
Idealistă în căutare, cu dor de teren, veșnic cu prea multe taburi și întrebări deschise.

Elevii și profesorii Școlii Gimnaziale pentru Deficienți de Vedere din București au pierdut, în ultimul an, toate activitățile care îi apropiau: muzica, excursiile, serbările, sportul și terapiile pentru independență. Dar și șansa să dezvolte proiecte noi cu elevii din școlile de masă. De la începutul lui mai, elevii nevăzători și-au recuperat vechea rutină, iar profesorii se gândesc cum să readucă treptat în viața lor bucuriile extrașcolare. Și cum să tipărească în continuare manuale în Braille, căci Guvernul nu le-a asigurat niciodată.
Teodora Trișcă (33 de ani) este profesoară de engleză la Lechința, în Bistrița-Năsăud. Conduce o oră în fiecare zi până la școală ca să le deschidă copiilor o nouă lume: face cu ei ateliere de poezie, iar vara a făcut o școală de vară cu teatru, dans și scriere dramatică. Crede că pentru a se dezvolta, și elevii și profesorii trebuie să mai iasă din spațiul rigid al școlii. „Eu am fost la multe activități pe lângă școală din dorința de a-mi explora eu personal, pentru mine, partea creativă. Pe urmă am aplicat-o și în meseria mea.”
Există o corelație între orele de muzică și performanța la matematică, arată un studiu publicat în această toamnă în jurnalul american Perspective Sociologice. Depinde, însă, dacă elevii învață într-o școală care are buget pentru lecții de muzică de calitate, cu instrumente muzicale, de pildă, sau într-una care oferă mai puține ore de artă și folosește banii pentru prânzul gratuit al elevilor. Totul are legătură cu veniturile părinților.