În aceste zile când universitățile își aleg studenții și sistemul de educație și-a selectat prin examenul de titularizare profesorii, Monica Halaszi și Horia Corcheș vorbesc despre cercul vicios al imposturii. „Poate că această întoarcere spre valori, spre seriozitate și spre respingerea imposturii din propria practică trebuie să fie nu doar o consecință a unor exerciții discursive atât în preuniversitar, cât și în universitar, ci și a impunerii, cu riscul unor cutremure de moment, a unei rigori în evaluare la toate nivelurile sistemului de învățământ”, cred aceștia.
Anul trecut, la prima ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie pentru Juniori, organizată în România, Ministerul Educației a creat o situație contradictorie: s-a lăudat public cu performanțele lotului român, dar a premiat doar jumătate. Problema este semnalată de mama unuia dintre elevi, care consideră că autoritățile l-au discriminat pe copilul ei.
„Când intri în clasă, trebuie să îți lași toate problemele în afara ei.” De câte ori vi s-a spus asta? De câte ori ați transmis acest mesaj? Să nu ne spuneți că nu ați auzit niciodată acest îndemn. Este unul dintre cele mai vehiculate mesaje despre statutul și misiunea profesorului, care se concentrează pe beneficiarii educației, elevii, ceea ce este, până la un punct, normal, firesc. Dar există, credem noi, și un firesc al întoarcerii privirii înspre profesori, care par a fi transformați, de acest mesaj, în niște mecanisme ușor de programat și atât. Or, lucrurile nu sunt așa de simple. Nu sunt deloc simple.