
„cu părul plin de miere și fluturi de seară" // studentă la UNARTE, Grafică

Din când în când, deschid un volum de proză contemporană şi recitesc o povestire: „Grifonul”, de Charles Baxter. Un învățător se îmbolnăveşte, apare în locul lui o suplinitoare, apoi nimic nu mai e ca înainte: adunările au rezultate diferite de la caz la caz, cuvintele antipatice dispar din vocabular, Beethoven simulează surzenia, îngerii merg la concert (stau pe interval, unde nimănui nu i-ar trece prin cap să se uite după ei), George Washington… Piramidele… fotosinteza… Se deapănă istorii și taine, la un moment dat vine vorba despre un animal cu cap și aripi de vultur și corp de leu.
În continuare, dilema tuturor guvernelor lumii este dacă școala față în față rămâne o idee bună în pandemie. Elevii din Marea Britanie s-ar putea întoarce în bănci abia pe 8 martie, în timp ce Franța ar putea să se întoarcă la lockdown. Iar asta vine cu îngrijorări suplimentare, în contextul în care în ultima vreme au fost câteva cazuri de sinucideri în rândul tinerilor și adolescenților francezi. O veste tristă vine din Kenya care își propune să reintroducă bătaia în școală cu scopul de a-i disciplina pe elevi. Iar din Darwin, Australia, aflăm că elevii sunt mai îngrijorați de siguranța lor decât de rezultatele de la școală, din cauza criminalității.
Ce simte un elev când stima lui de sine devine direct proporțională cu numărul notelor de 10 și al premiilor pe care le câștigă?