
A început să deseneze personaje cu părul colorat când nu și l-a mai vopsit pe al ei.

Sunt învățătoare la clasa a II-a, într-o școală din Gârcini, Brașov. Localitate cu una dintre cele mai compacte comunități cu origini rome din Europa. Clasa a doua am început-o cu alfabetul. Doar în 11 dintre familiile elevilor mei există telefon mobil. Chiar și pentru cei care au, este inutil uneori, fiindcă nu există semnal peste tot. Jumătate dintre părinți sunt analfabeți și nu au cum să își ajute copiii la învățarea lecțiilor, online sau offline, iar mulți alții nu se descurcă să-i sprijine nici la exerciții din abecedar.
Acum cinci ani, doar 6 eleve s-au înscris să urmeze specializarea „Electrician” în cadrul unui proiect susținut de compania Distribuție Oltenia, în liceele profesionale din șapte județe. În ultimii doi ani școlari însă, au fost câte 32. Școala 9 a vorbit cu mai multe tinere de la Liceul „Astra” din Pitești despre alegerea lor și despre cât de aproape sunt să pună „-ă” după profilul „Electrician” în următorii ani.
Scriu, din 2008, despre oamenii, locurile, problemele și speranțele din învățământul universitar și preuniversitar. Am fost în școli uitate de lume, ținute în viață doar de pasiunea unor profesori care voiau să dea o șansă copiilor să evadeze, prin educație, din comunitățile care nu le oferă niciun viitor. Am vorbit cu dascăli care au improvizat grădinițe în casele lor, pentru că în sediile oficiale riscai să-ți pice acoperișul în cap.