
Am 16 ani, scriu, îmi plac călătoriile cu trenul, aricii, culoarea galben și, uneori, școala.

Inventatorul Dumitru Grigore, care a dezvoltat aplicația ce ar fi trebuit să le facă elevilor clujeni profiluri psihologice complexe doar prin scanarea mâinilor, și-a legitimat invenția și prin premiul obținut la Concursul Patriot Fest. Scanerul a trecut printr-o „jurizare de specialitate asigurată de către MApN, SRI, MAI, SPP, STS și New Strategy Center”, spunea autorul ei. Școala 9 a cerut puncte de vedere de la instituțiile menționate care spun că nu au validat „în niciun fel” echipamentele analizate și arată spre Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci care au brevetat-o. Doar că brevetarea nu certifică valoarea sau funcționarea unei invenții.
Am stat două săptămâni printre subiecte considerate tabu de societatea românească la o universitate americană women-only. La 17 ani, în 14 zile de lecții cu profesori americani, am învățat despre justiție reproductivă și efectele rasismului în lume. Am decis, însă, că nu voi fi parte din class of 2030, așa cum plănuiam până atunci.
„google este tatăl meu/ de la el am învăţat cum se face/ nodul la cravată/ am apelat la el/ de mai multe ori într-o singură zi/ decât la tata în toată viaţa mea”. Primele versuri ale poeziei „online” (2011, Când va veni ceea ce este desăvârşit) de Andrei Dósa, exprimă un adevăr trist și incontestabil: online-ul a devenit patria noastră, sursa noastră de informare, universul nostru cel de toate zilele.