REZOLVAT este primul proiect de jurnalism de soluții pe educație, iar primele episoade abordează tema abandonului școlar, căci România e la acest capitol în fruntea Uniunii Europene. Noi am mers către oamenii care au soluțiile.
O lectură de 16 minute.
Nu știu cât de pregătiți suntem pentru asta, dar ce e important este o foarte-foarte bună înțelegere a contextului în care copiii trăiesc și a cauzelor reale pentru care copiii nu vin la școală. Ce ne împiedică aici e foarte mult din zona noastră de preconcepții.
Credem că știm. Și pentru că noi credem că știm, de foarte multe ori apăsăm exact butoanele nepotrivite.
Se începe cu o analiză de context
Deci, o primă soluție valoroasă este să faci realmente o analiză de context, să înțelegi care sunt cauzele pentru care copiii nu vin.
Cauzele pot fi sociale, medicale, economice, sau educaționale. După aceea, trebuie să folosești resursele potrivite pentru fiecare dintre cauzele astea pe care le-ai identificat. Pentru că degeaba încerci să duci educație pe burtă goală, n-are cum să funcționeze. Și atunci trebuie să pui împreună, de fapt, niște soluții, după ce ai făcut o analiză bună de context, ajută să gândești o intervenție integrată.
De asta nu mai cred într-o soluție salvatoare sau un om providențial - cred foarte tare în a face să funcționeze niște instituții construite în jurul copilului, să acționeze împreună.
Ce cred foarte tare că mai funcționează este să ai la catedră un om care este mai mult decât un profesor, care gândește dincolo de sala de clasă, dincolo de disciplina lui. Pentru că el nu e acolo ca să predea biologie, el este acolo ca să ajute un copil să devină cea mai bună variantă a lui și să poată gestiona lumea în care el o să trăiască, care să aibă așteptări înalte, care să creadă că fiecare copil poate.
De ce e esențial să evaluăm
Noi cam avem oroare, frică ancestrală, de evaluare și înțelegem destul de greu că evaluarea este parte a învățării. Eu nu am cum să schimb sau să ajut la ceva dacă nu testez și dacă nu înțeleg unde este dificultatea. Și dacă apoi nu înțeleg dacă ceea ce am făcut, practica mea didactică, duce la un rezultat bun sau nu, care este impactul meu în învățare?
Cred că e nevoie de mai mult curaj în a măsura, nu ca să etichetăm, ci ca să înțelegem și să găsim cele mai potrivite soluții, cred că asta funcționează de fiecare dată.
Apropo de literație, dacă nu evaluezi, tu nu ai de unde să știi de ce nu-ți învață copilul, pentru că dacă lui îi lipsește ceva din zona asta de fundație, are dificultăți care țin de literație, nu va fi bun la nicio disciplină, nu va putea progresa.
Profesorul o să încerce să mai inoveze niște metode nu știu de care, cu niște artificii, dar, de fapt, problema nu este de acolo. El nu are baza și nu e că nu vrea sau că e neatent.
Și aceștia care nu vor, care nu-s atenți, sunt copiii ăștia care nu știu să scrie și să citească și nu știu de unde s-o apuce. Și nu se simt aparținând grupului.
Școala, un climat sigur, care îi acceptă pe toți copiii
O altă pârghie este capacitatea de a crea, măcar în sala de clasă, dacă nu în școală, climatul ăla care să-ți asigure învățarea.
Foarte mulți copii renunță la școală, nu doar pentru că nu știu să scrie și să citească sau nu văd relevanța învățării, ci pentru că nu se simt acceptați: lângă ăla nu stă nimeni, ăla e al nu știu cui, e foarte mult cu etichetări.
Ce ajută foarte tare este să reținem fiecare dintre cei care lucrăm cu copii din medii vulnerabile, că nu ai cum să înveți și să te transformi, indiferent unde ai trăit, nu doar în medii vulnerabile, dacă n-ai trei condiții de bază:
- siguranță - să știu că nu mă bate nimeni, că nu mă batjocorește, nu mă alungă, nu sunt supus agresiunii, ce se întâmplă aici este predictibil, știu la ce să mă aștept.
- dacă nu există apartenență - eu fac parte din tribul ăsta, sunt văzut, auzit, înțeles, pot să stau lângă oricare, pot lucra cu oricare, sunt binevenit, sunt iubit, sunt acceptat.
- dacă nu experimentez succesul, dacă nu știu că sunt bun la ceva.
Dacă tu nu așezi în sala de clasă acest climat, nu ai cum să-i ceri copilului să învețe, că nu poate.
E neuroștiința învățării, e o chestiune absolut elementară.
Din păcate, foarte puțini profesori au fost vreodată antrenați să facă asta. Eu nu blamez profesorii, nu pentru că sunt profesor, ci pentru că știu că nu au fost antrenați în felul ăsta. E ceva ce eu am învățat acum la bătrânețe. Și acum m-am îndrăgostit, realmente, de profesia didactică, dacă e să o luăm așa.
Sunt pensionară, dar încă sunt cu Teach. Împlinesc imediat 40 de ani în educație și nu mă pot desprinde, pentru că îmi dau seama ce începe să funcționeze și cum. Și cred că oricare dintre colegii mei, dacă ar ști cum, ar face.
Fundația învățării
Partea de refacere a fundației de învățare pentru copiii care au ratat oportunitățile, dar într-o manieră delicată, antrenantă este extrem de importantă. Nu cum am făcut și cu consilierul școlar - dacă e obraznic, îl trimit la consilier să-l repare ăla. Nu așa, să te trimit într-un program remedial să te repare că ești defect. Nu!
Ci avem niște programe deștept gândite, care să stârnească curiozitatea și să nu umilească copiii și să-i ajute să experimenteze succesul. Și poate că vom găsi și o denumire bună pentru ele. Noi am încercat laborator de literație, laborator de învățare. Dar pentru acești copii e nevoie de sprijin specializat și de un om care înțelege de ce face asta.
Acum, de exemplu, Legea Educației permite, cere de fapt, programe de remedial, după ce sunt testați copiii. Problema este cine va face programele de remedial, mai ales că legislația îți dă voie și să incluzi în norma didactică aceste ore de remedial. Dacă nu se vor face, vom împinge copiii în abandon.
Despre copiii care sunt doar un număr
Eu aș îndrăzni să mai aduc în atenția voastră o chestiune despre care cred că se vorbește mult prea puțin. Noi ne gândim la abandon școlar ca o consecință la sărăcie, părinți nu știu de care și, în sfârșit, analfabetism. Nu ne gândim însă la copiii care vin în școală și nu învață nimic.
Mie asta mi se pare absolut îngrozitor să ai copii care sunt doar niște numere, copii pe care îi ținem, îi promovăm și nu știm unde sunt și ce e cu ei. Și ne minunăm că avem cel mai mare indicator de părăsire timpurie a școlii din Uniunea Europeană.
Noi îi alungăm pe mulți copii afară din școală și îndrăznesc să spun asta chiar dacă supăr niște oameni. Am văzut cum sunt împinși afară din școală - pentru că put, pentru că nu știu, pentru că e greu cu ei.
Noi luăm copii din comunități foarte vulnerabile, copii care unii dintre ei cred că în vale este o altă țară și îi ducem în vizită la prietenii noștri din diverse corporații să înțeleagă că poți trăi diferit, poți lucra și în alte medii, poți câștiga și, mai presus de orice, că dacă înveți, poți să ai succes. Că educația este o cale.
Au fost copii care au mers cu avionul. Au învățat fizică, au învățat forțele și finalul a fost să meargă cu avionul și să înțeleagă cum anume se întâmplă legile pe care ei le-au învățat. Profesorii Teach au gândit tabere pentru copii în care au luat copiii din mediul lor, au făcut fundraising, i-au îmbrăcat. Poate pentru prima dată în viața lor au avut ceva nou de îmbrăcat - șosete, chiloți, tricouri. Și au trăit o săptămână într-o pensiune împreună și au învățat să își spele șosetele și chiloții și să le pună la uscat. Au învățat să facă duș, să se spele pe dinți.
Pentru prima oară au înțeles ce înseamnă să-ți spună cineva o poveste seara la culcare. Să te pupe cineva pe frunte și să-ți spună noapte bună. Să-ți pregătească cineva masa dimineața. Să stăm cu toții împreună să mâncăm cu furculiță, cuțit, cu lingură. Să ne așteptăm unii pe alții. Să fim respectuoși la masă.
Avem atât de multe preconcepții legate de copiii din medii vulnerabile - că nu vor să spele. Cea mai mare bucurie a lor a fost să aibă acces nelimitat la săpun. Și îmi povestea o profesoară cât de greu era că nu mai avea cu ce să îi îmbrace la final, pentru că toate hainele erau la uscat, să miroasă frumos la plecare.
Am avut o profesoară care le-a dus copiilor la școală săpun pentru că a descoperit exact chestia asta, cât de tare le place să le miroase bine mâinile. Și venea cu bidoane de apă fierbinte la școală și elevii se puteau spăla cu apă caldă și săpun. Asta face real o diferență.
E nevoie de o comunitate întreagă
Numai că ce am văzut noi este că degeaba un profesor Teach creează astfel de contexte, dacă tot ce este în jur nu prețuiește absolut deloc treaba asta. Pentru că deconstruiește foarte mult. De asta acum încercăm să lucrăm mai mult cu directorii, cu cancelaria în ansamblu și cu comunitatea locală, ca și comunitatea locală să susțină.
În acești zece ani ce am înțeles este că e nevoie de o abordare integrată și foarte strategică. Că nu mai este deloc vorba despre eroii salvatori, ci este vorba despre cum e vorba aia românească - să aduni satul în jurul copilului, că e nevoie de un sat întreg să crească un copil. Cam asta este înțelegerea pe care o avem acum.
Bineînțeles, pot să-i spun leadership. În esență, despre asta este vorba. Nu are cum să funcționeze cu un singur om care vine și crede altceva despre copil și-i dă încredere că poate. E nevoie de capacitatea noastră de a coagula energia ecosistemului local în așa fel încât să susțină creșterea copilului și creșterea școlii și ridicarea întregii comunități.
Întrebarea potrivită e pentru ce anume vrem noi să pregătim copiii ăștia? Și ne-am dat seama că vrem să-i pregătim de fapt să aibă o viață mai bună. Și ne-am pus întrebarea: ce înseamnă o viață mai bună și ce înseamnă o viață mai bună nu neapărat acum, ci în momentul în care ei vor fi adulți?
Am consultat, am mers în teren și am vorbit cu oamenii. Am studiat tot ce înseamnă inovație în educație. Am încercat să înțelegem care sunt trendurile globale. Și, în fine, cred că am ajuns să înțelegem foarte clar că de fapt ce ar ajuta să facem ar fi nu să transferăm educația pe care noi am primit-o sau ce credem noi că este o educație de calitate, ci să ne gândim că acești copii vor trăi într-o lume complet diferită de a noastră.
Iar asta schimbă complet datele problemei pentru că atunci nu mai transfer ce cred eu că este educație bună pentru ei, ci mă gândesc la care ar fi acele competențe, care ar fi acele aptitudini, acele valori de care acești copii au nevoie pentru a putea fi părinți mai buni, angajați mai buni, antreprenori mai buni, oameni capabili să gestioneze o complexitate pe care noi acum nu o putem înțelege.
