19 ani, elevă. Simte mai mult de-o grămadă și caută să înțeleagă cum se întâmplă lumea. De acolo decurge restul.
Simona Voinescu este unul dintre cei 95 de directori care la începutul anului școlar și-au dat demisia, majoritatea din cauza salariilor. „Câștigam mai puțin cu o mie de lei decât o învățătoare”, spune fosta directoare, care anul trecut primea titlul „Directorul anului pentru antreprenoriat” din partea Asociației Valori în Educație. În ultimii 11 ani, aceasta a digitalizat toată Școala gimnazială Popricani din Iași, a crescut rata de promovare la Evaluarea Națională la peste 93% și a achiziționat echipamente IT de aproape jumătate de milion de lei. Spune însă că nu mai putea continua cu un salariu „de vânzător în supermarket”: „M-am simțit umilită!”
Am avut ocazia să particip în calitate de membru observator din partea Consiliului Elevilor la concursurile de directori și directori adjuncți din județul meu, Vrancea. Observator înseamnă că nu am avut voie să pun întrebări candidaților, din păcate. Am văzut profesorii devenind elevi și nu unii foarte bine pregătiți, am văzut profesori fără viziune, perorând discursuri lăbărțate și deloc concrete. În plină pandemie, când școala a fost în nemilosul joc online-offline, am întâlnit profesori care se visează directori, dar nu știu să lucreze pe calculator.
Înainte de a cere socoteală mai-marilor din Ministerul Educației, un drum pe la primărie nu ar strica. Până la urmă, primarul este un actor foarte important în finanțarea școlii, el dă banii pentru infrastructură școlară și cofinanțarea proiectelor europene. Antonia Pup, coordonator advocacy la Societatea Academică din România, face o analiză a măsurilor la îndemâna fiecărui primar căruia îi pasă de școală.