
Desenează, dansează, desenează. Zilele astea îi crește măseaua de minte și se simte mai înțeleaptă.

Vă amintiți cum erau programele de formare profesională desfășurate în sistem „față în față”? Vă amintiți de exercițiile de dezgheț, de activitățile pe grupe, de jocurile de rol? De pauzele de cafea? De evaluarea zilei de curs? De metodele și instrumentele utilizate pentru a da feedback?
Unul dintre aceste instrumente este „biletul de ieșire”. Când finalizezi o zi dintr-un program de formare sau cursul însuși, trebuie să completezi o fișă de feedback care este un fel de formulă de bilanț și dă seama despre cum ai receptat sesiunile sau programul întreg.
Pedala pe accelerație, muzica la maxim, viteză, hai, acum, repede, repede, repede. Astea ar putea fi indicațiile de pe un platou de filmare și, dacă ar fi așa, nu m-aș speria. Aș înțelege că anumite convenții cum ar fi cea în care realitatea este întreruptă pentru a face loc imaginației trebuie să se întâmple, altfel vor fi probleme și mai mari decât acest make-believe al artei. Numai că aceste cuvinte de mai sus nu sunt fictive, ni se întâmplă la fiecare sfârșit de noiembrie. Nu mai suntem oameni, se pare, ci am devenit doar un „accesoriu” al sărbătorilor de iarnă. Trebuie să intrăm în atmosfera creată atât în mediul online, cât și în magazine și casele noastre când dăm drumul la radio, TV, internet. Nu era însă așa.
Reality show-ul „Insula Iubirii” aduce pe ecran, deja de nouă sezoane, vulnerabilitățile, fricile și dorințele concurenților, în timp ce publicul își confruntă indirect propriile emoții prin poveștile altora. Psihoterapeuta Andreea Goliță explică pentru Școala9 ce mecanisme psihologice activează emisiunea, cum poate distorsiona percepția despre iubire și ce rol au părinții atunci când adolescenții se uită la un astfel de format.