
Greu de încadrat în tipare, pe alocuri filosoafă, vorbăreață. Elevă într-a zecea.

Camera din muzica de cameră se referea la apartamentele personale ale regelui unde se petreceau aceste recitaluri exclusiviste. Asta era în secolul al XVII-lea. Astăzi, saloanele ni se deschid nediscriminatoriu, așa că am pornit să aflu mai multe despre muzica de cameră a Bucureștilor Noi.
Din când în când, deschid un volum de proză contemporană şi recitesc o povestire: „Grifonul”, de Charles Baxter. Un învățător se îmbolnăveşte, apare în locul lui o suplinitoare, apoi nimic nu mai e ca înainte: adunările au rezultate diferite de la caz la caz, cuvintele antipatice dispar din vocabular, Beethoven simulează surzenia, îngerii merg la concert (stau pe interval, unde nimănui nu i-ar trece prin cap să se uite după ei), George Washington… Piramidele… fotosinteza… Se deapănă istorii și taine, la un moment dat vine vorba despre un animal cu cap și aripi de vultur și corp de leu.
Cum arătau programul, ținuta, timpul liber și viitorul pentru un elev de liceu din România comunistă.