
Idealistă în căutare, cu dor de teren, veșnic cu prea multe taburi și întrebări deschise.

Elevii învață despre scriitorii clasici mai degrabă cu stres, decât din plăcere, e „mai ceva ca la fizică”, spune poeta Carmen Tiderle. Autoare a unor poezii scrise pe înțelesul celor mici, presărate uneori cu neologisme, spuse pe un ton vesel, cu personaje care mai de care mai neobișnuite - un Giuseppe cu ochi din două cepe, draci care își învață copiii să nu citească și semne de punctuație-personaj care umblă separate -, Carmen Tiderle încearcă să aducă poezia mai aproape de copiii moderni, amatori de Tik Tok și Minecraft, scriind versuri... pe dos. „Fiindcă e mai puțin plictisitor când un urs e mâncat de mure decât când ursul mănâncă mure”, spune scriitoarea.
Ionuț Deaconu, un tată de 44 de ani, s-a întors în 2019 din Dubai, unde a lucrat într-o școală privată. Și-a cumpărat o casă cu un teren generos în Moșoaia, lângă Pitești, județul Argeș, și vrea să ridice acolo o unitate de învățământ modernă care să inverseze migrația școlară de la oraș către rural. Pentru asta, vrea să facă un apel către alți părinți care vor să investească timp și bani în școala visurilor lor. Știe că e un proiect pe termen lung, dar speră că școala va fi gata până când fetița lui, de 1 an acum, va intra în clasa pregătitoare.
Înainte de începerea școlii, am revenit, după un an, la Mariana Șerban, o bunică din Rahova care le crește singură pe cele două nepoate ale ei. A fost nevoită să iasă la pensie, deși și-ar fi dorit să lucreze în continuare, pentru că s-a obișnuit printre copiii care îi spuneau „mamaie” și pensia e mai mică decât salariul. „Nu e o rușine să dai cu mătura”, spune femeia. Deși munca ei din ultimul an a însemnat mai degrabă să dezinfecteze obsesiv suprafețele din clase și băi, într-o școală cu trei schimburi de elevi.