
Am 16 ani, scriu, îmi plac călătoriile cu trenul, aricii, culoarea galben și, uneori, școala.

Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?
Numărul școlilor private din sistemul de învățământ preuniversitar aproape că s-a dublat în zece ani, potrivit unei analize prezentate de Institutul Național de Statistică (INS). Dacă în 2011 erau 170 de școli private în România, în 2020 numărul acestora a ajuns la 315. Cele mai multe școli private sunt înregistrate în zona București-Ilfov, iar pe următoarele locuri sunt Cluj, Constanța și Iași. Școala 9 a făcut o analiză a taxelor școlilor care au obținut cele mai bune rezultate la Evaluarea Națională și s-a uitat și la costurile din alte țări.
Am 16 ani și sunt elevă în clasa a X-a, la Liceul „Danubius” din Călărași. Locuiesc în comuna Modelu, sunt romă rudăreasă* și nu mi-e rușine să o recunosc. O spun cu voce tare, cu fruntea sus: mă mândresc cu identitatea mea!