
Are 37 de ani și, pentru moment, se bucură de vacanța dintre clasa a doua și a treia.

Luna decembrie îmbrăca haine speciale în grădinița noastră în fiecare an. În jur de o sută de copii ne aduceau în dar Crăciunul. Ne cântau și ne dansau din inimă pe scenă și-și etalau talentul în fața a cel puțin 200 de părinți și bunici care așteptau cu sufletul la gură momentele lor. Pandemia nu ne mai dă voie să facem serbări, excursii, să mergem la teatru și cu asta devine tot mai greu să-i înveți deprinderi de viață independentă, lucrul în echipă sau cum să-și stăpânească emoțiile. Am înlocuit spectacolele la scenă deschisă cu cântecele în fața unui ecran. Nu e nici pe departe la fel, dar avem speranță. O primim tot de la ei, de la cei mici.
La fiecare doi ani, rețeaua UNESCO Learning cities (Orașe care învață) se îmbogățește cu alte orașe alese pe sprânceană din toată lumea. În septembrie a fost acceptat și primul din România - Reșița. Asta înseamnă că va beneficia de bunele practici și experiența în politici publice a aproape 300 de municipalități din toată lumea. Școala 9 a vorbit cu Ildiko Pataki, consilier pentru Politici Educaționale la Primăria Reșița despre planurile orașului de a renaște din cenușa industriei oțelului prin educație.
În jur de 1.300 de studenți, veniți din alte orașe ale țării, rămân vara în campusul Grozăvești, unde sunt cele mai multe locuri de cazare pentru cei care învață în facultățile Universității din București. Rămân în Capitală în principal pentru că au mai multe șanse să găsească un job, spun ei - își doresc să fie independenți și să capete încă de-acum experiență în muncă. Unii dintre ei mărturisesc că s-ar plictisi pentru că în orașele mai mici în care locuiesc „poți bea cafea în trei locuri, nu e nimic dinamic”.