Brăila, în top trei județe la Evaluarea Națională. Explicațiile inspectorului general: „Fenomenul Brăila nu mai există, toți sunt înscriși. Dar noi dăm trei simulări”

Brăila, în top trei județe la Evaluarea Națională. Explicațiile inspectorului general: „Fenomenul Brăila nu mai există, toți sunt înscriși. Dar noi dăm trei simulări”

În urmă cu patru ani, mai mulți activiști din ONG-uri care lucrau cu copii din grupuri vulnerabile acuzau profesorii din Brăila că nu-i înscriu la Evaluarea Națională pe acești elevi, ca să nu strice media pe județ. Atunci 36% dintre elevii de clasa a opta nu erau înscriși la examen. Acest lucru a fost numit „fenomenul Brăila”. Anul acesta, numărul celor care nu s-au înscris la examen este la jumătate decât acum patru ani, dar Brăila se menține în top, cu o rată de promovare de 91%. Cătălin Canciu, inspector școlar general în Brăila, a explicat pentru Școala 9 care consideră că sunt motivele.

26.06.2022

de Andreea Archip

91% dintre elevii brăileni înscriși la Evaluarea Națională au luat note peste 5 anul ăsta, ceea ce clasează județul pe locul 3 pe țară, după Cluj și București. Din 2015 încoace, județul se menține printre primele la rezultatele la examen: în fiecare an, în Brăila, 9 din 10 elevi iau note peste 5.

În 2018, rata elevilor brăileni care nu se înscriau la evaluarea de la a opta era de 36%. Anul acesta este la jumătate - 18%, în condițiile în care la nivel național numărul copiilor care au decis să nu dea examenul a înregistrat un record: 17.000. Adică 11% dintre copiii care au intrat la început de an în clasa a opta nu s-au înscris la examen. Explicațiile posibile: corigențe la unele materii sau abandonul școlar, mai ales în mediul rural.

În Brăila, anul acesta aproape 500 de copii, din totalul de peste 2600 care erau la începutul anului școlar în clasa a opta, nu s-au înscris la examen.

Foto: Cătălin Canciu, inspector școlar general în Brăila

Trei simulări de examen pe parcursul clasei terminale

„Era problema aia cu fenomenul Brăila, că îi țin pe copii acasă. Nu mai există așa ceva! Toți copiii trebuie înscriși, le-am spus colegilor mei”, spune Cătălin Caciu, inspector școlar general în Brăila. Acesta spune că cel mai mult în cazul județului său a ajutat faptul că sunt singurul județ din țară care susține trei examene de simulare în timpul anului.

„Noi organizăm simulare întâi în decembrie, anul trecut a fost un an complicat și am organizat în ianuarie, după aceea se organizează cea națională în martie. A treia simulare o dăm în mai. Noi organizam aceste simulări când Ministerul nici nu se gândea la aceste simulări”, spune inspectorul general.

„Examenele naționale sunt prioritatea, lăsăm zugrăvirea nu știu cărei săli, lăsăm orice”

O altă explicație pe care o dă inspectorul este preocuparea pe tot parcursul anului cu privire la examenele naționale.

„După prima simulare din iarnă, inspectorii de specialitate încep să monitorizeze activitatea profesorilor, unde sunt medii slabe. Mergem în școli și la profesorul respectiv și îi ajută, le spune cum să testeze copiii sau diferite alte provocări care apar. Există un raport pe care îl facem după fiecare simulare. Dar nu ca să fie o hârtie acolo, mergem către fiecare școală să analizăm ce se întâmplă”, mai spune Canciu.

„La instruirea directorului, cu o săptămână înainte, le-am spus: examenele naționale sunt prioritatea, lăsăm asfaltarea din curte, zugrăvirea nu știu cărei săli, lăsăm orice. Ar fi fost păcat să încheiem un an foarte complicat cu rezultate proaste la examenele naționale”, a mai spus inspectorul care crede că după contestații vor avea rezultate chiar și mai bune.

Astăzi, pe 30 iunie, pe site-ul evaluare.edu.ro se vor afișa și rezultatele finale, după contestații.

Rezultatele din Brăila la Evaluarea Națională

  • 2015 – 92%, 19 medii de 10
  • 2016 – 89% , nicio medie de 10
  • 2017 – 92%, 11 medii 10
  • 2018 – 90%, 9 medii 10
  • 2019 – 88%, 6 medii 10
  • 2020 – 86%, 9 medii 10
  • 2021 – 86%, o medie 10
  • 2022 – 91%, nicio medie de 10 (înainte de contestații).
Foto principală: Vlad Chirea

Andreea Archip

editor coordonator

Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu. 

CUVINTE-CHEIE

evaluarea nationala braila rezultate evaluare braila rezultate evaluare nationala pe judete evaluare nationala 2022 braila catalin canciu inspector scolar braila