
Când nu scriu cod, sunt pasionat de fotografie și vizual. Iubesc mersul pe două roți.

Elevii și profesorii Școlii Gimnaziale pentru Deficienți de Vedere din București au pierdut, în ultimul an, toate activitățile care îi apropiau: muzica, excursiile, serbările, sportul și terapiile pentru independență. Dar și șansa să dezvolte proiecte noi cu elevii din școlile de masă. De la începutul lui mai, elevii nevăzători și-au recuperat vechea rutină, iar profesorii se gândesc cum să readucă treptat în viața lor bucuriile extrașcolare. Și cum să tipărească în continuare manuale în Braille, căci Guvernul nu le-a asigurat niciodată.
Să contest sau să nu contest. Aceasta era întrebarea cu care deschideam articolul de acum două săptămâni și pe care îl încheiam cu promisiunea de a vorbi în următorul editorial despre centrele de contestații și despre diferențele de notare care, spuneam noi, nu sunt ce par a fi.
Într-o tabără la munte, la început de august, vreo 20 de copii au creat unicorni colorați și au dezbătut ce poate și ce nu poate face „super creierul” AI - inteligența artificială. Ei știu că AI poate fi utilă, dar sunt conștienți și de riscuri și de faptul că nu are un răspuns la toate. La atelier, unul dintre cele ținute în tabăra de vară organizată de UiPath Foundation la care a participat și Școala 9, copiii și adolescenții și-au testat și consolidat cunoștințele despre inteligența artificială.