O viață la catedră. Profesoara care a făcut din ora de fizică „o poveste”

Liliana s-a născut în orașul Focșani, județul Vrancea, și a trăit timp de 15 ani cu impresia că este „o catastrofă” la fizică. Visa să devină arhitectă însă exista o problemă - avea nevoie de pregătire pentru admitere și la acel moment era aproape imposibil de făcut. Nu exista o piață și o cultură a meditațiilor ca astăzi. În orașul Lilianei nu se găseau profesori calificați iar la școală a făcut un singur trimestru de desen tehnic, despre care spune că era insuficient. 

Cuprinsă de aceste îndoieli, Liliana a început să studieze la liceul „A. I. Cuza” din Focșani, aproape de colegiul unde avea să predea din 1990. Liceul „Cuza” avea să-i aducă persoana de care avea nevoie ca să decidă odată pentru totdeauna ce dorea să facă pe viitor - pe diriginta ei, profesoara Crina Rali. „O ardeleancă desăvârșită, profesoară de fizică, o femeie cultivată, frumoasă… o adoram!”, povestește astăzi Liliana. Diriginta ei a reușit să o facă să iubească această materie prin pasiunea cu care preda. O lună de liceu i-a luat Lilianei ca să decidă că facultatea potrivită pentru ea va fi cea de Fizică. În vacanță, mergea în vizită la o mătușă din Bacău și studia acolo în fiecare dimineață de parcă era la un maraton. Îngrijorată, mătușa o suna pe mama Lilianei și o întreba „Tu o pui să lucreze așa?!” 

Răspunsul era nu. Lucra din pură pasiune și dedicare. 

Această ambiție a fost recompensată în momentul în care a fost înființată o clasă specială, pentru elevi cu rezultate deosebite. Acea clasă era formată, la început, din elevi mai mari decât Liliana. Sistemul de clasă specială a funcționat timp de trei generații, ea fiind în ultima. Pentru acel colectiv orele începeau la 7, deoarece lucrau în plus la matematică și fizică. Acea clasă a fost desființată în momentul în care a fost adoptată reforma anului III de liceu, în care toți cei de clasa a 10-a erau obligați să susțină „examenul de treaptă” pentru a trece în clasa a 11-a. Liliana nu s-a gândit niciodată că ar avea nevoie de meditații. „Am făcut o oră de pregătire și văzut că profesoara de matematică la care mă duceam se uita la finalul culegerii pentru răspunsuri și m-am gândit că asta pot face și eu acasă! De atunci nu am mai venit la pregătire.” 

Ca peștele în apă la capitală

În 1978, Liliana și-a făcut bagajele și a părăsit orașul ei natal pentru agitația urbană a capitalei. Intrase la Facultatea de Fizică care atunci dura cinci ani. „În anul trei îți puteai alege o secție la care să studiezi și făceai anul V doar dacă la sfârșitul anului IV erai printre primii 7 de la secție. Din păcate nu am avut medie suficient de mare ca să prind anul V la o secție care mi-ar fi plăcut, fizica solidului sau biofizică, așa că am fost nevoită să mă duc pe o specializare care nu mi-a plăcut deloc: electronică.” Chiar dacă nu i-a plăcut, s-a ambiționat și la sfârsitul anului IV a reușit să aibă notele necesare pentru a intra în anul V. Nu a mai ajuns să studieze în anul 5 din cauza unor reforme guvernamentale care au micșorat drastic numărul studenților din anul V. În schimb, a reușit să predea acceptând postul primit prin repartiție guvernamentală.

Prima clasă la care a fost „profesoară” a fost una de la seral, în practica pedagogică din studenție Liliana și cei trei colegii ai săi trebuiau să asiste la ore de fizică și să fie atenți la felul în care profesoara le preda materia. Șocul a venit în momentul în care le-a venit rândul să țină și ei ore. „Țin minte că nu știam ce să fac ca să le atrag atenția! Nici nu voiam să le dau o problemă prea grea, dar nici prea ușoară, așa că am preferat fizica distractivă... Dar mi-am amintit că aveam o culegere cu exerciții aplicative în viața de zi cu zi și m-a salvat!” Problema care a pus clasa în dificultate suna astfel: ce este mai greu, să urci două etaje cu o găleată cu apă sau să urci un etaj cu două găleți cu apă?” Colegii intraseră în dezbateri aprinse până când Liliana a început să explice răspunsul și cei care comentau pe lângă erau aduși la tăcere rapid de restul: „Shh, lăsați să zică rezolvarea!”

La finalul acelui curs, profesoara a oprit-o pe Liliana văzându-i pasiunea i-a spus direct: „Colegii tăi pot face ce vor, dar tu trebuie să predai!”. 

După ce a absolvit facultatea, proaspăta profesoară s-a întors în provincie și a început să predea la un liceu industrial. Spune astăzi că nicio secundă nu și-ar fi dorit să predea într-un oraș mare. „Deși m-am simțit ca peștele în apă în București și mereu mă întorc pentru relaxare, niciodată nu am vrut să rămân acolo. Îmi place acasă la Focșani, întotdeauna găsesc ceva de făcut, merg la teatru, la cinema, în locuri turistice din apropiere. Este un oraș patriarhal, cu teatru și Ateneu, cu festivaluri, în care se întâmplă lucruri foarte des.”

Erau deja anii ‘90 când a dat concurs pe post la colegiul Unirea. Tot în același timp era un loc vacant la liceul pe care îl absolvise în 1977, însă a dorit un început fără legătură cu trecutul de elevă.

Amintirile încețoșate din primul an de învățământ

Liliana s-a căsătorit în 1984 cu un coleg de catedră, profesor de engleză, iar în 1986 avea primul copil. Pe atunci concediul maternal dura doar trei luni, așa că a fost liberă doar pe timpul verii și a revenit în toamnă la cursuri, ceea ce nu a fost ușor. „Sincer îți zic că nu prea am amintiri de pe atunci, totul a fost o ceață, dus la școală, predat, fata era mică. Nu îmi amintesc nici măcar prima clasă la care am predat la Unirea.” 

Multe generații au trecut prin mâinile ei și i-au rămas în amintire.. „Am păstrat legătura cu mulți elevi, chiar dacă nu am fost diriginta lor. Am fost chemată la nunți, botezuri, au venit la festivitatea mea de pensionare!” 

Excursiile au fost nelipsite în timpul carierei Lilianei: la București, Iași, Sibiu, tabere tematice și ieșiri la munte și mare sau prin zona Focșaniului, ieșiri la teatru și multe alte activități care au venit în extinderea orelor de curs. „Am ajutat copiii să intre la Medicină, la Politehnică, la Academie însă nu mulți au ales domeniul fizicii. Totuși, am avut o elevă dragă mie, cu o situație grea acasă, care avea real talent la fizică! A venit la mine în clasa a 12-a pentru că nu știa ce să aleagă între Poli și Fizică și i-am spus să aleagă a doua variantă. Acum e profesor conferențiar universitar pe această specializare și viața ei este bună.”

Apoi, cu trecerea anilor, Liliana a ajuns să aibă la clasă copii ai elevilor din generațiile trecute. 

Deși cariera didactică este fragmentată pe etape, de la definitivat, titularizare, grade didactice, toate cu examene și inspecții, o mare satisfacție pentru carieră avea să primească în 2016, când se lansa Proiectul „MERITO”, parte din summit-ul „Romanian Business Leader”. Inițiatoarea a fost Măriuca Talpeș care este și co-fondatoare Bitdefender. Comunitatea MERITO s-a format cu scopul „să arătăm tuturor că există profesori cu vocație, pasionați, entuziaști, care devin modele pentru copiii noștri. Să-i inspirăm pe ceilalți să creeze, să inoveze, să transmită copiilor pasiunea și bucuria de a descoperi și învăța.”

Are în prezent peste 100 de membri iar scopul principal al acesteia este dezvoltarea învățământului și investirea continuă în resursele necesare profesorilor. 

Liliana Grigoriu spune că în timpul celor peste 40 de ani de carieră nu a făcut nimic „ieșit din comun”, ci exact ce face orice profesor care își respectă meseria și elevii. 

În 2021 ea a primit rolul de MERITO Magister și astfel a putut organiza evenimente în zona Moldovei sau să fie mentor pentru generațiile tineri de profesori. 

Povestea unei ore de curs spusă la televizor

În 2019, o oră de laborator a fost înregistrată de către Digi24 pentru rubrica „Profesori de viitori”. Acolo se poate vedea cum Liliana le arăta elevilor diferite experimente care exemplificau teoria învățată. Ea și-a dorit în toți acești ani de meserie să dea un sens lucrurilor predate. „Orele de fizică mi se par foarte ușoare!”; „Sunt foarte distractive, deoarece doamna, la fiecare sfârşit de oră, ne mai face câte un experiment să înţelegem fizica mult mai uşor decât am învăţa teoreme, formule”; „Ora de fizică e o poveste. De cum intri, e de ajuns să o vezi pe doamna şi începe ca un basm. Aş putea să spun că este un soi de medicament pentru suflet”, au spus elevii ei atunci. 

A reușit să le mențină atenția și în timpul orelor online din 2020 când Liliana a improvizat acasă un întreg laborator de fizică. Folosea o cameră video suplimentară pentru a le arăta elevilor anumite experimente. 

Problema laboratoarelor de fizică este una actuală. Potrivit Institutului Național de Statistică, din 2010 până în 2023 a crescut numărul laboratoarelor școlare cu doar 70, de la 26.031, la 26.101. 

În 2021, s-a propus în cadrul finanțărilor prin Planului Național de Redresare și Reziliență și dotarea laboratoarelor, dar și înființarea a peste 9.000 de săli noi, acolo unde au fost desființate. 

„Fizica altfel”

Chiar și fără laboratoare dotate, Liliana crede că poți să faci din te miri ce experimente. Ține de creativitatea profesorului. Iar astăzi, predarea fizicii în România a fost reformată datorită proiectului inițiat de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale numit „Fizica altfel”. 

La acest proiect a participat Liliana Grigoriu dinainte să poarte un nume concret. „Învățarea aceasta prin descoperire a fost întotdeauna în bagajul unui profesor bun iar anii 2010-2012 nu au făcut altceva decât s-o aducă în prim plan, fără să fie o noutate absolută. Dacă vrem s-o numim metodă sau nu e doar o problemă de formalism. Pentru aplicare, un profesor trebuie să fie înzestrat nativ cu intuiție, cu spontaneitate și cu imaginație. Doar simpla învățare a metodei și aplicarea ei forțată s-ar putea să nu conducă la rezultatul scontat.” 

Ce a aplicat Liliana în cadrul orei ei de curs este învățarea prin ludic. Ea a fost în spatele unor proiecte precum „Fizica distractivă” sau „Dicționar de fizică”. Acestea conțin și videoclipuri amuzante, în care sunt explicați termeni fizici pe înțelesul tuturor. Elevii au făcut scenariile și filmările, iar Liliana a montat și a corectat informațiile.

Iar în pandemie, a improvizat un laborator acasă pentru a putea să le arate elevilor experimente. 

„Câți dintre voi vor să continue în învățământ?”

Deși în cei 40 de ani de carieră a fost martora multor schimbări în sistemul de învățământ, Liliana nu a observat niciodată niște progrese majore pe care schimbările să le fi produs pe termen lung. Cea mai radicală modificare s-a întâmplat în 2022, când profesoara deja ieșise la pensie. Ea consideră că cea mai eficientă formă de organizare pentru un an școlar rămân trimestrele sau măcar semestrele. „Lipsa tezelor și a verificărilor periodice mi se pare catrastrofală. Învățarea la această vârstă se face în pași mici. Copilul are nevoie de aceste verificări pentru a face achiziții durabile.”

De la momentul adolescenței ei când nu găsea un profesor să-i dea meditații pentru arhitectură, suntem azi în situația în care unu din trei copii spun că au făcut pregătire suplimentară, potrivit Institutului Român pentru Evaluare și Strategie. De unde vine nevoia acestor elevi de meditații, atâta vreme cât orele de școală nu s-au împuținat?

„Sunt trei factori importanți.”, crede Liliana. „Părinții, profesorii și copiii. În diverse procente. Majoritatea părinților nu mai au timpul necesar să se ocupe de educația copiilor, profesorii nu mai sunt stimulați de salarii și lasă materia la voia întâmplării iar elevii nu mai au motivația învățării. Ofertele de muncă sunt puține și ei știu asta.”

Profesoara a continuat cu un exemplu relevant: în cadrul unei festivități, ea le-a adresat tinerilor absolvenți întrebarea „Câți dintre voi își doresc să continuie în învățământ?” Din toată sala, doar patru mâini au fost ridicate în aer, dintr-o promoție de 200 de elevi. 

Pentru tinerii profesori

Cum își petrece timpul astăzi fosta profesoară? Pe lângă fizică, Liliana a fost mereu pasionată de filme vechi, încă de pe vremea studenției, când ieșea cu colegii ei la cinematecă sau închiriau casete. Liliana le recomandă tuturor profesorilor aflați la început de drum un film „profesiune de credință”: „To sir, with love”. Un clasic, relevant astăzi ca și în 1967, când a fost lansat.

De asemenea, încă din studenție mergea și la teatru și nu a pierdut obiceiul, mai ales dacă găsește o interpretare a unei piese clasice. 

Liliana Grigoriu este la pensie de trei ani, a mers în ultimii doi ani la deschiderile de an însă anul acesta a trebuit să se țină de scaun ca să nu plece. „Trebuie să îți cunoști limita”, a spus ea. Îi este dor de copii și de orele de curs, dar se consolează cu nepoții ei și jocurile pentru ei.

Ce le transmite astăzi din experiența celor patru decenii colegilor săi? „Cel mai important lucru pentru un profesor este să lucreze, să lucreze, să lucreze! Ca profesor de fizică, am trecut cu creionul în mână prin toate culegerile pe care le am și încă mai cumpăr noutățile. Trebuie să ai mereu lecția pregătită/structurată și un backup de teorie și probleme, pentru că o clasă bună poate să-ți depășească așteptările. Din păcate, unii elevi sunt uneori așa cum n-ar trebui. Un profesor trebuie să aibă diplomația să treacă peste aceste situații, să nu fie răzbunător și să-si cenzureze antipatiile (care de altfel sunt umane), să nu se folosească de autoritatea stiloului în catalog. ci de autoritatea profesională.”