EDUCAȚIA ÎN LUME. Control parental pe TikTok. În China, proba la sport pentru admiterea la liceu combate obezitatea

EDUCAȚIA ÎN LUME. Control parental pe TikTok. În China, proba la sport pentru admiterea la liceu combate obezitatea

Educația la distanță pune atâta presiune pe elevi, încât se poate ajunge și la sinucidere. S-a întâmplat cu doi liceeni din Indonezia. În timp ce Ungaria le oferă elevilor internet gratuit, Italia caută soluții să deschidă școlile în siguranță în ianuarie. Profesorii din Norvegia au fost atât de marcați de tragedia din Franța, când un coleg de-al lor a fost decapitat, încât nu mai vor să le arate caricaturile cu Profetul Mohamed elevilor la ore. Selecția Educația în lume din această săptămână.

21.11.2020

de Andreea Archip

Control parental mai dur pe TikTok

Părinților le va fi mai ușor să controleze ce fac copiii lor pe TikTok datorită noilor setări. Părinții vor putea să le schimbe de la distanță setările copiilor în aplicație, le pot bloca opțiunea de căutare astfel ca străinii să nu le poată vedea contul, potrivit BBC. Dacă un copil vrea să schimbe aceste setări, o va putea face, dar părinții lor vor fi notificați. Mai multe publicații au ridicat problema securității copiilor pe TikTok și asupra faptului că nu de puține ori prădătorii sexuali ar fi trimis mesaje minorilor prin intermediul aplicației.

Indonezia. Educația la distanță, cauza de sinuciderii un băiat

Un licean din localitatea indoneziană Tarakan s-a sinucis din cauza stresului cauzat de rezultatele pe care le-a obținut la școala online. Potrivit Comisiei de Protecția Copilului din Idnonesia, băiatul și-a luat viața după ce a primit o scrisoare de la școală prin care era anunțat că a rămas în urmă cu rezolvarea temelor pentru 11 materii, potrivit Asia One. Școala îl mai anunțase pe băiat că dacă nu își face temele, nu își va putea da examenele finale. Potrivit mamei băiatului, acesta ar fi rămas în urmă pentru că nu mai putea ține pasul cu materia și nu primea suficient ajutor de la profesoara lui. În octombrie, un alt licean s-a sinucis din cauza presiunii de la școală.

Trimitere Ari pokka

Ungaria. Toți copiii primesc internet gratuit de la stat

În această săptămână, primul ministru Viktor Orban a semnat un decret guvernamental prin care oferă tuturor elevilor internet gratuit pe perioada școlii. În urmă cu o săptămână, liceele au început să predea doar online, ca măsură anti-COVID-19, arată Daily News Hungary.

Norvegia. Profesorilor le este teamă să le arate elevilor caricaturile cu profetul Mohamed

Tragedia din Franța, când un profesor a fost decapitat în plină stradă fiindcă le-a arătat elevilor săi caricaturile din Charlie Hebdo cu Profetul Mohamed, începe să afecteze școlile din toată lumea. Într-un studiu recent, 30% din profesorii norvegieni au spus că le e teamă să le arate acele caricaturi elevilor lor, chiar dacă ar fi în contextul unei lecții despre libertatea de exprimare. Înainte de atacul din Franța, mai mulți profesori ar fi vorbit despre aceste caricaturi, dar acum refuză să o mai dacă, arată Norway Today.

SUA. Cu 43% mai puțini studenți internaționali înscriși la facultate

În anul universitat 2019-2020, universitățile americane au înscris, pentru al cincilea an consecutiv, mai mult de un milion de studenți străini. Numărul lor a început să scadă din cauza pandemiei. Astfel, numărul înscrierilor a scăzut cu 16% în toamnă și impactul ar putea să ajungă la 43%, potrivit unui studiu care a analizat impactul pandemiei asupra sistemului de educație.

Oricum, curba înscrierilor a început să se aplatizeze încă din martie, potrivit University World News. La nivel mondial, unu din cinci studenți internaționali aleg SUA.

Italia. În ce condiții se vor redeschide școlile pe 7 ianuarie

Școlile italiene se pregătesc pentru a se deschide începând cu 7 ianuarie. Nu este o decizie definitivă, va conta situația epidemiologică, dar ministrul Educației Lucia Azzolina se gândește cum să aducă din nou elevii la școală, cu testare și un plan pentru transport. Cel mai probabil, întoarcerea la școală se va face gradual, în funcție de culoarea epidemiologică a fiecărei regiuni, potrivit Corriere della Sera.

Restricțiile luate la începutul lui noiembrie ar expira în decembrie, dar asta ar însemna ca elevii să se întoarcă în bănci doar zece zile până la vacanța de Crăciun, așa că cel mai probabil termen este 7 ianuarie.

China. Sportul va conta mai mult la examenul pentru liceu

Ca să reducă obezitatea în rândul copiilor, ministrul Educației din China se gândește să dea mai multă importanță probei sportive pentru admiterea la liceu. Orele de educație fizică pălesc în importanță în fața altor materii, cum ar fi matematica, engleza sau chineza. Aceste materii primesc 150 de puncte fiecare la zhongkao, examenul de intrare la liceu, în timp ce sportul primește de cinci ori mai puține puncte. În provincia Yunnan deja se acordă 100 de puncte sportului la admitere și s-a văzut schimbarea: copiii ies mai mult afară și fac sport mai mult, arată www.scmp.com. Un studiu din 2017 proiecta că fără o intervenție serioasă, 28% dintre copiii chinezi de la 7 la 18 ani – adică aproximativ 50 de milioane – vor fi obezi sau supraponderali până în 2030.

Foto: Shutterstock

trimitere covid

Andreea Archip

editor coordonator

Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu. 

CUVINTE-CHEIE

TikTok indonezia școală online italia norvegia