
Mihaela Michailov este dramaturgă, co-fondatoare a Centrului de Teatru Educațional Replika și profesoară de dramaturgie la UNATC „I.L.Caragiale”. A coordonat ateliere de teatru pentru copii și adolescenți în România și în străinătate. Piesele ei sunt traduse în bulgară, engleză, franceză, germană, italiană, maghiară, spaniolă. Este mama unui băiețel de 5 ani, care își dorește să trăiască într-o lume plină de pisici pistruiate.

La Școala Gimnazială Sânpetru, cât copiii învață de acasă, profesorii amenajează un laborator de științe integrate. E adevărat că școala comunală e la numai 3 kilometri de Brașov. Au un robot de grădină pe care copiii îl vor programa să planteze legume, ochelari de realitate virtuală, software de realitate augmentată și imprimantă 3D. Au și panouri solare și un microbuz electric în plan. Pentru tot acest scenariu SF, capul răutăților este Mihaela Bucșa, o profesoară de fizică, pasionată de științe și care pare să fi lipsit de la lecția despre limite.
„Cel mai mare impact este atunci când profesorii lucrează împreună și discută despre impactul lor”, crede profesorul John Hattie. Autor al mai multor volume despre ce înseamnă o educație cu impact, cel mai cunoscut - „Învățarea vizibilă”, profesorul a rezumat, într-un interviu pentru Școala9, care sunt indicatorii la care un stat ar trebui să se uite dacă vrea o școală mai bună. Spoiler: nu este infrastructura. Și nici curriculumul.
În septembrie, începe noul an școlar. E perioada aceea în care toată lumea își dă cu părerea despre starea sistemului educațional, iar eu nu voi face excepție. Dar școala nu va mai fi niciodată la fel. În fond, ne dorim să mai fie?