
Greu de încadrat în tipare, pe alocuri filosoafă, vorbăreață. Elevă într-a zecea.

În satul Vaideiu, județul Mureș, biserica adventistă e și grădiniță, școală și cantină pentru că nu există altceva în sat.
„Am ratat câteva săptămâni”, îmi spun mulți profesori și directori de școli. „Nu am știut ce să facem, fiecare a făcut ce a vrut, iar unii nu au vrut să facă nimic”, completează un director. Probabil că așa este: ne-a prins criza total nepregătiți, ca de obicei, aș spune eu. Însă în acest moment nu ne ajută cu nimic să intrăm în paradigma lamentărilor sau învinovățirii unei instituții sau alteia.
Timișoreanul Zeno Daniel Șuștac, avocat de profesie și tată implicat în domeniul educației prin grupul de inițiativă pe care l-a fondat, a scris o distopie despre sistemul educațional „nu doar de la noi”, după cum ține să menționeze. Băiatul său de 11 ani care a inspirat și personajul principal, pe Logo, a fost primul său cititor și critic. În universul închipuit în „Alandalia”, programa școlară are materii ciudate, matematica este „întorsomatică”, istoria e „tristorie”, informatica e „înfiormatică”, iar cancelaria este păstorită de profesori precum domnișoara Strâmbă-Nas, domnul Sever Nepriceputeanu, doamna D. Ispravă, domnul Mâhnici Boceală. Am vorbit cu autorul cărții despre mesajele inserate în ficțiunea care poate fi citită deopotrivă de copii, părinți și profesori, dar și de miniștrii educației postdecembriste.