
E graphic designer ziua și ar vrea să fie ilustratoare în restul timpului. Își ia energie din serile senine cu stele.

Cum luptă profesoara de română Cristina Tunegaru împotriva inerției din sistemul românesc de educație și ce putem învăța de la ea.
Esta vara lui 2018, sunt acasă ca să particip la lansarea volumului meu de teatru. Alături de mine sunt Cristina Modreanu și Nona Rapotan, cât și actorii Katia Pascariu, Rareș Florin Stoica și Ioana Predescu. După lansare, mă cinstesc cu o piesă de teatru pe un text total necunoscut mie: Gardenia de Elżbieta Chowaniec. Îmi place mult ce văd pe scenă și, pentru că îmi place așa de tare, când ajung înapoi în State și lucrez la programa unui curs nou de scriitură feminină, vreau să folosesc numai texte dramatice contemporane.
Anul ăsta au susținut examenul de titularizare de trei ori mai mulți candidați decât posturi. Doar jumătate au luat media peste 7 necesară să prindă un contract pe perioadă nedeterminată. Concurență e mai ales pe catedrele umaniste, în timp ce la științe rămân locuri neocupate. Oricum, criza de profesori se simte nu doar în statistici, ci și în sălile unde candidații își primesc repartiția, după o procedură neschimbată de zeci de ani. Am fost în București la mai multe ședințe publice și am vorbit cu profesorii despre asta. Chiar și cei mai tineri dintre ei spun că „mai sunt multe lucruri de pus la punct până la a ne gândi cum ne titularizăm digital”.