REZOLVAT este primul proiect de jurnalism de soluții în educație și a doua temă abordată, după cea a abandonului școlar, este dezvoltarea literației.
În a doua serie, discutăm despre dezvoltarea literației, această abilitate complexă care merge dincolo de a ști să scrii și să citești. Este „capacitatea de a înțelege ce citești, de a deduce, de a sumariza, de a sintetiza”, după cum a explicat profesoara de limba română Ivona Munteanu.
Literația este în legătură directă cu lectura, pentru că dacă nu înțelegi ce citești și asta îți provoacă frustrare, n-o să ajungi vreodată să deschizi o carte.
Maria Gheorghiu, învățătoare ca formare, a cunoscut-o pe activista americană Leslie Hawke în anii 2000 și împreună au început să dezvolte proiecte educaționale pentru comunități dezavantajate. Din 2015, s-au concentrat pe proiecte de încurajare a lecturii, care înseamnă, pe lângă dotarea claselor cu cărți noi și adaptate vârstei copiilor, și formare pentru cadrele didactice, activarea oamenilor din comunitate și a autorităților locale.
În cei 20 de ani de activitate, a umblat prin sate și orașe din toată țara pentru a înțelege nevoile și a găsi soluții pentru ele, împreună cu oamenii de acolo. Și în ceea ce privește încurajarea lecturii, a venit cu o serie de soluții concrete, lucruri testate, de la cum trebuie să țină educatorii cărțile atunci când le citesc copiilor, până la ce anume face ca un proiect să aibă succes pe o scară mare.
Școala9: Prin proiectele voastre, veniți și spuneți că cei mici au nevoie de contact cu cărțile de la cele mai mici vârste, chiar dinainte să știe să scrie și să citească. De ce?
Maria Gheorghiu: După programul „Fiecare copil în grădiniță”, după ce aveam o lege, noi am vrut să mergem prin satele din România să vedem cum se implementează și dacă continuă să producă efecte. Și am văzut că cei mici nu aveau cărți în grădiniță. Adică noi până atunci nu ne-am dat seama.
Noi mergeam în grădinițe, dar nu ne uitam dacât dacă au creioane, dacă au Lego, dacă au cuburi, nu ne uitam însă dacă au și cărți. Ceea ce e un pic ciudat, pentru că, eu fiind învățătoare, trebuia să-mi sară în ochi de la început.
Ne-am gândit că, dacă mergem să monitorizăm proiectul, nu putem să apărem așa tot timpul, „noi am venit să monitorizăm”, am zis să luăm niște cărți cu noi, niște cărți uriașe pentru profesori, niște cărți pentru copii și să facem și niște ateliere de lectură, să avem o interacțiune firească cu copiii.
Se chema caravana „Poftă de carte”, chiar așa se numea, pentru că era o carte cu fructe…
Ne-am gândit apoi cum să prindă ei drag de carte, cum să se apropie de carte dacă nu au cărți pentru copii? Eu am fost formată și în Statele Unite ale Americii și acolo literatura pentru copii e accesibilă tuturor, e peste tot, au cărți, în biblioteci sunt spații foarte ofertante, la fel în toate grădinițele, școlile, ai cărți pe holuri, cărți în clase, cărți peste tot.
Și am zis că nu e suficient să ai o carte, ai nevoie de mult mai multe cărți și ai nevoie de profesorii formați. Și după vreo trei ani de caravane „Poftă de carte”, am lansat în 2020 programul „Citește-mi o sută de povești”.
Era important directorul să se implice, să facă un plan de încurajare a lecturii și cel puțin o educatoare să participe la formare. Adică nu am vrut să dăm doar cărți să stea prin rafturi sau prin dulapuri, am vrut să dăm cărți pe care cel puțin un om știe cum să le folosească, cum să le valorifice.
Am făcut vreo șase serii până am ajuns anul trecut în aproape toate grădinițele din România. Avem, de exemplu, „Punguța cu două cărți”. Punguțele acestea ajung în toate cotloanele din România. Este un program de încurajare a lecturii în primii doi ani de viață, până la grădiniță. Aici însă rețeaua e mult mai extinsă, se implică și asistenți sociali, comunitari, mediatori medicali și preoți. Iar preoții sunt minunați pentru că ei chiar cunosc familiile din comunitatea lor și cred că preotul care este un om al cărții, un om spiritual, în momentul în care zice preotul: „uite, ți-am adus o carte, citește împreună cu copilul tău”, cred că are mult mai mare greutate și e cu o încărcătură puternică.
„Fiecare copil să cunoască măcar 100 de cititori până începe școala”
- Când am ajuns la biblioteci din Norvegia, mi-au sărit în ochi rafturile mititele de la nivelul copilului. El putea să se ducă să își aleagă. O îndrumare pe care o faceți voi constant voluntarilor voștri este să se aplece la nivelul copilului și să vorbească cu el de la egal la egal. De ce e important?
- Copiii au nevoie să interacționeze cu cărțile. Și cărțile, deși sunt valoroase și sunt scumpe, e nevoie să fie la îndemâna copiilor.
Acum profesorii citesc cu cartea îndreptată către copii, astfel încât copiii să vadă ilustrația și să le facilităm înțelegerea textului. Pentru că aceste cărți de calitate pentru copii au o ilustrație foarte bună, clară, mare și text foarte scurt. Și atunci pentru copiii mici este exact ceea ce au ei nevoie și ce pot înțelege.
Al doilea lucru pe care l-am schimbat a fost să pună cărțile nu cu cotoarele către copii, ci cu copertele și chiar să fie la îndemâna lor.
Evident că e important să-i formăm pe copii să le pună cu grijă, să răsfoiască cu grijă, dar astea se învață. Și la început pui o carte, două, s-ar putea să mai fie și accidente, asta este, dar continui să-i înveți pe copii și să crești biblioteca. În primul rând, pui cărțile poate cele mai cartonate și cele mai greu de rupt. Cărțile cum sunt acestea din „Punguța cu două cărți”, au colțurile rotunjite, cartonul e foarte gros, paginile sunt cartonate. Copiii, dacă îi învățăm cum să aibă grijă de ele, o să aibă grijă de ele.
Cartea în sine chiar este obiect și cărțile de calitate pentru copii sunt bijuterii literare: unele cărți au supracopertă, unele cărți au elemente semilăcuite, unele cărți au tăieturi în pagină.
- Și un copil care a avut contact cu o cărțulie simpatică și colorată când era mic are mai multe șanse să ajungă un adult care citește. E un alt lucru care ne doare și anume că periodic vedem statisticile: peste jumătate dintre români n-au citit nicio carte cu un an în urmă. În câți ani formăm un cititor?
- Eu cred că în primii șase ani de viață putem crește împreună viitoarele generații de cititori dacă ne asigurăm că în jurul fiecărui copil sunt câțiva adulți care citesc, care promovează lectura și că au la îndemână cărți.
E bine să ai un om care iubește cartea lângă tine, dar noi credem că e important pentru fiecare copil să cunoască nu doar 100 de povești până când începe școala, dar să fi cunoscut și 100 de cititori. Pentru că așa îți dai seama că cititul în sine e important, pentru că vezi că și copiii mai mari din jurul tău și adulții și toată lumea citește. Așa dacă o vezi doar pe doamna educatoare că citește la grădiniță, o să crezi că îi place să citească sau că e plătită să citească. Noi nu putem să-i învățăm pe copii să citească și să îndrăgească cărțile dacă noi înșine nu facem acest lucru. Și de aceea am și lansat campania aceasta „Prinde gustul lecturii”, care se adresează în special părinților.
Pentru că în grădinițe deja programul funcționează, deja există cărți, acolo să zicem că ai un minim de resurse și umane și de cărți.
Acum mergem către ceilalți adulți care influențează cel mai mult traiectoria unui copil, cum sunt părinții. Eu mi-aș dori să existe evenimente de încurajare a lecturii în fiecare localitate, așa cum ai ziua satului, să ai și ziua lecturii în fiecare localitate.
- Iată, le dăm o idee primarilor.
- Doar așa poți să crești cititori, nu doar care știu să citească, ci cărora le place să citească. Primele interacțiuni cu cărțile sunt esențiale. Dacă primele interacțiuni ale unui copil cu cartea sunt pozitive, sunt atractive, sunt cărți adecvate nivelului său de dezvoltare, copiii vor vrea mai mult. Dacă primele lor interacțiuni cu cărțile sunt forțate sau cu cărți neatractive, obținem chiar efectul invers, copiii nu vor îndrăgi cartea.
Și de aceea, noi am coborât la 0-2 ani cu Punguțele, pentru că vrem să ne asigurăm că primele cărți ale copiilor din grupuri vulnerabile sunt frumoase, sunt atractive, creează acele experiențe pe care odată ce creierul nostru a asociat cartea cu bucurie, cu învățare, cu explorare și mai ales, dacă vine de la un om drag, de la un părinte cu care ai deja o relație, copiii vor avea energie să citească apoi și cărțile mai grele și cărțile fără ilustrații.
Dacă noi, cei care citim acum nu doar ca să trecem examene sau pentru dezvoltarea noastră profesională, ci chiar citim carte și cumpărăm cărți, înseamnă că cineva în copilăria noastră ne-a plantat această dragoste de carte.
1/5
