Noțiunea de literație a ajuns la noi odată cu testările internaționale PISA, realizate de Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care evaluează elevii de 15 ani din 81 de țări la ceea ce numim alfabetizare funcțională: literație, alfabetizare științifică și alfabetizare matematică.
Literația este capacitatea de a înțelege ceea ce citești, de a corela idei și de a folosi conținutul despre care citești în interesul propriu, potrivit definiției OCDE. Adică atunci când citești un articol de ziar, un anunț, o carte, să poți lua de acolo ce e util pentru tine.
Doar 11% dintre elevii români fac asta la un nivel înalt funcțional. Și ca să crești această capacitate e nevoie de intervenții specifice și la orice materie. Platforma Alfabetar, de pildă, oferă materiale didactice gratuite profesorilor de învățământ primar, în special pentru clasele a treia și a patra. Ar trebui „să existe această înțelegere în școală și în societate că literație ar trebui să facem toți, inclusiv profesorul de matematică. Din acest motiv insistăm pe Alfabetar, în special pe clasele a III-a și a IV-a, sunt mai multe resurse pentru clasele acestea, tocmai pentru că asigură o bună ieșire din clasele primare cu competențe de literație care le vor fi de folos mult în gimnaziu”, spune Ivona Munteanu la podcastul REZOLVAT.
După ce am realizat un kit pentru combaterea abandonului școlar, ne concentrăm în cadrul proiectului de jurnalism de soluții pe tema literației.
ȘCOALA9: Aș vrea să intrăm în sala ta de clasă, pentru că ești profesoară de română și te-ai întâlnit cu elevi care poate au ajuns într-o anumită clasă fără să înțeleagă un text pe care îl citesc. Cum gestionezi aceste situații?
Ivona Munteanu: Mă străduiesc să-i expun cât mai mult la texte. Dacă vrei să dezvolți literație și capacitatea de a înțelege, nu poți dezvolta asta cu tine ca profesor în poziția de a vorbi mult. Și atunci mă străduiesc să lucrez cât mai mult cu putință pe texte.
La liceu am operele pentru Bac, sunt scriitorii canonici pe care trebuie să îi abordez. Pentru unii dintre elevii mei care sunt la liceu tehnologic, aspecte legate de concepte precum realism în literatură, nu spun că nu au potențial să le dezvolte gândirea, desigur toți au nevoie de o cultură generală, dar sunt copii care cară lemne în pădure, care probabil după liceu vor face tot ceva într-o zonă tehnică. Prin urmare, iarăși trebuie să gestionez ce ar putea să fie relevant pentru viața acestui copil. Ce poate să fie relevant din ce s-a întâmplat în realismul acesta încât să ajungă la el și să nu ajungă memorat ca o toceală fără logică pentru Bac.
Cum poate fi relevant realismul în literatură pentru elevi de la tehnologic
Ce ar fi relevant pentru elevii de la clasele mele să știe când discut despre „Ion”, acest mult hulit roman de Rebreanu, literatură tradițională în care se vorbește foarte incorect politic despre romi, în care e foarte multă violență? Cred că dacă mulți dintre noi ar reciti cu ochii de adulți câtă violență e în romanul acesta… Numai că nu mă feresc, eu nu cred că elevii ar trebui să fie feriți.
Lucrurile alea s-au întâmplat în societatea noastră, despre romi s-a vorbit mult timp și din păcate, încă se vorbește cum se vorbește în „Ion”. Violență în familie exista în „Ion” pentru că e descrisă cu detalii explicite agresiunea asupra Anei, dar lucrurile astea se întâmplă și mai ales în lumea din ruralul mic și din orașele mici, se întâmplă mai des decât ne imaginăm.
Prin urmare, îmi aleg cumva niște nuclee de interes. Eu la „Ion” trebuie să îi duc pe elevi
într-o zonă în care cumva să le strecor și informațiile de teorie literară de care au nevoie, dar să nu le strecor în gol, să le pliez și pe un context. Aceste curente literare nu apar din neant, eventual arunc ancore către ce s-a întâmplat la istorie și să se plieze și pe viață.
Pe scurt, răspunsul la întrebare ar fi că mă interesează cum sunt ei, în ce medii trăiesc, inclusiv ce influenceri urmăresc, ce muzici ascultă, pentru ca eu să mă folosesc de aceste informații pe care le obțin. Am aflat că niște elevi câștigă bani în timpul liber cărând lemne, mă ajută pe mine să gândesc lecții mai relevante pentru ei.
- Ce influenceri urmăresc și ce muzică ascultă și cum poți folosi resursa asta?
- Un influencer pe care îl urmăresc este Selly și aici este o provocare pentru că nu toți influencerii pe care ei îi urmăresc trebuie să fie și pe gustul meu și e foarte greu.
Pe de altă parte, dacă ai răbdare și faci un efort să te pui în perspectiva celuilalt, Selly e un băiat care a terminat un liceu bun, care câștigă bani cinstit, că plătește taxe la Fisc, pot să nu fiu de acord cu anumite lucruri pe care le spune, pe de altă parte pentru ei e un model.
Mai ales pentru copiii din zone dezavantajate pentru că au cumva nevoia asta de a se asigura financiar.
Și sunt destui copii care ascultă manele. Mă străduiesc să-i expun cel puțin la dirigenție și altor tipuri de muzică, dar pe de altă parte sunt și texte de manele, de exemplu, pe care le poți folosi în zona valorilor.
Poate că o să arunce oamenii cu ouă când aud asta, dar sunt destule manele în care se vorbește despre nevoia de respect. Și aici, dacă vrei neapărat să te pliezi pe contextul lor, poți să creezi discuții interesante pe tema respectului. Sau ce înseamnă să ai un statut social, că am discuții cu ei pe tema asta, la fel cum am discuții despre ce înseamnă să fii domn sau doamnă, că mai apar diverse discuții prin romanele pe care le citim, cum era o doamnă în interbelic, cum e o doamnă acum, ce definește domnia asta.
- Internet, muzică, manele. Și ajungem și la zona de citit. Știu că tu ești neobosită în zona asta și reușești chiar și la un liceu tehnologic să-i faci pe elevii tăi să citească fără să-i obligi, fără să-i ameninți că le pui o notă proastă dacă nu citesc. Cum reușești?
- Aș spune că e o combinație, adică e și o componentă legată de notă, dar am să vă explic sub ce formă. În primul rând, sunt eu un cititor pasionat, adică iarăși nu aș fi credibilă să mă duc să-i inspir să citească fără ca eu să vorbesc cu pasiune, câteodată cu patimă, despre anumite cărți care mi-au plăcut. Acesta e un aspect.
Un al doilea aspect, iarăși, literatura de Bac nu e în alegerea mea. Avem de ales dintre anumite romane ale autorilor canonici, adică nu te obligă cineva să citești „Ion”, dar în programa de Bac sunt opere de autori canonici, poți să alegi orice altceva, dar e important să fie ceva de Rebreanu. Însă chiar și acolo, cum spuneam, pornesc de la niște aspecte din carte care ar fi de interes pentru ei.
Foarte mulți copii au un vocabular extrem de sărac, limitat la cuvintele pe care ei le urmăresc mai mult în social media. Eu cred că în momentul acesta rețelele sociale au o influență mult mai mare asupra vocabularului decât are familia, mai ales în cazul adolescenților, pentru simplu motiv că ei petrec mult mai multe ore acolo decât cu familia.
Și în ceea ce privește alte tipuri de lecturi, acolo recunosc că am mult mai mult succes la gimnaziu, pentru că îi preiau din clasa a V-a, și am observat asta inclusiv la liceu. Adică elevii pe care i-am avut și la gimnaziu, continuă, mulți dintre ei, să citească și la liceu.
La liceu, îmi vin copii care nu au citit în viața lor o carte, la fiecare generație de a IX-a am copii cărora nu li s-au citit nici măcar povești, că am discuția asta cu ei sau le dau diverse chestionare ca să înțeleg cumva cu ce avem de lucrat.
Și sunt alți copii care detestă cititul pentru că îl asociază cu ceva foarte plictisitor, cu, nu știu, Ion Creangă, cuvinte grele, arhaisme. Și aici mă ajută din nou faptul că nu insist pe o carte anume. În clasa a IX-a mă străduiesc să am un opțional de lectură, unde, într-adevăr una dintre note se face pe prezentarea unor cărți, dar cărți din care ei au de ales.
E un proces în care eu stau, hai să vedem, cred că ție ți-ar potrivi asta, dacă nu, uite, vin cu o altă carte. Sunt copii care au ajuns să le placă o carte după șase-șapte încercări.
Nu ies din clasele mele elevi care să nu fi citit deloc și mai mult decât atât, nu se întâmplă să fie toți pasionați, cred că ar fi nerealist. Însă am și creat mai multe contexte jucăușe sau contexte în care să discute despre cărți sau contexte în care să se simtă bine, în care să le fac ceai în timp ce ei citesc.
Profa de română le duce ceaiul, le duce cărțile și ei doar stau și citesc. Lectura asta colectivă în sine e foarte puternică, e o experiență cumva de conectare. Și genul acesta de activități le fac frecvent, plus discutăm despre cărți.
Îi cunosc, le cunosc un pic poveștile de viață, încerc să le dau cărți prin care poate și-ar putea găsi niște răspunsuri sau ar descoperi că și alții trec prin ceea ce trec ei.
Dacă ar fi să fac un sumar, fără să am pretenția că ajung la 100% dintre ei, măcar nu cred că toți mai detestă cărțile așa cum le detestau când vin.
- Nu o să te apuci să citești romane la liceu dacă tu nu înțelegi un text de două paragrafe până ai terminat generala…
- E adevărat. Pe de o parte, e o chestiune legată de vocabular, pe de altă parte, e o chestiune legată de rutină. Cum spuneam și mai devreme, literația înseamnă constanță în a aplica niște exerciții la clasă, constanță în a discuta pe texte, în a le crea copiilor contexte. Bun, am extras o informație, ce-mi atrage atenția din informația asta? Ce mi se pare uimitor? Eventual, după aceea, contexte în care ceea ce li s-a părut uimitor să fie împărtășit cu ceilalți.
Literația ca un exercițiu social. Am aflat niște lucruri, mi s-au părut interesante, sunt o grămadă de exerciții în zona aceasta de a le stârni curiozitatea. Pornind de la stârnirea interesului și apoi de la a împărtăși celui de lângă tine ceea ce ai aflat tu, ăsta e un proces de literație.
Ei vin din clasa a V-a foarte curioși, vor să afle ce-o să învețe la biologie, sunt așa încântați, o să fie atâția profesori minunați și îi văd stingându-se pe parcurs. Se sting și din pricina faptului că nu sunt suficient de antrenați în a fi curioși în legătură cu ceea ce învață și pentru că poate e nevoie de mai mult sprijin între curiozitățile lor naturale din viața lor și ceea ce învață la școală.
Conexiuni există nenumărate, poate nouă ni se pare evident, însă au nevoie să fie sprijiniți prin întrebări, printr-o schelă din asta de întrebări bine gândite încât să înțeleagă de ce e relevant, nu doar că îmi trebuie la examen.
Și da, dacă nu se întâmplă lucrurile acestea cu constanță la gimnaziu, la liceu e mult mai greu să îi recuperezi. Însă mintea umană e plastică, învață oameni de 60 de ani, învățăm la toate vârstele până la urmă.
- Dar cum faci tu la clasă când observi elevi de gimnaziu sau de liceu că au probleme de literație?
- Lucrez foarte mult pe texte, includ foarte multe activități pe zona de vocabular. Și asta e o problemă universală. Am învățat de la Daniela Stoicescu, expertul nostru pe literație, pe platforma Alfabetar, o strategie: dacă la o oră, să spunem, au apărut mai multe cuvinte, selectez câteva cuvinte care au potențial să apară mai des, le punem într-un borcan. După care extragem la sfârșitul săptămânii din el și discutăm despre semnificația lor.
Ăsta e doar un exemplu concret. Cuvinte din vocabularul respectiv le voi include și într-un test la final de capitol. De ce fac asta? Pentru că în felul ăsta dai importanță. Noi am lucrat mult pe cuvinte, am avut un obiectiv, fiecare capitol are obiectivul lui de vocabular. Și atunci, e firesc să includ asta și în capitolul respectiv, în testul de la final.
Extragerea ideilor principale e un procedeu specific literației. Dar făcut sistematic, nu doar la textele literare și împărtășit cu ceilalți.
Eu citesc un fragment, avem două minute, tu îi spui colegului de bancă ideile importante din primele două capitole și colegul tău îți face un sumar cu ideile importante din celelalte capitole.
Aceasta a fost și perspectiva gândirii resurselor selectate pe Alfabetar, că sunt nenumărate, a fost un proces de selecție, făcut și prin prisma modului în care tu trebuie să te pregătești.
În realitate, dacă eu știu că dezvolt literație sumarizând sistematic texte, asta pot să fac fără să fie nevoie să-mi imprim sau să am nu știu ce pregătire, să nu dorm noaptea, pregătindu-mi nu știu ce resurse. Asta o fac pe orice text am la dispoziție.
Apoi, exerciții de tipul „înainte să intru în text”. Asta e iarăși ceva foarte simplu și insistăm mult pe zona aceasta pe Alfabetar, tocmai pentru că știm că nu e practica cea mai uzuală din școli.
Nu mă duc direct la elev să-i spun: hai să citești textul ca să-l înțelegi. Explorăm poza, explorăm titlul, oare despre ce crezi că ar putea să fie? Cu cei mici sunt mai multe activități mai jucăușe cum ar fi să fac un fel de ipoteze, predicții, s-ar numi în termeni specifici, și notez pe tablă ce predicții a făcut Gigel, despre ce crede că o să fie, foarte pe scurt. După care, la final, când închei textul, mă întorc la tablă, unde am scris numele lor și vedem cine a avut dreptate.
Poate să pară o banalitate, dar făcute pas cu pas și sistematic, lucrurile acestea îi ancorează în texte. Sigur că la ei nu ajunge tehnicalitatea procesului, dar lor li se pare că se joacă și de fapt nu au habar ce li se întâmplă, și anume, că învață.
- Noi, la REZOLVAT, ne uităm la soluții și pe lângă cele pe care le poate aplica fiecare profesor în ajutorul iterației la clasă, spune-ne din experiența ta care crezi că ar trebui să fie soluțiile la nivel de sistem?
- Primul lucru care îmi vine în minte ar fi investiție semnificativă în pregătirea profesorilor. Apoi o altă direcție ar fi să dezvolți literație și să ai mai mult succes cu dezvoltarea literației în etape timpurii, putând fi considerată inclusiv grădinița. O altă direcție ar fi o zonă de sprijin al părinților în a înțelege că literația nu înseamnă doar că îți place literatura. Înseamnă să-ți sprijini copilul să învețe și, serios, vine peste noi o lume în care o să fie nevoie de foarte multe competențe extrem de complexe ce implică și creativitatea, vine AI-ul peste noi, e deja printre noi, și trebuie să învățăm să fim relevanți cu felul în care noi învățăm.
Sunt exemple în alte țări de grădinițe sau creșe care lucrează cu părinții ca să le explice cum anume să lucreze acasă cu copiii, sunt învățați să creeze stații de lectură acasă.
Apoi, iarăși, cred că în strânsă corelație cu zona aceasta e cea a activităților remediale pentru că e o realitate. Vin la gimnaziu și copii din zone foarte sărace sau care au avut parte de mulți profesori care s-au schimbat, în fine, cauzele sunt nenumărate. E musai să existe program remedial pe recuperarea decalajelor. Nu e suficient să fii bine intenționat să rămâi la școală după program, trebuie să știi cum se face. Mie la clasa a V-a mi se cere să creez niște competențe și lipsește schela de dedesubt, dar asta în sine e o știință foarte specifică, pentru care nu am fost pregătiți în facultățile noastre.
Și atunci, iarăși, investiții și în ceea ce înseamnă programe de tip masă de după școală pentru cei care rămân în programe remediale.
Nu în ultimul rând, dacă ne propunem să dezvoltăm literația, nu putem să vizăm așa ceva fără să investim masiv în dotarea cu cărți recente, noi, frumoase, cu poze. Cred că jumătate din bibliotecile școlare sunt cu cărțile din copilăria noastră, cărți foarte bune, nimic de comentat. Numai că acești copii care sunt sistematic expuși imaginilor, atâtor culori din media, nu mai pot citi și e nedrept să le cer să citească „Huckleberry Finn” cum citeam noi cărțile acelea prăfuite, cu paginile poroase. Faptul că ne-a plăcut nu ar trebui să mai fie un argument, faptul că eu citeam asta ar trebui să iasă din repertoriul nostru de argumente pentru generațiile actuale, fără judecată.
Pe scurt, acestea ar fi direcțiile: formarea profesorilor, apoi investiția în programe remediale de bună calitate, investiția în cărți și o direcție care să-i vizeze și pe părinți.
Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa andreea.archip@fundatia9.ro.
