Bagaj din liceu: Elena

Elena Zah are 19 ani și a absolvit Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia. Are ochii albaștri-verzui, pistrui pe toată fața și zâmbește de fiecare dată când vorbește. Dacă ar putea, ar conduce mereu. Când nu are o destinație anume și are nevoie de momente pentru ea, pleacă, pur și simplu prin oraș. Își plănuiește de mult călătorii cu mașina prin România, dar încă așteaptă să capete mai multă experiență ca șofer.

VIAȚA ÎN ȘCOALĂ

„S-ar spune că liceul e cea mai frumoasă perioadă a vieții. Dar a fost liceul cel care m-a învățat să mă bucur de orice moment ca și când ar fi cea mai frumoasă experiență. M-a învățat că prin mine îmi fac secunda să conteze.”

„Liceul m-a învățat cum să leg prietenii din prejudecăți, prin conversații timp de mai mult de două ore pe avion, prin muzică share-uită, prin discuții în contradictoriu despre politică, prin glume despre portari. M-a învățat cât de mult înseamnă să-ți pese, chiar dacă am trăit într-o perioadă când indiferența însemna să fii puternic. M-a învățat să mă cert, să mă împac și cu alții, dar și cu mine, să ascult. Mi-a arătat cât de mult trebuia să mă implic când de multe ori mi se spunea că Mai bine îți vezi de școală, lasă-i pe ăia care nu pot învăța să facă de-alea, cât de mult conta un om în plus la activitățile de voluntariat. M-a făcut să-mi dau seama că satisfacția unui ajutor, cât de mic, pentru alții sau pentru comunitate era mult mai dulce decât orice notă. ”

„În liceu, presupun, am plecat de acasă. Am ieșit din cercul închis, dar protector, al familiei și am fugit unde erau oameni mai mulți, mai diverși, unde erau discuții mai interesante, mai noi, mai controversate, unde găseam alte mentalități, alte idei, alte stiluri de viață. ”

„Am plecat în prima vară din liceu în Irlanda de Nord, unde am fost șocată de cât de ușor poți să faci cunoștință cu o altă cultură, cât de uimitor te schimbi când faci schimb de experiență cu alții de aceeași vârstă, dar născuți, parcă, în lumi diferite. Am adorat și urât călătoria aia, în toate modurile posibile. Eram adolescentă în sensul literal al cuvântului.” 

„Tot atunci am prins gustul voluntariatului, al implicării, al conexiunii cu alte ființe umane. Gust de care nu vreau să scap și nu voi scăpa niciodată. Mi-am descoperit un al șaptelea simț și, prin el, sunt sigură, altele vor urma.”

„Am văzut însă, la întoarcere, cât de multe probleme are România, orașul, liceul și inclusiv colegul meu de clasă. S-a zdrobit ceva în mine când am conștientizat cât de liniștită trăiam, cât de lipsită de griji eram, cât de idilic vizualizam viața asta. Și am început să-mi fac griji pentru țară, pentru educație, pentru comunitate, pentru tinerii care aveau nevoie de atât de multe lucruri.”

„Am studiat la profil de matematică-informatică intensiv engleză, unul dintre cele mai privilegiate profiluri, încă din liceu, mergându-se pe mentalitatea medic sau inginer sau ești pe nicăieri. Ce m-a deranjat și încă mă deranjează e indiferența generală la adresa profilurilor umane. Nu e o diversitate, fiecare profil cu valorile lui, cu șansele egale, cu siguranța unui viitor bazat pe persoana ta. Liceul e încă o ierarhie. Am văzut favoritisme, am auzit replici de genul «faceți ce vreți, dar faceți liniște» când noi habar n-aveam ce să facem cu viața noastră. Când ne lipsea atâta educație, din toate punctele de vedere, practică, emoțională. Ne lipseam.“

„Am dat de mentalități comuniste – profesori care se așteaptă să tremuri înaintea lor și care mențin o rigiditate în felul în care predau și se raportează la tine. Cei care recurg la pedepsirea unui elev cu notă mică în catalog din cauza atitudinii tupeiste. Adică ai îndrăznit să întrebi. Am dat de viziuni briliante. Am găsit talente unice, vise înalte printre băncile liceului care azi sunt abandonate din cauza neîncrederii în reușită, în contextul actual din România. Am vorbit cu profesori care puneau tot sufletul în ce împărtășeau. Am învățat și de la profesori cărora nu le păsa că ieșeam de la oră cu nimic util.”

„A treia vară din liceu a fost extraordinară. Am plecat, tot într-un proiect de voluntariat, pe o insulă din Canare, unde mi-am găsit prieteni pe viață. Am rămas uimită că totul se învârte în jurul industriei bananelor de acolo, cum gândesc ei, cât de deschiși, cât de prea toleranți sunt. Toate le-am filtrat și prin ele am ajuns să mă gândesc cum să strâng bani să mă reîntorc. E genialitatea posibilului de care avem parte în fiecare zi. Doar de l-am putea exploata mai mult.”

VIAȚA DUPĂ ȘCOALĂ

„Mă îndrept spre un domeniu tehnic. Politehnică. Deși mi-am dorit să profesez aproape fiecare meserie. Mecanic auto, tirist, profesoară, scriitoare, cântăreață, inginer petrolist, om de afaceri, stewardesă, ofițer de marină, președinte. Dar a fost o dată, în clasa a IX-a sau a X-a, când am stat o săptămână întreagă să fac un site web doar în limbaj HTML. Veneam de la școală, lucram până seara, fără să mănânc mai nimic, mă culcam și reluam rutina ziua următoare.”

„Prea mult mi-a plăcut săptămâna aia, cu toate că am fost epuizată să mă gândesc că voi face altceva mai departe. Cu toate că pe atunci, involuntar, mă comparam cu alții, azi sunt prea sigură de ce vreau să fac ca să mai conteze ce se așază în calea mea să mă împiedice să-mi descopăr ziua de mâine. Și-i încurajez pe toți, absolut toți tinerii să facă la fel. Pentru că dacă nu o faci pentru tine, de ce o mai faci? Și dacă pici, și dacă e greșit, și dacă e util, e datoria și dreptul tău să afli singur. E călătoria ta.”

„Oricât de clișeic ar suna, crește-te."

„Să repet că sistemul de educație nu e chiar cel mai eficient? Să anunț că rata analfabetismului în țară e îngrijorător de ridicată? Să întreb unde s-au dus toți banii care trebuiau investiți în școli, spitale, străzi? Să mai fac observații? Vreau ca toți să fie conștienți de tot ce se întâmplă. Să se implice. Cât și cum vor. Sau măcar să nu le piară gramul de viață, de curaj și de autoritate față de ei înșiși.”

„Acum, mai mult decât niciodată, când avem toate posibilitățile să tindem mai departe decât cei care ne-au crescut, suntem viitor și trebuie să ne-o asumăm. Să devenim generația care a trecut peste dependența de telefon, peste inutilele certuri cu părinții, peste lucrurile ce ni se îndeasă în cap și-n suflet, cu sau fără voia noastră. Să fim mai mult decât jucări într-o societate oarbă, să fim mai umani. Sau măcar să încercăm.”

„A, să mă reîntorc la notițele mele despre viitor. Nu voi ieși la pensie dintr-o singură profesie. Clar. Am prea mult de călătorit, de învățat, de vorbit, de gustat, de descoperit în lume ca să-mi mărginesc ființa la o singură muncă. Cu toate că științele exacte mă fascinează, am pornit pe linia limbilor străine și a scrisului; vara asta, după Bac, încerc coreeana. Prea mult vreau de la viață să mă pot liniști într-un birou, într-un oraș. Un acasă voi avea unde îmi voi lăsa inima și visele încă neîmplinite. Nomadă? Nu cred. Vreau o societate românească mai frumoasă, așa că nu vreau să plec. Nicidecum de tot. Dacă o voi face, va fi pentru ideile ce le voi aduce înapoi aici.”