
Am 16 ani, scriu, îmi plac călătoriile cu trenul, aricii, culoarea galben și, uneori, școala.

Profesorii sunt leneși, violenți, incompetenți. Excepțiile sunt transformate în reguli. Cu toții pare că ne pricepem mai bine la cum ar trebui să fie educația decât profesorii. Monica Halaszi și Horia Corcheș vorbesc în această săptămână despre incapacitatea noastră de a le acorda încredere oamenilor de la catedră, de a le aprecia munca și eforturile. „Când nu vezi pădurea de uscături, e clar că vei pune etichete”, spun autorii.
Nici Ministerul Educației, nici sindicatele din învățământ nu știu în acest moment câți profesori au murit de COVID de la începutul pandemiei. Doar o mică parte dintre inspectoratele școlare au colectat aceste date. Sorin Cîmpeanu a salutat inițiativa publicației Școala 9 de a aduce un tribut profesorilor care în această săptămână nu și-au mai putut îmbrățișa elevii și recunoaște că o statistică ar oferi o imagine mai clară asupra pierderilor suferite de sistem. Între timp, profesori și elevi din toată țara și din străinătate ne-au scris despre alți profesori răpiți de pandemie cărora le vor duce dorul.
Mihaela Tănasă este bibliotecară în comuna Popricani din Iași de 30 de ani, de pe vremea când TikTok și Instagram nu erau nici în poveste, iar copiii zburdau pe prunduri și veneau în vacanța de vară la bibliotecă cu lista de „lecturi suplimentare”. Acum, când tabletele și telefoanele le-au acaparat viața și celor de la țară, Mihaela încearcă să-i aducă mai aproape de cuvântul scris pe hârtie și să transforme biblioteca într-un centru comunitar.