V-ați pus vreodată întrebarea cum se măsoară nivelul de competență al unui cadru didactic din învățământul preuniversitar (sau dacă se măsoară cu adevărat)? Și care este unitatea de măsură? Adevărul este că pentru prima întrebare nu am găsit răspuns, dar pentru a doua ne este clar: dosarul. Dosarul și adeverințele care se adună în el. Nu ce știe și ce face cadrul didactic este important, nu ce atitudine manifestă în activitatea sa, ci câte hârtii reușește să strângă pentru dosarul personal. Dosarul, sfântul dosar, mai nou în format electronic, demonstrează cât de grozav ești. Ce contează cum ai obținut adeverințele, ce contează că ele nu reflectă adevărul (deși acest document este definit ca dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept, iar verbul de la care s-a format cuvântul adeverință își are rădăcina în substantivul adevăr), important este să fie multe, semnate și din locuri diverse.
„Care este cel mai puternic exemplu de progres pe care l-ați observat la un elev, o transformare care v-a făcut să înțelegeți cât de mult poate schimba lectura felul în care un copil percepe și exprimă realitatea?” Aceasta e întrebarea pe care au primit-o profesorii de învățământ primar care au participat la atelierele de literație Badabum Explorator, organizate de Asociația Punctart. Răspunsurile lor sunt pline de emoție și speranță.
Am mers alături de patru adolescenți într-un tur al Bucureștiului comunist, împachetat sub forma unui joc.