A început să deseneze personaje cu părul colorat când nu și l-a mai vopsit pe al ei.
Să contest sau să nu contest. Aceasta era întrebarea cu care deschideam articolul de acum două săptămâni și pe care îl încheiam cu promisiunea de a vorbi în următorul editorial despre centrele de contestații și despre diferențele de notare care, spuneam noi, nu sunt ce par a fi.
12 limbaje de programare și 10 mii de absolvenți de liceu, o trupă de teatru și musical și peste 30 de meciuri de fotbal elevi-profesori. E o simplificare telegrafică a celor 50 de ani pe care Marcel Homorodean i-a petrecut la catedră, în Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”. Profesor de informatică, în 2012, dintr-o „aberație”, cum îi place să spună, a strâns laolaltă o mână de elevi și a creat trupa de teatru a colegiului, o trupă care îi aduce pe elevi la liceu alături de faima rezultatelor la olimpiade internaționale. Trupa Vianu a lui Homorodean a fost pentru unii absolvenți rampă de lansare către scenele mari, dar a fost pentru toți ceva-ul care i-a pus liceului majusculă.
Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.
© 2025 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
