James Pătrașcu a alergat cu mama lui de mână pentru prima oară la un maraton în 2015, când avea doar cinci ani. De atunci, a continuat să facă bine societății. Astăzi este în clasa a VI-a și strânge bani pentru diverse campanii. Caritatea i-a devenit practic hobby. Prima dată a alergat pentru curtea grădiniței sale, apoi pentru incubatoare pentru nou-născuții din Sibiu, pentru Constituția României adaptată copiilor, pentru MagiCamp, tabăra copiilor bolnavi de cancer. James face parte din generația Alfa, cea a nativilor digital, preocupați de mediu, foarte creativi și potrivit unor voci, cea care va schimba lumea.
Am fost în școala din Călărași unde deja s-au pilotat planuri-cadru diferite în ultimii patru ani. Cum au făcut asta și cu ce rezultate? Întrebări pe care și le pun azi profesorii multor licee, aflați în situația de a alege ce tip de planuri-cadru implementează, căci Ministerul Educației le oferă două variante. O opțiune „conservatoare”, în care „niciunei discipline nu i s-au tăiat orele” și una „curajoasă”, în care școlile au libertate să își facă orarul după capul lor și să pună în el și activități care până acum intrau la „extracurricular”.
12 ani de școală și cinci de facultate, 17 ani legați cu aceeași rutină: eu într-o bancă, în fața mea profesorul. Am 56 de ani și de 28 de ani sunt profesoară în învățământul special (dintre care trei ani în Statele Unite, unde am lucrat cu elevi de liceu cu dizabilități de învățare). Ce mi-a rămas din cei 17 ani sunt câteva episoade, nu multe, în care am fost surprinsă, uimită, scoasă din zona de confort. Astăzi, când discutăm încrâncenat despre o nouă lege, eu mă întorc mai mult către profesorii care m-au format. Nu au fost atât de mulți. Putem astăzi să aducem mai mulți astfel de oameni în sistem?
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
