
„cu părul plin de miere și fluturi de seară" // studentă la UNARTE, Grafică

Școala Gimnazială nr. 89 „Nicolae Labiș” i-a așteptat pe elevi luni, 11 septembrie, în prima zi de școală, cu pereții sparți, în praf, zgomot de polizor și ciocane. Unul dintre corpurile de clădire a intrat în renovare, astfel că elevii au fost înghesuiți, pentru câteva ore, cât să-și primească manualele, în câteva săli de clasă, și au intrat pe rând, în trei ture. Așa va funcționa, de altfel, școala cel puțin o perioadă: în trei schimburi, cu ore de 35 de minute. Părinții și elevii sunt revoltați: „E stresant, mai ales la clasa a VIII-a. O să ne bazăm pe meditații”, spun ei. În trei schimburi se învață în alte zece școli bucureștene.
Peste 2000 de deținuți au făcut anul trecut școală în penitenciar, de la clasa întâi până la facultate. 11 au dat Evaluarea națională și bacalaureatul. Școala 9 a vorbit cu doi tineri de la Penitenciarul Jilava care și-au luat examenele la peste zece ani de când au abandonat școala. Amândoi spun că știrile despre cât de mulți elevi pică la examene în fiecare an le-au știrbit încrederea. După examen s-au mirat cât de ușor a fost. O poveste despre încredere și nevoia de a visa.
O școală compusă din câteva săli în care nu încăpeau mai mult de 20 de elevi, în frumoasa Transilvanie. Prima școală românească este azi muzeu. Au trecut peste șapte veacuri de când primii elevi au început să învețe după cărți în română „cetitul, scrisul şi cântările bisericeşti”. Antonia Pup, studentă la Istorie și coordonatoare advocacy la Societatea Academică din România, a studiat documente din acea epocă și a reclădit o epocă nedrept catalogată ca „întunecată”. Despre prima instituție de învățământ românească, în a doua parte a seriei „Școala veche”.