
Am 16 ani, scriu, îmi plac călătoriile cu trenul, aricii, culoarea galben și, uneori, școala.

Fiindcă nu i s-au echivalat studiile, un tânăr irakian a luat-o de jos în școala românească și, acum, când are 17 ani, a ajuns în clasa a cincea. Povestea ambiției lui de a răzbi, spusă pentru Școala 9, este parcursul, în oglindă, al copiilor români care merg, alături de părinți, spre Vest, în sisteme de educație care le dau o șansă mai bună de viață. Ne uităm la Hassan și ne vedem pe noi. Astăzi, primul episod.
Din 36 de ani de viață, a fost copil vreo 28. Întâi ca ea însăși, Vero, copilul din Roman, Neamț, și apoi de la 22 de ani, jucând rolul „fetița Zurli”. În urmă cu două luni a decis să plece din cunoscuta trupă de teatru și s-o redescopere pe Vero omul mare. Ca o ironie, acum pune în scenă, pentru proiectul „Teatrul la sat” pe care îl dezvoltă, piesa „Peter Pan”.
Era o vreme în care scrisorile se redactau pe hârtie velină, se trimiteau prin poștă, în plic timbrat, introdus în cutiile poștale galbene care se găseau de obicei în fața oficiilor poștale. Ajungeau după câteva zile, uneori după câte o săptămână la destinatar. Ce bucurie era atunci când primeai câte o scrisoare de departe, din Hunedoara sau din Iași, pe care era trecut numele tău! Sau din Varșovia, poate, sau din Paris! Cu câtă emoție o deschideai și o citeai!