A început să deseneze personaje cu părul colorat când nu și l-a mai vopsit pe al ei.
Într-un interviu pentru Școala 9, jurnalista Emilia Șercan, totodată lector la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, vorbește despre cum a ajuns România să promoveze o cultură a plagiatului, de unde izvorăște ea și de ce se perpetuează. Pornind de la cazul ministrului Cercetării Florin Roman, care și-a plagiat lucrarea de disertație, jurnalista atrage atenția asupra faptului că responsabilitatea corectitudinii unei teze nu cade doar pe umerii autorului, ci și pe ai profesorului coordonator.
Sunt elevă în clasa a XII-a și mă pregătesc pentru Bac. În timp ce răsfoiam manualele și lista ce cuprinde operele de studiat – 18 la uman, 13 la real – am observat ceva care m-a deranjat profund: niciuna dintre aceste opere nu e scrisă de o femeie. M-am întrebat, de ce lipsesc vocile feminine din ceea ce ar trebui să fie o reflecție completă a literaturii române? M-am hotărât să nu mă mulțumesc doar cu întrebarea, ci să caut un răspuns. Așa a început cercetarea mea.
Educatoarea Adina Horga a adus în România un concept pe care l-a descoperit intuitiv: grădinița în natură. A aflat în timp că alte țări au o tradiție în asta, cum ar fi Danemarca, unde copiii învață în natură din anii 1980. Fascinată de outdoor learning, românca s-a inspirat apoi din țările nordice, din Anglia, Germania și Japonia și a implementat la noi un sistem pe care l-a francizat. Astăzi, copii din București, Arad, Timișoara și Sibiu de la grădinițele Adinei petrec ore bune în natură, două zile pe săptămână, chiar dacă plouă sau ninge.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
