmul său, în funcție de talentele și pasiunile proprii. Un copil care excelează la muzică, sport, desen, dans sau actorie este apreciat la fel de mult ca unul pasionat de matematică, biologie, limba franceză sau chimie.

Personal, de când am adoptat și eu această abordare în stilul meu de predare, am văzut cum elevii pur și simplu înfloresc. Iar, în mod poate neintuitiv (sau chiar intuitiv?), notele pe care le obțin nu le găsesc mai scăzute decât ar fi fost dacă făceam ca totul să fie despre lecții, teme și examene. Este emoționant să îi văd crescând de la an la an – nu doar în cunoștințe, ci și în curaj, empatie și autonomie. Și, indiferent ce note obțin la final, știu că pleacă către următorul lor capitol cu o stare mentală bună, cu încredere în propriile forțe și pregătiți să-și construiască drumul mai departe.

2. Repetarea anului nu e rușine

Dar ce se întâmplă dacă un elev totuși, are rezultate proaste?

În Danemarca – și mai ales în cadrul programului International Baccalaureate – repetarea anului nu este văzută ca o tragedie sau o rușine. Dimpotrivă, este înțeleasă ca un act de sprijin real pentru elev. 

Logica e simplă: dacă rezultatele unui elev sunt semnificativ sub nivelul necesar, e foarte probabil ca anii următori să devină o cursă constantă de recuperare, mereu cu un pas în urmă față de colegi, iar aceste condiții îți distrug orice șansă de a învăța, de a face progres și de a-ți menține o stare emoțională sănătoasă.

În astfel de cazuri, școlile recomandă elevului și părinților (uneori recomandarea e mai degrabă nenegociabilă, dacă situația este extremă) repetarea anului. Nu este cea mai bună veste pe care o poți primi, dar, dacă totul a decurs cum trebuie, ea nu vine niciodată pe neașteptate. În absolut fiecare caz, vor fi existat 2 sau chiar 3 scrisori de îngrijorare trimise de-a lungul anului în care părinții sunt anunțați de performanța academică slabă a copilului lor, pentru a le oferi șanse maxime să intervină și, dacă este potrivit, să îi ofere sprijin suplimentar la timp.

Sistemul danez nu are echivalentul ideii de „corigență”. În România, acest concept pornește dintr-o intenție corectă – aceea de a oferi elevului o a doua șansă – dar, în practică, ajunge adesea să fie tratat aproape „de formă”. Pentru profesori, corigențele sunt adesea o sursă suplimentară de stres, iar pentru elevi – din păcate – un stigmat greu de dus. Tocmai de aceea, unii profesori ajung să simtă că, dacă nu îl trec, îi fac mai mult rău decât bine.

În plus, sistemul românesc poate genera, ipotetic vorbind, situații absurde: un elev care are media 10 la toate materiile, dar are medii sub cinci la minimum două discipline, repetă anul. În schimb, un elev cu 5 la toate materiile trece clasa. Dar cel mai probabil, fix cel din urmă ar beneficia cel mai mult de repetarea anului.

Prin urmare, în sistemul IB, nu există o regulă globală care să oprească progresul unui elev – decizia este lăsată la latitudinea fiecărei școli (iar acestea sunt luate de colectivul de profesori în timpul unor ședințe special dedicate situațiilor elevilor), care poate adapta măsurile la contextul real și personal al elevului. De exemplu, școala ar putea lăsa elevul cu 10 pe linie dar cu 3 la o disciplină să meargă mai departe, cu condiția ca acesta să își îmbunătățească nota la acea materie până la minim 5; iar elevului cu note mai mici (atât timp cât nu sunt prea mici) i s-ar recomanda să repete anul, dar decizia ar cădea acestuia și părinților acestuia.

În școala unde eu însumi sunt profesor, doar în ultimii 5 ani au fost patru cazuri în care părinții și elevul au fost de acord că repetarea anului este cea mai bună decizie. Și de fiecare dată, în anul ulterior, elevul pur și simplu a înflorit și a ajuns să ia note mari la bacalaureat, în timp ce și-a păstrat o stare emoțională pozitivă, nivel de stres scăzut și o încredere de sine sănătoasă - lucru care sigur nu s-ar fi întâmplat dacă decidea să continue anul de teama judecății celorlalți.

În Danemarca, cuvântul „repetent” nu există, cel puțin sigur nu ca o insultă. Fiecare elev este o persoană unică, prețuită și îngrijită individual. Fiecare elev este un caz separat și pentru fiecare elev se caută decizia cea mai bună, chiar dacă uneori e o decizie mai greu de luat.

Concluzie

Poate s-a văzut un pic, de-a lungul articolului, că admir sistemul educațional danez. În același timp, sunt primul care va recunoaște că nici el nu este perfect, nici pe departe - mereu sunt lucruri de îmbunătățit. Dar sigur are câteva puncte forte extraordinare și nu voiam să le țin doar pentru mine.

Invit așadar pe oricine dorește să fure orice idee de aici, să o adapteze la nevoile școlii sale și să îi dea o șansă. Nu este nevoie de bugete uriașe pentru a adopta majoritatea punctelor expuse aici. E destul să existe intenție, păsare și grijă pentru elevi - lucruri pe care știu că 99,99% din toate școlile din România le au în abundență.

Închei cu un gând final despre care interpretez eu că e scopul suprem al unei școli în Danemarca:

Dincolo de orice notă, dacă un elev termină școala cu aptitudini reale, dacă s-a maturizat, are o stare emoțională bună, încredere de sine, propriile hobby-uri și interese și (dacă e vorba despre încheierea liceului) o idee, chiar și vagă, despre cariera pe care și-o dorește, asta este o poveste de succes. Educația bine făcută înseamnă o flacără aprinsă în mintea și inima unui tânăr adult sau adolescent care îți zâmbește energic de sub pălăria de absolvent, gata să părăsească școala și să își înceapă noua viață.

Iar pentru mine, ca profesor, nimic pe lume nu este mai frumos.