
Am 16 ani, scriu, îmi plac călătoriile cu trenul, aricii, culoarea galben și, uneori, școala.

După aproape șapte luni în care școala s-a mutat în casa fiecărui elev și profesor, aceștia s-au întors în sălile de clasă. Școala 9 a asistat la o zi de cursuri într-un liceu din Franța, pentru a vedea cum se face școală aici, în toamna pandemiei. Am vrut să vedem dacă a redefinit carantina modul în care elevii și profesorii francezi se raportează la școală. ”Școala online a însemnat pentru elevii mai timizi o oportunitate să fie mai liniștiți”, spune un profesor. Dar cu toții cred că ”școala se face la școală”, chiar dacă asta presupune, ca și în România, purtatul măștii pe tot parcursul orelor, pentru elevii peste 11 ani.
Elevii și părinții au „sorcovit” ieri Ministerul Educației. Au cerut să trăiască mai mult predictibilitatea în structura anului școlar, să înflorească fondurile pentru transportul elevilor și să se reorganizeze mai iute și mai bine olimpiadele școlare. Dar în afară de organizarea acestor concursuri, după o pauză de doi ani, cred că este necesară o discuție serioasă despre ce mai înseamnă excelența în învățământul românesc. În cele 19 centre de excelență funcționale în toată țara, am descoperit că nu toți profesorii sunt plătiți și că fac apel la sponsorizări atunci când au nevoie de materiale didactice.
Profesorul de filosofie Gabriel Săndoiu a privit întotdeauna copiii ca pe cel mai bun lucru din lume.