O lectură de 20 de minute
E duminică, ora 8 dimineața, soarele strălucește prietenos printre copaci, însă străzile largi sunt deocamdată pustii. Ușor previzibil pentru cartierul pescăresc, singurul local deschis e un restaurant cu fructe de mare, unde o cafea scurtă costă 1.4 euro. Două doamne, probabil mamă și fiică, beau suc de portocale și mănâncă croissant la una dintre mesele de plastic înșirate sub umbrele. E 9 iunie și în toată Europa sunt alegeri europarlamentare.
Hotelul Ilunion e în capătul străzii, chiar lângă portul din Malaga. Aici, la subsol, sunt cele două puncte de votare din oraș destinate românilor. Secțiile sunt una lângă alta și, la întâmplare, o aleg pe prima.
Înainte să intru schițez rapid în cap: prima dată votez, apoi le explic că sunt observator independent și că vreau să stau aici, cu ei, probabil se va crea rumoare și lumea o să mă privească circumspect. Intru, „am venit să votez”, „bună dimineața”, „dumneavoastră sunteți președintele secției?”, „mulțumesc”. Le spun pe toate stingher și mă îndrept către biroul mare din colț.
Ramona și Alex mă privesc curioși, ei sunt președinta și vicepreședintele secției, au mai lucrat împreună, și pare că se știu de o viață. Alex îmi verifică acreditarea, mă invită să-mi aleg un scaun și-mi aruncă priviri pe furiș.
În secția 784 sunt 10 oameni în comisie și votarea a început de o oră. În urnă sunt 8 voturi.
Cele două secții sunt păzite de polițiști spanioli, unul dintre ei intră în secție și se asigură că aerul condiționat funcționează optim. Mai multe voci îi răspund, membrii comisiei sunt români, dar pare că știu spaniolă bine. Între timp, pe grupul de observatori mesajele vin la foc automat, aerul condiționat nu funcționează în numeroase secții din țară, dar asta aproape că nu contează pe lângă toate problemele descoperite.
Funky Citizens, organizația care a mobilizat 500 de români să fie observatori în țară și în străinătate, pe mine inclusiv, a publicat și un raport după alegeri, în care a notat și „condițiile inumane în care au fost nevoiți să lucreze membrii birourilor electorale”.
Se vorbește mult despre cât de dezinteresați sunt tinerii de vot. Doar că la alegerile din 9 iunie, au votat 45% dintre cei cu vârsta între 18 și 35 de ani, adică tinerii, o prezență mai bună pe această categorie ca la alegerile trecute, scrie Hotnews.
Și cei care au vrut să fie observatori la alegeri, vârsta medie a fost de 30 de ani, mi-a spus Funky Citizens. Deci un mit distrus.
Și în secția din Malaga, sunt cam o treime tineri care pun umărul la organizare. Dar nu e eșantion reprezentativ.
„Vreau să dau ceva înapoi pentru România”
În Malaga, secția e liniștită. Alex întreabă dacă are cineva nevoie de adeverință pentru muncă. „Ziceți acum, să nu vă treziți diseară, că nu vă mai dau”, glumește el.
Ramona cheamă la biroul ei pe cineva din comisie: „Auzi, nu vrei să pui tu pe Facebook să vina lumea la vot? Uite, aici pui locația, hotel Ilunion”. Operațiune finalizată cu succes. Membrii secției sunt îndemnați de Ramona să distribuie și ei „în grupuri” mesajul de îndemn la vot.
Pentru o parte dintre românii stabiliți în alte țări, „grupurile” au o semnificație specială, îmi dau seama de asta. Împărțiți în zeci de „condados”, rețelele sociale formează o fărâmă de acasă, unde se bucură de victoriile lui David Popovici sau își dau sfaturi. Tot aici, pe „grupuri”, se ceartă și se împacă, se simt războinici sau neputincioși. O Românie virtuală.
Val-vârtej, doamna Jeni, președinta secției alăturate, vine să discute cu Ramona.
- Tu ai (observatori, n.r.)? Că eu am!
- Eu am doi.
- OK, să le zici (votanților, n.r.) să vina și la mine că până acum nu a venit nimeni.
- La noi au venit zece.
Din când în când apare câte o familie - părinți, copii, mătuși, bunici. Fiecare familie e salutată de cineva din comisie. Urmează două, trei minute de „ce mai faceți?”, „ce a crescut ăsta micu’!”, urări urmate de „Doamne ajută!”.
- ...21 (de voturi, n.r.) în Barcelona!
- De unde știi?
- Am văzut pe grupuri.
Alex se întoarce la mine și îmi dă puțin context: „Sunt 23.000 de români legali doar în Andalusia.”
„Nu, sunt mai mulți!”, spune cineva din sală. „Zic doar de cei legali!”.
În total, în toată Spania, sunt aproape 630 de mii de români, potrivit statisticilor oficiale din Hexagon. Calculez: prezență la vot - 0,003%. E abia ora 9.
Îl întreb pe Alex de cât timp e în Malaga. „De 7 ani”. Îmi spune și că toți membrii comisiei sunt stabiliți aici, nu toți se știu între ei, însă „toți s-au integrat bine” garantează dintr-o suflare, parcă vrea să mă asigure că nimeni nu e lăsat în urmă.
Face un sondaj: „Voi de unde sunteți?”
„Timișoara”, „București”, „Mizil”, „Hunedoara”, „Brașov”. „Malaga”, se aude de asemenea. A doua generație.
„Sunt aici din 2017”, „de 16 ani”, „de 20”, „de 22”, „aha, de dinainte de aderare”, „eu din 2001”.
„Anul asta se face jumătate de viață aici, jumătate în România!”
Alex continuă dialogul, să mă ajute: „Și? Nu vă mai întoarceți la casele voastre lăsate să se dărâme?”
„Nu!”, „Eu nu, am făcut toate studiile aici”, „Nu mai am nimic acolo, doar familia”.
- Și? De ce ați venit azi?”
- Vreau să dau ceva înapoi pentru România, se aude o voce nehotărâtă.
Alex glumește cu lumea din sală că el se întoarce sigur doar că nu știe încă sub ce formă. Spune că are locul de veci deja cumpărat și nu are de ales, „trebuie să se întoarcă”.
Atmosfera se destinde, se bea cafea, se vorbește română, pe ici pe colo se arunca câte un cuvânt în spaniolă. Un amestec relaxat de romañol.
Alex, îmi aruncă o ocheadă șireată și spune tare, în glumă, către toată lumea „hai să avem grijă ce vorbim, că ne notează domnul observator”. Le spun că pe lângă observarea procesului de votare mă interesează migrația și că vreau să documentez un articol. Cineva întreabă „Ești de la Recorder?”. Râd. Membrii secției vor să scriu și despre ei, să ajungă prin mine vorbele lor în țară.
Zece români într-o secție de vot din Malaga
Ramona, președinta secției, crede că e bine ca membrii comisiei să se știe pentru a colabora eficient pe parcursul zilei. Așa că a pregătit pe o foaie câteva întrebări de cunoaștere pentru toată lumea din încăpere, inclusiv zodia.
Ana Dragulin a făcut 45 de ani cu o zi înainte, e Gemeni. Are grijă de un copil și face curat după-amiezile. Are 3 copii, doi băieți și o fată. Cel mare are 29 de ani, iar cea mică are 16. E foarte emoționată când vorbește de copiii ei: „unul dintre băieți e electrician”. Se poticnește. „Haide, spune-ne despre fata ta”. Ne spune că fata ei s-a născut aici, e model și tocmai a câștigat miss Spania, Ana își ascunde fața în palme.
Madalina Haralambie își structurează discursul foarte clar. Are 47 de ani și e profesoară de matematică. Zodia: Pești. Familia lor e aici de 5 ani, iar fata ei, Ana Maria, are 22. „Să știi că s-a supărat că ai zis de ea că e single!”, glumește cu Alex. În timpul liber, Madalinei îi place să călătorească.
Lavinia Curt are 48 de ani și e în Spania de 23. E profesoară de vioară și cântă în orchestră. Are 3 fete - de 18, 15 și 9 ani. „Zodie?” „Nu știu … 7 mai”. Ne spune că azi e aici pentru compania membrilor din secția de votare. „E în orchestra lui Antonio Banderas”, completează Alex mai târziu. Caut curios pe Google. Banderas e născut în Malaga și găsesc că e coproprietar al unui teatru - Teatro Soho CaixaBank. Banderas a fost și regizor pentru un musical produs de teatru în orchestra căreia lucrează românca.
Nadia are 45 de ani și amestecă cu lejeritate glumele cu discuțiile serioase. E în Spania de 21 de ani și are o fată. Lucrează ca personal auxiliar. Are grijă cu „dragoste și nervi” de bătrâni. Adică îi place ce face, dar uneori e greu. E zodia Taur. „Ar fi multe de povestit”, spune ea. Dar e doar un mod de a pune punct conversației.
Monica face 26 la sfârșit de iulie. S-a întors din Londra recent. De-a lungul timpului a avut mai multe joburi în domenii diferite: finanțe, aviație. Acum s-a stabilit iar în Spania și pregătește un mic laborator de prăjituri. A venit azi pentru că fusese chemată și cu 4 ani în urma și nu a reușit să vină atunci, se revanșează. În timpul liber îi place să se plimbe, să înoate și să facă prăjituri. E decisă că nu vrea copii pentru că mamei ei i-a fost greu să le crească pe ea și pe sora ei. „Sunt Leu”.
Estera Berbecea are 38 și a studiat asistență socială. Acum nu mai lucrează pentru că are grijă de cei trei copii: 15, 11 și 7 ani. S-a stabilit în Spania în urmă cu 16 ani. Cel mai mult îi place să citească, să își educe copiii și „să investească în ei”.
Adrian Ondiga nu știe pe aproape nimeni din sală. E marinar ca formare, dar nu a profesat. Lucrează ca DJ și moderator pentru un website. A venit azi la secție pentru că a vrut să vadă cum e. Îi place să joace biliard și fotbal. În timp ce vorbește se oprește, s-a emoționat. Ramona intervine vehement și, ca să-l liniștească, îi spune lui Adrian că nu a avut nicio emoție și că nu s-a văzut nimic.
Raul are 18 ani și e singurul care s-a născut în Spania. E aici pentru că i-a zis Ramona, mama lui, care îl privește cu drag în timp ce el vorbește. Lucrează ca șofer privat și spune că îi plac mașinile și să meșterească la ele, nu îi place să piardă timpul și se bucură să facă lucruri noi. În general, e bun la toate, iar de câteva zile o ajută pe mama lui și vopsește genți.
„Să vorbim, să bem, escapadas”
Ramona e de 21 de ani în Malaga și merge pe 46, ea e președintele secției de votare. Alex râde de accentul ei, dar ea crede că nu e așa puternic și nu se supără pentru că sunt prieteni vechi. Are o asociație și e Balanță. A studiat informatica la Iași. De când s-a mutat a învățat bine spaniola și franceza, iar asta o ajută profesional. De-a lungul timpului a avut și grijă de doi copii. Acum colaborează ca traducător cu poliția și judecătoria, lucrează la o companie aeriană și face curat în două case. Vorbește cu mândrie despre tot ce face și nu îi e rușine că face curat pentru că trebuie să plătească singură un credit mare.
Chiar dacă compania aeriană la care lucrează nu plătește foarte mult, se teme să schimbe jobul din cauza vârstei. Nu are timp liber, dar îi place să citească măcar 30 de minute înainte de culcare.
Pe Alex îl chema Alexandru Sorin Adrian are 31. „Sunt vice!” ne informează el mucalit. În timpul liber îi place să meargă la sală și se vadă cu prietenii „să vorbim, să bem, escapadas” E de 7 ani în Spania și viața lui, la început, a fost un `du-te-vino” între Brașov și Malaga. Din prima zi a lucrat în turism, „la un hotel de mafioți”. După pandemie a crezut că o ia razna și a decis să schimbe, acum lucrează cu proiecte Erasmus, iar între timp a avansat la Manager de Proiect. Când stătea în țară ajuta procesul electoral din Brașov, iar după mutare s-a implicat în Malaga, prin consulat, fiindcă el era unul dintre cei care știau să folosească tableta.
Numărătoarea
Seara, numărarea merge greoi, procesul este manual, oamenii au atenția încordată de peste 15 ore, calcule simple se lungesc teribil. Aici, în Malaga, fiecare cetățean a votat pe un singur buletin de vot, nu pe cinci, ca în țară.
Comunitatea de români din Spania este pe locul doi ca mărime după cea din Italia. Datele de pe site-ul MAE arată că numărul românilor înscrişi în registrul cetăţenilor comunitari este de aproximativ 900.000 persoane, în timp ce statisticile oficiale din Spania vorbesc de doar 630 de mii de conaționali.
În cele două secții de votare din Malaga s-au înregistrat puțin sub 300 de voturi. În toată Spania cele 147 de secții au însumat 20.565 de voturi, din care o parte au fost turiști. Spre comparație, la nici două săptămâni la Munchen, meciul România - Ucraina, a strâns un număr mai mare de suporteri români decât toți votanții din Spania. Și Călărașiul singur a avut mai mulți votanți.
Ramona și Alex numără voturile, comisia confirmă calculele, iar tableta filmează. Cineva găsește puterea să arunce un „Nicolae-Bogdănel, cine-o mai fi și ăsta?”. Se referă la Nicu Ștefănuță.
După câteva renumărări, cele 182 de voturi sunt confirmate de tehnologia digitală. Procesul verbal e încheiat și buletinele de vot sunt sigilate. Rezultatul e anunțat: Alianță Dreapta Unită - 27 de voturi, Nicu Ștefănuță și Reper câte 26, AUR și SOS câte 21 fiecare, PSD & PNL - 20; Vlad Gheorghe - 15, restul sub 10. Toată lumea din secție așteaptă confirmarea de la Institutul Național de Statistică ca să poată pleca acasă.
După nicio confirmare, mesaje contradictorii „pe surse” și oficiale, 4 ore de la închiderea urnelor și aproape 20 de ore de concentrare continuă, o parte din comisie pleacă acasă. Confirmarea vine la ora 13:00, pe 10 iunie, la 30 de ore de la deschiderea urnelor. Voturile sunt deja la Sevilla.
„Nu mai vin niciodată”, bombănește cineva la ieșirea din secție. Se vor reîntâlni de fapt la toamnă, la următorul rând de alegeri, pentru președinte. Sau în cel mai rău caz, peste patru ani.
Am plecat din Malaga cu gânduri amestecate. M-am bucurat că am cunoscut oameni care oricât de departe s-au stabilit de locul în care s-au născut și-au păstrat căldura și ospitalitatea cu care ne mândrim des pe la târgurile de turism. Pe de altă parte, sunt dezamăgit. În era în care sateliții calculează la metru pe unde suntem și oamenii fac zboruri orbitale comerciale sau mai simplu, când un bancomat numără banii, îi transmite instant și nu greșește aproape deloc, numărăm la abac voturi. Buletinele de vot, cele care spun cine ne reprezintă pentru patru ani, sunt amețite de proceduri fără cap și numărate manual.
Abia am scos capul în lumea asta de oameni mari și sunt optimist în legătură cu țara noastră. Știu că putem mai bine, ce nu mi-e clar e dacă toți vrem asta.
Foto: arhivă personală
Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa redactie@scoala9.ro.
