
Reportajele Ioanei au fost publicate de The New York Times, ESPN, Al Jazeera English, Huffington Post, BBC, Der Spiegel, Open Society Foundation, Libération, LensCulture, Radio France Internationale, Slate.fr, Decât O Revistă și Vice printre alții. În 2016, în cadrul Eddie Adams Workshop, a primit premiul The Bill Eppridge Memorial Award pentru excelență si adevăr în fotojurnalism.

Dincolo de multe altele petrecute de-a lungul verii care se apropie de final, un eveniment cinematografic a atras atenția (un eveniment cinematografic dominat de roz, așa cum ne-am dori să fie și viața noastră, inclusiv componenta profesională a acesteia) – premiera filmului Barbie (2023, regia Greta Gerwig). Filmul a suscitat un anumit interes în rândul publicului adult (din ce am citit este vorba tocmai de un film pentru un public adult, în ciuda a ceea ce pare a fi) și a generat comentarii diverse (cum stă bine oricărui produs artistic): pro, contra, neutre.
Misha Katsurin, un ucrainean în vârstă de 33 de ani, originar din Kiev, a creat un website cu sfaturi pentru cei ce nu reușesc să-și convingă părinții din Rusia de realitatea războiului, așa cum a pățit chiar el. Site-ul are două variante, în ucraineană și engleză. Se numește „Papapover”/„Dad, believe”. Sau „Tată, crede”, în română. „Așa cum noi suntem victimele agresiunii Rusiei, ei sunt victimele propagandei rusești”, e convins tânărul.
Mihaela Butnariu locuiește de 12 ani într-o țară în care elevii nu copiază și nu chiulesc, unde oamenii respectă regulile și se bucură de una din cele mai mici rate ale infracționalității din lume. Copiii sunt obișnuiți să dea examene chiar de la clasele primare și au în orar lecții de educație morală, pe baza unor situații din viața reală. Românca predă engleză în Tsukuba, Japonia, și a povestit pentru Școala 9 ce înseamnă un sistem educațional considerat printre cele mai performante din lume.