Am 16 ani, scriu, îmi plac călătoriile cu trenul, aricii, culoarea galben și, uneori, școala.
Într-un interviu pentru Școala 9, jurnalista Emilia Șercan, totodată lector la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, vorbește despre cum a ajuns România să promoveze o cultură a plagiatului, de unde izvorăște ea și de ce se perpetuează. Pornind de la cazul ministrului Cercetării Florin Roman, care și-a plagiat lucrarea de disertație, jurnalista atrage atenția asupra faptului că responsabilitatea corectitudinii unei teze nu cade doar pe umerii autorului, ci și pe ai profesorului coordonator.
200 de elevi din România și din Republica Moldova au învățat să se pună în papucii celorlalți, într-un proiect al ONG-ului Terre des hommes. Jocurile au fost principala metodă folosită pentru prevenirea oricărei forme de violență. „Au rămas în spate sau au ajuns în față bazat pe lucruri pe care nu au cum să le controleze: dacă există sau nu bani în casă, faptul că ești băiat sau fată, dacă ai mulți frați sau nu”, a explicat coordonatoarea proiectului.
Vi s-a întâmplat vreodată să vă gândiți că într-o anumită situație v-ați purtat de nota 4? Sau de nota 8? Sau de nota 10, caz fericit? Poate ați mers la un interviu, aveați totul bine gândit, erați siguri sau sigure pe voi, dar după încheiere, v-ați spus: Doamne, ce prost m-am descurcat! Apoi, surpriză, rezultatul să fie pozitiv, mai presus decât așteptările voastre. Poate, din contră, ați avut o discuție cu cineva, pentru care v-ați pregătit emoțional. Aveați de clarificat niște lucruri care țineau de raportul dintre voi, raport care, cu siguranță, era o sumă de interacțiuni, un întreg de acumulări, în timp.
