19 ani, elevă. Simte mai mult de-o grămadă și caută să înțeleagă cum se întâmplă lumea. De acolo decurge restul.
Bate din picioare, asemeni lui Goe, dar nu pe peronul din urbea X, ci pe o terasă cochetă de pe o îndepărtată insulă din arhipelagul dodecanez.
Bate din picioare, lovește cu furculița în farfurie, strigă.
„I deserve it!”
Părinții încearcă să-l liniștească, spunându-i ceva în șoaptă, dar copilul continuă să strige că i se cuvine acel ceva (nu contează ce) și că ei, părinții, trebuie să îi îndeplinească dorința. Scena a continuat încă vreo 5 minute, timp în care ospătarii au încercat să afle care este problema, iar mama a plecat cu copilul care nu contenea cu strigătele.
„Eu am ieșit din învățământ pentru că nu ne mai permiteam să fim doi profesori în aceeași casă. Fostul meu soț venea acasă cu, în banii de atunci, 2 milioane și jumătate de lei, eu veneam cu 45 de milioane”, este o amintire din anii 2000 a Laurei Dachin, astăzi profesoară în Danemarca. Chiar dacă diferențele salariale stat-privat nu mai sunt acum de același ordin, profesorii români din afară înțeleg perfect și susțin protestul din țară. Școala 9 a vorbit despre grevă și condiții la catedră cu cadre didactice din Danemarca, Suedia și Germania, țări în topul european la salarii pentru profesori și la investiții în educație.
O profesoară de limba română dintr-un sat vrâncean duce o luptă continuă cu abandonul școlar. Știe că există două praguri când poate pierde elevii în fața muncilor câmpului sau șantierelor din zonă: clasa a patra și clasa a opta. Așa că merge regulat acasă la copiii care nu vor să continue școala și la cei repetenți și vorbește cu părinții lor. „Profesorul face cât poate, dar este nevoie ca elevul să vadă că și părintele spune aceleași lucruri”, s-a convins Cristina Ene Bărbosu. Pe lângă această muncă suplimentară, profesoara își face orele cât mai creative, prin șotron sau escape rooms.