Idealistă în căutare, cu dor de teren, veșnic cu prea multe taburi și întrebări deschise.
Peste 600 de școli și grădinițe din România riscă să se prăbușească în urma unui cutremur major, iar situația este la fel de gravă și pentru spitale și maternități, care funcționează în clădiri cu risc seismic. Declic a lansat o petiție prin care cere autorităților să investească de urgență în consolidări masive.
Scriere creativă, lectură, robotică, istorie vie, media, teatru, cultură cinematografică, procesare video, fotografie, interpretare muzicală, dezbateri. Fac toate parte din oferta de activități extra pe care multe școli le organizează, în completarea unui orar adesea rigid. Doar că mulți elevi nu mai au timp. Despre programul draconic al elevilor vorbesc profesorii Monica Halaszi și Horia Corcheș în editorialul Școala 9 și despre profesorii providențiali care au ieșit din programă și le-au pus în față dezbateri esențiale „despre filme, despre cărți, despre războaie și inegalități sociale sau despre libertate. A spiritului, dar și a persoanelor.”
De ce scriem?
De ce am ales să scriem?
Ce ne îndreptățește să scriem?
Sunt întrebări la care am decis să răspundem ca urmare a comentariilor generate de unele dintre articolelor noastre, mai ales a acelora care au scos la lumină firele de praf de sub preșul educațional. Sigur, am ridicat doar puțin colțul preșului respectiv, iar haterii nu au întârziat să apară. „Jurnaliștii lui pește”, „niște frustrați”, „habar n-au de sistem”, „îi urăsc pe profesori” sunt câteva dintre caracterizările care ne-au fost făcute.
Așa că am decis să aducem câteva clarificări.
