Am avut ocazia să particip în calitate de membru observator din partea Consiliului Elevilor la concursurile de directori și directori adjuncți din județul meu, Vrancea. Observator înseamnă că nu am avut voie să pun întrebări candidaților, din păcate. Am văzut profesorii devenind elevi și nu unii foarte bine pregătiți, am văzut profesori fără viziune, perorând discursuri lăbărțate și deloc concrete. În plină pandemie, când școala a fost în nemilosul joc online-offline, am întâlnit profesori care se visează directori, dar nu știu să lucreze pe calculator.
Pentru că sunt studentă la Departamentul de Pregătire a Personalului didactic, în paralel cu studiile de licență, trebuie să fac practică în școli. Am ajuns în fostul meu liceu unde în urmă cu doar trei ani protestam pentru drepturile elevilor, ca reprezentant al lor. Am fost cât pe ce să-mi pierd cumpătul la întrebarea unui elev, mi-am înțeles propriile limite și am avut zile epuizante. Am văzut munca profesioniștilor care nu se vaită de orar și nici măcar de salarii, așa cum se crede. Și m-am bucurat să am mentorul potrivit.
Profesorul de filosofie Gabriel Săndoiu a privit întotdeauna copiii ca pe cel mai bun lucru din lume.