
Greu de încadrat în tipare, pe alocuri filosoafă, vorbăreață. Elevă într-a zecea.

Eram la grădiniță când am mers cu părinții mei prima oară la un protest - pentru protejarea Roșia Montană de exploatările miniere. Zece ani mai târziu am fost acolo ca voluntară, în cadrul proiectului „Adoptă o casă la Roșia Montană”. Două săptămâni am lucrat la diverse clădiri monument istoric împreună cu alți 20 de voluntari și am învățat să mă uit altfel la o casă veche.
Tata nu a făcut facultatea când a terminat liceul, ci 41 de ani mai târziu. A intrat la buget fiindcă a avut o medie mare la bacul dat în 1981. Acum este student în anul al doilea la Geografie - Universitatea Valahia din Târgoviște, șef de an și cu cea mai mare medie din grupa sa. Se duce în fiecare zi la cursuri cu un entuziasm pe care uneori nu-l găsesc eu, proaspăt absolvent de facultate, la colegii mei care au o treime din vârsta tatălui meu. Am fost pentru o bucată de timp studenți în același timp, eu în SUA, el în România, purtând cu el la cursuri penarul meu din generală. O poveste despre educație, la orice vârstă.
Cum ar fi dacă profesorii nu s-ar trezi în septembrie față în față pentru prima oară cu o clasă plină de elevi, cu o cancelarie pe care nu o cunoaște, cu o comunitate plină de provocări? Ce-ar fi dacă ar avea un antrenament înainte, ar merge prin comunitate, ar vorbi cu toți oamenii, cu părinții copiilor, dar și cu autoritățile? Un astfel de model implementează Teach for Romania în fiecare vară.