Am 16 ani, scriu, îmi plac călătoriile cu trenul, aricii, culoarea galben și, uneori, școala.
În urmă cu 189 de ani, o mână de romi au evadat de la mănăstirile de pe lângă Curtea de Argeș. Sătenii i-au tăinuit. Au rămas în pădure și au crescut până au ajuns să fie 20% din populația cu drept de vot din comună. În 2023, au cerut școală gimnazială - copiii treceau șapte kilometri pădurea cu urși până în comună -, și au primit-o. În 2024, au cerut drum cu asfalt, grădiniță și apă potabilă.
Am crescut ca fiind copilul mijlociu al familiei. De mijloc am fost și în școala generală, ceea ce pentru multă vreme am considerat a fi un mare defect. O fi de la faptul că mi s-a spus de prea multe ori brânză bună în burduf de câine? Un mod destul de nepotrivit să îi transmiți unui copil că are potențial, dacă mă întrebați pe mine. Povestea asta e despre mine, copil care n-ajungea pe raftul de sus al medaliilor și coronițelor, neștiind atunci că nici nu are nevoie de ele și despre copiii de azi puși pe podiumuri din fașă și cântăriți în câți de 10 iau la materii care nu-i interesează.
La cei 17 ani ai ei, sunt puține lucruri care o pot face pe Maia, adolescenta familiei noastre, să iasă din casă. De câteva luni unul dintre acestea este trupa de teatru Artwist, una dintre trupele de adolescenți ale Asociației Artspot, coordonate de actori ai Teatrului Municipal din Baia Mare. A găsit acolo un loc în care „toată lumea se exprimă liber și creativ, oricând au nevoia să o facă, toată lumea ascultă pe toată lumea, e o energie unică. Suntem foarte deschiși și avem încredere unii în alții pentru că punem valoare pe conceptul de trupă și ce înseamnă să fim uniți și să mergem mai departe împreună”.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.