Cu bune și cu rele, respectiv cu așteptări pentru viitor. Una dintre cele mai cunoscute variante presupune să notezi trei aspecte pozitive pe care le poți menționa, două mai puțin bune și o așteptare.
Haideți să privim anul 2021 ca și cum ar fi fost un megaprogram de formare, alcătuit din două module (cele două jumătăți de an școlar) și să completăm „biletul de ieșire” de la finalul lui cu obiectivitate. Așadar, să notăm trei lucruri bune, două nu așa de bune și ceva ce așteptăm de la 2022.
Să începem, așadar, cu cele bune. Încheiem anul într-o formulă apropiată de normalitate, cu școala desfășurată față în față, după ce am început anul online și apoi s-a trecut prin diverse formule amestecate, succesive. Faptul că în acest prim semestru al anului școlar s-a menținut școala în format fizic, într-o proporție mare, este un mare plus, pe care îl consemnăm cu bucurie. Avem nevoie de prezență, avem nevoie să fim unii alături de alții nu doar prin rețele virtuale, ci și ca prezență biologică vie, pentru a ne manifesta autentic energia umană, pentru a o capta și împărtăși, pentru a ne simți fluxurile trăirilor, ale sentimentelor, ale emoțiilor, nu doar pentru a fi mai eficienți în plan didactic, deși nici acest aspect nu este de neglijat. Așadar, un mare câștig, pe care sperăm să nu îl mai pierdem în viitor îl reprezintă școala realizată in situ, nu chiar ca pe vremuri, dar totuși...
Un alt mare plus al acestui an școlar este schimbarea formulei de evaluare la examenul de final de ciclu gimnazial. Chiar dacă este încă perfectibilă și a avut etape de prefaceri, noua viziune și, implicit, structură a subiectului este la ani lumină distanță față de cea anterioară. Avem, în sfârșit, o abandonare a unor principii mecanice, care favorizau servirea de șabloane. Avem o diversitate mare de itemi, care asigură o plajă largă de evidențiere a capacităților și competențelor de comprehensiune, avem punere în contexte experiențiale, culturale sau de viață, reală. Memorarea este diminuată până la maximum, chiar dacă unii profesori încă mai încearcă să ofere modele standardizate și, suntem convinși, încet-încet va avea loc generalizarea schimbării și la nivel de viziune a tuturor profesorilor. Acesta ar fi prin urmare un al doilea mare câștig!
În al treilea rând, vrem să marcăm pozitiv existența unei diversități mari de programe de formare care s-au desfășurat și se desfășoară la nivel național, acoperind componente importante și necesare ale competențelor ce merită dezvoltate în rândurile cadrelor didactice. Mai întâi, este vorba despre continuarea formărilor pentru corpul național al experților în evaluare, curs desfășurat sub egida CNPEE (Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație). Este necesar să avem cât mai mulți profesori formați în acest sens, pentru a asigura o evaluare cât mai obiectivă nu doar la nivelul examenelor naționale, ci și la firul ierbii, la clasă. Chiar dacă experiența ne arată că dintre cei trecuți prin procesul de formare nu toți își asumă principiile în care sunt formați, câștigarea de partea obiectivității a celor care o fac este o reușită indiscutabilă.
Apoi a continuat în acest prim semestru al anului școlar 2021-2022 și formarea în domeniul educației media, proiect lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent, asumat oficial de Ministerul Educației, prin care se urmărește infuzarea curriculumului național al disciplinei limba și literatura română cu elemente de educație media. Foarte smart construit, cursul are un succes considerabil în rândurile profesorilor și va genera schimbări de mentalități, suntem siguri. Datorită lui, mulți profesori au descoperit cum pot preda limba și literatura română inserând concepte ca drepturile omului, stereotipii, manipulare, fake news etc., cu explicarea lor riguroasă.
Al treilea curs pe care îl amintim aici, este subsumat unui proiect amplu, la rândul său o mare reușită a acestui an, Profesionalizarea carierei didactice – PROF, proiect necompetitiv sistemic POCU. În cadrul acestui proiect așadar, au început să se deruleze o serie de formări care au drept obiectiv formarea mentorilor pentru cariera didactică. Selectați din cadrul școlilor de aplicație constituite în consorții la nivelul fiecărui județ, acești profesori vor deveni mentori și formatori de mentori care vor îndruma tinerii profesori, debutanții în sistem, dar și studenții aflați în perioada de practică pedagogică. Foarte pe scurt, este vorba despre un curs extrem de dens, foarte complex și de durată, care va avea, credem noi, rezultate bune, după cum sperăm că întregul proiect va genera schimbări majore în sistem.
Trecând la cele mai puțin bune, pe primul loc suntem obligați să situăm online-ul din prima perioadă a anului calendaristic sau din alte momente de fragmentare. Ce putem constata este că oricât s-ar fi străduit profesori – și au făcut-o! – această formulă a generat și monstruozități care vor fi greu de remediat.
Dincolo de întârzierile în predarea materiei, la nivelul formării competențelor se constată mari goluri, generate mai ales de absența unui control real pe care îl poți exercita ca profesor atunci când lucrezi în sala de clasă. Elevii au pierdut abilități de bază, nu mai scriu cu literă mare la început de propoziție, pierd litere pe parcurs, nu mai știu a se exprima oral sau o fac stângaci, șchiop, la fel, în scris au uitat reguli de bază ale construcției unui text etc. Sunt realități care cer acum eforturi mari de remediere, iar rezultatele nu se vor vedea peste noapte.
Pe al doilea loc între cele mai puțin bune s-ar situa, considerăm noi, absența predictibilității. Faptul că de-a lungul anului calendaristic, o dată în semestrul al doilea al anului școlar precedent, apoi în primul semestru al anului școlar în curs au avut loc modificări, că au fost introduse vacanțe neprevăzute, are efecte mai puțin vizibile, poate, dar de substanță. Aceste vacanțe au adâncit rupturile pe care le-a născut școala on-line, fisurile în continuitatea învățării au devenit mai profunde. Imaginați-vă o mașină cu demaraj greu, care apoi prinde viteză și pe când începe să aibă o constanță, este obligată să frâneze sau să oprească, pentru a demara apoi iar, cu greu. Cam așa se întâmplă cu toată mașinăria aceasta a învățământului în situații de acest fel. Pornim, accelerăm, frânăm. Iar la un moment dat plătim.
Ce ne-am dori pentru anul care vine? Normalitate, înainte de toate. Ne-am dori o școală în care să ne vedem chipuri întregi, privirile să fie însoțite de mimică, de zâmbete, de strâmbături. Ne-am dori să nu mai trebuiască să ne ascundem în spatele unor măști, pentru ca energia prezenței despre care aminteam la început să poată fi completă. O școală în care elevii să colaboreze în activități pe grupe, în care configurația clasei să se poată schimba, în care jocurile de rol și proiectele regizorale să fie posibile. O școală cu bal al bobocilor, cu festivitate de absolvire cu părinți, bunici, verișori și verișoare, cu excursii și multe activități nonformale.
Se-apropie Crăciunul. Într-o frumoasă poezie, Radu Andriescu vorbește despre bradul deja aruncat, după sărbători. E, credem noi, de fapt, o metaforă a vieții, pe care o preluăm aici, ca metaforă a anului. După ce l-a aruncat, odată desfăcut, găsește în fiecare dimineață în fața ușii câte un glob: „Nu spun prostii. Azi/unul auriu. Ieri, unul roșu, dar fără sclipici. O prietenă mi-a zis că ar fi sufletul bradului,/care vrea să-mi zică ceva. E posibil.” Am încercat și noi, în aceste rânduri, să punem câteva globuri ale sufletului anului care se încheie pe brad. Unele sunt frumoase, dar altele sunt sparte. Poate că anul care vine va avea doar globuri pe care să le păstrăm bine împachetate, în hârtie creponată și vată, pentru un viitor an. Fără cioburi.
