
Idealistă în căutare, cu dor de teren, veșnic cu prea multe taburi și întrebări deschise.

Sunt Ramona, profesoară de limba franceză într-o comunitate din judeţul Ilfov şi, în fiecare săptămână, duc cu mine aproximativ 300 de copii, 300 de poveşti, 300 de înfrângeri, 300 de victorii. Alături de ei: Dragoş* de la clasa I care se plimbă prin clasă, Gabi de la a II-a care îşi împunge repetat colegul cu pixul în obraz, Raluca de la a III-a care vorbeşte încontinuu, Ianis de la a IV-a care cântă manele în timpul orelor şi înjură. Copii care nu ştiu să-şi gestioneze emoţiile, copii cu care nimeni nu stă de vorbă sincer şi autentic, copii care nu înţeleg la ce foloseşte şcoala. Dar de asta sunt aici.
Exercițiile de fonetică și dicție devin jocuri în care copiii își pun pelerina de vrăjitor, cântă la instrumente muzicale, dansează și găsesc rime cuvintelor prin cântec, în această serie de activități propuse de Alexandra Chiorando, educatoare și consultant în domeniul educației timpurii.
Despre raportarea elevilor și profesorilor la studiul științelor și aplicațiile lor practice, într-un interviu cu Dragoș Tătaru, cercetător la Institutul Național pentru Fizica Pământului și unul dintre organizatorii Școlii de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele.