
Am 16 ani, scriu, îmi plac călătoriile cu trenul, aricii, culoarea galben și, uneori, școala.

Șase elevi din Ucraina se pregătesc pentru o carieră în balet la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București. Au între 12 și 19 ani și au ajuns în România singuri sau cu mamele la scurtă vreme după ce Rusia a declanșat războiul. Acum, învață limba română cu ajutorul colegilor și profesorilor și descoperă hora românească la orele de dans tradițional. Iar ca să înțeleagă mișcările de balet nici nu e nevoie de cuvinte; gesturile sunt suficiente. Cel mai mult apreciază la profesorii români faptul că-i lasă să ia pauză în weekend.
Din când în când, deschid un volum de proză contemporană şi recitesc o povestire: „Grifonul”, de Charles Baxter. Un învățător se îmbolnăveşte, apare în locul lui o suplinitoare, apoi nimic nu mai e ca înainte: adunările au rezultate diferite de la caz la caz, cuvintele antipatice dispar din vocabular, Beethoven simulează surzenia, îngerii merg la concert (stau pe interval, unde nimănui nu i-ar trece prin cap să se uite după ei), George Washington… Piramidele… fotosinteza… Se deapănă istorii și taine, la un moment dat vine vorba despre un animal cu cap și aripi de vultur și corp de leu.
A fost olimpic la fizică în liceu, dar în același timp a descoperit și pasiunea pentru teatru. Mergea de două ori pe săptămână la spectacole și a convenit cu părinții să dea și la o facultate „serioasă”, pe lângă Teatru. Azi, la 36 de ani, Vlad Cristache numără 40 de spectacole regizate în toată țara și un an de când este director al Teatrului Excelsior. „Dacă vrem să schimbăm ceva ce nu ne convine în țara asta, ar trebui să ne asumăm responsabilitatea asta”, explică tânărul de ce a acceptat provocarea. A povestit pentru Școala 9 ce fel de spectacole le plac tinerilor, cum au dus teatrul la orele de dirigenție și ce planuri are pentru 2024.