Despre obsesia noastră pentru ratare vorbesc cei doi Profesori de Școala 9 în această săptămână. Monica Halaszi și Horia Corcheș au analizat discursul mass-media în timpul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, centrat obsesiv pe ce nu au reușit să facă atleții români, nu pe ce înseamnă să fie acolo, printre cei mai buni sportivi ai lumii. Aceeași atitudine au întâlnit-o adesea și la școală, cu directori care urmărind de pe margine, găseau inutile participările la concursuri fără un loc pe podium și erau orbi la efortul participării.
De la Școala de vară SOS din Prahova, internetul a păstrat în memorie în special dansurile Dianei Șoșoacă pe ritmurile piesei „Kibori”. O foarte mică parte. Școala SOS a însemnat discursuri de multe ore despre „valorile legionare” sau naționaliste și din când în când, scandări „Free Palestine”. Am fost în primele două zile la Școala de vară SOS România, organizată în Prahova, și îți spun cum a fost.
Ora de sport e cunoscută de toți elevii, actuali și foști, căci această materie e prezentă și în România, la fel ca în alte țări, pe tot parcursul studiilor, din clasa 0 până în clasa a XII-a. În general, sportul din școli înseamnă fotbal, baschet sau rugby, potrivit publicației de jurnalism și cercetare The Conversation. Aceste sporturi au beneficii precum înțelegerea lucrului în echipă ori promovarea competiției. Dar nu mulți dintre cei care termină școala mai continuă să le practice.