
E graphic designer ziua și ar vrea să fie ilustratoare în restul timpului. Își ia energie din serile senine cu stele.

OP-ED. În România, multe decizii din educație - fie ele la nivel de clasă, școală, centre educaţionale sau minister - se iau pe bază de intuiție, tradiție sau soluții rapide când ne loveşte câte o criză. Ce s-ar întâmpla dacă ne-am baza deciziile pe cercetări validate științific, pe dovezi reale din clasă și din viața elevilor?
Gabriela Maftei are 19 ani și este studentă la Iași, la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, în anul trei. A terminat liceul la 16 ani, în Ucraina fiind doar 11 clase și imediat s-a înscris la studii în România. Din Cernăuțiul în care sună astăzi sirenele de mai multe ori pe zi, tânăra a transmis gândurile sale către Școala 9.
Vremurile miuțelor și jocurilor de-a prinselea pe mijlocul străzii au apus. Orașele au devenit tot mai nesigure pentru copii, iar părinții tot mai temători să-i lase singuri. Mai mult, nu doar că și-au pierdut locurile de joacă, treptat rămân și fără dreptul de a-și însoți părinții la restaurant sau în hoteluri. S-a întâmplat recent ca un local din București să impună regula ca cei mici să stea permanent așezați, dar e un trend global. Polarizată, discuția pendulează între „locurile child free încalcă drepturile omului” și „copiilor crescuți cu prea multă libertate le lipsește bunul simț”. Dar dezbaterea e multifațetată și cu rădăcini până în comunism.