
Este fotograf, colaborează editorial cu publicații locale și internaționale și este autorul a două cărți de fotografie.

Am citit multe (am vrea să spunem toate, dar poate că nu e așa) comentarii la articolele pe care le-am publicat în „Școala 9”. Unii dintre cititorii noștri ne-au dat dreptate, alții ne-au înjurat, a fost și o categorie care ne-a recomandat să mergem în școli să vedem care este realitatea (deși în fond noi nu am părăsit niciodată școala, deci transmitem de la fața locului). „Dacă doriți o recredibilizare a învățământului de ce scrieți asemenea articole?” ne-a întrebat cineva.
Cum îți încurajezi elevii să treacă de prejudecăți și să vadă posibilitățile de a progresa, când predai electronică la o școală profesională sau un liceu tehnologic?
Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.