
Când nu scriu cod, sunt pasionat de fotografie și vizual. Iubesc mersul pe două roți.

După jumătate de an de la implementarea măsurilor de austeritate în învățământ, ne-am întors la directorii cu care am vorbit în septembrie 2025. Situația nu e mai roz: în continuare, profesori predau materii care nu sunt specializarea lor principală, de tipul „istorie și muzică”, iar în cancelarii, „s-a dus naibii toată starea de bine și cultura școlii”.
În fiecare vineri din martie, Andreea Cristea, 18 ani, ne spune, pe capitole, o poveste mai mare despre ce înseamnă să fii licean. Aceasta e prima parte.
De ce scriem?
De ce am ales să scriem?
Ce ne îndreptățește să scriem?
Sunt întrebări la care am decis să răspundem ca urmare a comentariilor generate de unele dintre articolelor noastre, mai ales a acelora care au scos la lumină firele de praf de sub preșul educațional. Sigur, am ridicat doar puțin colțul preșului respectiv, iar haterii nu au întârziat să apară. „Jurnaliștii lui pește”, „niște frustrați”, „habar n-au de sistem”, „îi urăsc pe profesori” sunt câteva dintre caracterizările care ne-au fost făcute.
Așa că am decis să aducem câteva clarificări.