În plin război, acum o sută de ani, se înființau 40 de școli la țară. Se discuta intens, ca și cum, despre programa școlară și pregătirea elevilor pentru viață. Cei înscriși la școală învățau inclusiv „studiul tablourilor”, făceau mult sport și erau pregătiți într-ale gospodăriei. Iar extrașcolar, aveau cursuri pe care azi le-am numi de „public speaking” și scriere creativă. Antonia Pup aduce în atenție, ca studiu de caz, școala din Vulcani de la care am putea învăța când vorbim de înființarea școlilor-pilot de astăzi. Astăzi, al treilea episod al seriei „Școala veche”.
Sunt învățătoare într-o zonă defavorizată din Săcele, Brașov și reușesc să fac un fel de școală la distanță, chiar dacă copiii nu au semnal la telefonul mobil. Lucrez cu două grupe de elevi: cu o parte online și cu o parte offline. Cu primii încerc zilnic să mă conectez pe Meet, dar de multe ori rămân singură pe platformă în mijlocul activității. Corectez temele pe whatsapp și tot acolo îi asigur pe copii și pe părinți că se descurcă minunat. Cu cei din offline mă văd în fiecare săptămână la școală pentru a-mi aduce ce au lucrat, astfel încât la final de săptămână am feedback de la fiecare copil din clasă.
Andra și Alex Cazacu au trei copii de doi, cinci și șapte ani. Cel mare a urcat prima oară într-un avion la 7 luni, iar cea mică era în primul ei zbor la 2 luni deja. S-au obișnuit cu viața nomadă despre care părinții spun că le dezvoltă celor mici abilități prețioase: dacă iau masa la un restaurant, își exersează cunoștințele de matematică și limbă engleză, când vizitează o rezervație, învață noțiuni de geografie. În plus, în drumurile lor dese, învață „responsabilitatea față de mediu, respectul, libertatea, integritatea, curajul și încrederea în forțele proprii”.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
