Teodor Martin răspunde la porecla „Martinel” și e „pui de căpșunar” – adică mama lui a plecat la muncă în Spania și l-a lăsat în grija bunicului, apoi în grija unei vecine de bloc. E personaj principal în cartea Experimentul Martinel, scrisă de Sînziana Popescu, și-și face cititorii să jongleze între uimire, veselie și tristețe, uneori în același paragraf.
Pentru adulți, expresia „pui de căpșunar” are o conotație negativă. Le aduce aminte de valul de părinți nevoiți să emigreze ca să le asigure copiilor un trai decent și îi face să se simtă, de cele mai multe ori, neputincioși. În mintea copiilor, în schimb, căpșunile sunt ceva gustos, așa că de ce ar fi rău să fii pui de căpșunar? La fel ca personajul principal al cărții, ei văd mai degrabă partea plină a paharului, pun tristețea într-un roller-coaster și privesc amuzați cum se transformă în distracție.
Deși cărți despre emigrație s-au mai scris, Sînziana Popescu a pus în cuvinte, iar Andra Badea a ilustrat povestea unui „experiment social” pe înțelesul copiilor. Pe un ton vesel, pe alocuri sarcastic, și cu multe referințe „de-a râsu-plânsu”, povestea puiului de căpșunar e o altă modalitate de a privi în culisele României de azi – o Românie dezechilibrată, cu oameni nemulțumiți de sistem, dar solidari în încercările de a se apropia și a se ajuta unii pe alții.
Am stat de vorbă cu Sînziana Popescu, prozatoare și autoare de scenarii de film și teatru pentru copii – cunoscută mai ales pentru seria fantasy inspirată din mitologia românească Andilandi, care cuprinde cinci romane și un volum de povestiri – ca să aflăm mai multe despre povestea din spatele poveștii lui Martinel, care este locul ei în literatura pentru copii din România și ce ecouri are în peisajul actual.
Școala9: Ce crezi că o să schimbe Experimentul Martinel în universul cărților pentru copii?
Sînziana Popescu: Experimentul Martinel cred că e prima carte de la noi care spune povestea unui copil de căpșunar pe înțelesul celor mici. Nu mi-am propus să zgudui din temelii universul cărților pentru copii, nici să stârnesc vreo revoluție, mi-am dorit ca acest roman să fie perceput drept ceea ce este: un experiment social făcut de o familie de oameni obișnuiți din România care încearcă să ajute, după puteri, un copil necăjit, lăsat singur în țară în timp ce mama lui e plecată să muncească în Spania.
Ș9: Te-ai temut că ar fi putut fi respinsă cartea, anumiți părinți crezând că e prea grea pentru niște copii?
S.P.: Temerile mele n-au fost legate de felul în care va fi receptată cartea de către părinții și copiii din România, fiindcă atât părinții care le cumpără frecvent cărți copiilor lor, cât și copiii-cititori de la noi sunt foarte dispuși să experimenteze. În plus, nu cred că e o carte grea. Este doar o carte cu o temă atipică, una care ne scoate puțin din zona noastră de confort, care trage un semnal de alarmă. În același timp, este o carte jucăușă, simpatică, în care se face mult haz de necaz, cu un protagonist ușor de îndrăgit, care sunt convinsă că le va cădea cu tronc multor cititori.
Cred că temerile mele au fost legate mai degrabă de disponibilitatea unei edituri din România de a risca cu o astfel de carte. Și au fost îndreptățite, zic eu, fiindcă manuscrisul nu și-a găsit o editură la noi, ci în străinătate.
Ș9: Povestește-mi un pic despre persoanele din lumea reală care te-au inspirat să scrii Experimentul Martinel. În plus, de ce acum?
S.P.: Am dedicat Experimentul Martinel tatălui și bunicilor mei, care nu mai sunt printre noi, dar nu este o carte biografică. Sigur, am folosit câte ceva din ce am trăit împreună, dar dacă ar fi fost să îi descriu metodic, ar fi ieșit o carte complet diferită. Iar Martinel seamănă întrucâtva cu un fost vecin de-al nostru, cu care se juca băiatul meu, despre care am și scris și publicat la LiterNet.ro o povestioară numită Răzvan, prieten de ocazie, dar Martinel nu e Răzvan.
Martinel s-a născut cred și din experiența pe care am acumulat-o din presă, grație reportajelor pe care le-am citit pe această temă, dar și mulțumită studierii oamenilor din cartierul în care am trăit, unul foarte pestriț, în care existau și blocuri noi, refăcute, cu interfon, unde primiseră apartamente jurnaliști și polițiști, dar și blocuri dărăpănate, cu pereți afumați, fără geamuri, fără apă curentă, în care locatarii găteau la un foc încropit în mijlocul camerelor, iar aceste blocuri erau doar la o aruncătură de băț de primele.
Ș9: Cine ar trebui s-o citească și ce ar trebui să înțeleagă din ea?
S.I.: Cartea e scrisă în așa fel încât să poată fi citită de un copil de nouă ani. Sigur, la noi s-au mai scris cărți despre copiii căpșunarilor, unele chiar reușite, dar pentru „părinți” (precum Fetița care se juca de-a Dumnezeu de Dan Lungu sau Kinderland de Liliana Corobca), pe când această carte a fost gândită pentru copii. Deci n-ar trebui să le ridice vreo problemă majoră. Cartea abordează într-adevăr o temă mai puțin comodă, dar are drept protagonist un copil simpatic, bine crescut, care trece cu seninătate peste toate neajunsurile vieții lui. Din pricina asta cred că micuții cititori se vor amuza citind-o și îl vor îndrăgi pe dată pe Martinel. Și, cine știe, poate după această lectură vor fi ceva mai mulțumiți de jucăriile și cărțile pe care le au, se vor bucura mai mult de excursiile și de taberele în care părinții își permit să-i trimită, într-un cuvânt, vor înțelege că ceea ce lor li se pare „prea puțin” ori „firesc” să dețină poate fi un lux pentru alți copii mai puțin norocoși decât ei.
Ș9: Băiatul tău a citit cartea? Ce impresie i-a creat?
S.P.: Băiatul meu e acum la liceu, deci nu mai e în „target”, dar a citit manuscrisul cu ani în urmă, când l-am scris, prin 2013, și a fost primul ilustrator al cărții. I-a plăcut mult povestea. După ce a citit-o și l-am întrebat cum i s-a părut, mi-a zis cu un aer poznaș: „Am citit-o, dar am și trăit-o” – gândindu-se la câteva dintre aventurile noastre, ale familiei, pe care le strecurasem în carte, și cred că tot el a fost primul care a și identificat persoana reală, punctul de plecare pentru acest personaj.
Ș9: Ai primit feedback de la părinții copiilor care au citit Experimentul Martinel? Sau poate chiar de la copii?
S.P.: Cred că primele impresii favorabile le-am primit chiar de la copii, în 2014, când am fost invitată la Cluj-Napoca, în cadrul proiectului „Autorul trăiește” (un proiect cultural care a presupus o serie de întâlniri cu scriitori români contemporani, sub forma unor lecturi publice pentru copii), și le-am citit micuților adunați acolo primele două capitole de pe foi. Pe atunci nu-mi găsisem încă o editură, dar țin minte că le-a plăcut atât de mult această poveste cu „copilul sărman”, care „semăna cu Singur pe lume”, încât mult timp după ce ne-am despărțit s-au interesat prin învățătoarea lor dacă mi-am găsit o editură, dacă a fost publicată cartea.
Din fericire, la scurt timp după ce ne-am luat rămas bun mi-a surâs și mie norocul. Am fost invitată să particip la The International Children’s Book Week, manifestare organizată de Biblioteca Internațională din Stockholm, și atunci am reușit să propun acest manuscris editurii suedeze Pionier Press (deținută de graphic designerul român Arina Stoenescu), o editură specializată în cărți bilingve. Sigur, a mai durat câțiva ani până când povestea mea și-a găsit ilustrator și traducător, dar cred că a meritat așteptarea. [Versiunea bilingvă a fost lansată în România în luna aprilie, iar traducerea în limba engleză – The Teddy B. Experiment – îi aparține Grațielei Georgescu. Cartea poate fi achiziționată din librăriile Cărturești și pe cărturești.ro.]
Ș9: Sunt foarte multe referințe culturale locale, cu Gigi Becali, cu grătarele din fața blocului, cu directoarea căreia nu-i pasă de necazul lui Martinel și-i zice învățătoarei să se descurce etc.. Cum se păstrează ele în ediția bilingvă? Și, astfel, cui i se adresează ediția în engleză?
S.P.: Cele mai multe referințe culturale locale au avut parte de niște note explicative în subsolul paginilor. Ediția bilingvă este destinată, ca orice carte de acest gen, mai ales copiilor care trăiesc în medii multiculturale, în ideea să-i ajutăm să se împrietenească cu cuvinte noi din ambele limbi încă de la primele lor lecturi individuale. Ne-am gândit la comunitățile mari de români care s-au format deja în afara țării, deci la copiii celor care s-au stabilit pe alte meleaguri, dar nu numai la ei. O carte bilingvă cred că îi poate fi de folos și unui copil din țară care vrea să învețe o limbă străină. Cred că poți învăța mai ușor o altă limbă cu o carte bilingvă. Mai ales cu una care îți place, care te amuză și te provoacă.
Ș9: Martinel spune că „poveștile triste trebuie citite atunci când ești vesel și cele vesele atunci când ești trist” – când trebuie citit Experimentul Martinel?
S.P.: Cred că Experimentul Martinel e o carte care ar trebui citită când ești mai trist, pentru că e una care te binedispune și te face să înțelegi că poți trece prin viață cu zâmbetul pe buze indiferent câte obstacole îți răsar în cale. Martinel vede mereu partea plină a paharului, ceea ce-l ajută să depășească cu seninătate niște situații critice, și cred că micuții noștri ar trebui să-i urmeze exemplul. Pentru că oamenii nu te pot umili dacă tu nu te simți umilit, iar viața nu te poate îngenunchea dacă tu nu te simți învins.
Ș9: Ai în plan o continuare a Experimentului?
S.P.: Cartea are un final „deschis” tocmai pentru că într-o primă fază m-am gândit la o continuare, m-am gândit că Martinel va pleca până la urmă în Spania, la mama lui, și că în partea a doua vom avea de-a face cu povestea unui mic emigrant. Dar cartea și-a găsit destul de greu – și la prea mare distanță – editura potrivită, iar asta mi-a cam tăiat din avânt. Cartea e prezentă deja pe piața suedeză, pentru copiii români care trăiesc acolo, iar versiunea bilingvă va ajunge și ea în librăriile și în bibliotecile lor, pentru toți copiii din acea țară. În plus, o găsim și la noi, în România, dar mecanismul de marketing din spatele unei cărți de succes este unul complex, care se susține greu de la distanță. Din pricina asta ezit cu volumul doi.
Am câteva idei pentru o continuare, dar nu m-am încumetat încă să le pun pe hârtie. Și chiar dacă Experimentul Martinel ar prinde, să zicem, cred mi-ar mai lua ceva timp să scriu volumul doi, pentru că astfel de cărți nu se scriu într-o după-amiază. În plus, acum lucrez la finalizarea seriei fantasy Andilandi, care-mi ocupă tot timpul, și mai am un proiect de carte ilustrată, la care am colaborat cu ilustratoarea Iulia Ignat, și pe care aș vrea să-l propunem unei edituri, deci de care îmi doresc să mă ocup mai îndeaproape în acest an.
Sînziana Popescu s-a născut la Târgu Mureș în 1972 și a debutat în literatură încă din anii studenției, cu un scenariu de televiziune, deși a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din orașul natal. A publicat peste zece volume individuale, cum ar fi seria fantasy Andilandi care are deja cinci volume, Mașinuța Curcubeu / Lilla Regnbågsbilen, în ediție bilingvă, româno-suedeză,
Experimentul Martinel, mai multe antologii (Istorioare cu cosiţe, Hominideii), producții de teatru și teatru radiofonic (Trombonel– hoțul zăpezii, la Teatrul Regina Maria din Oradea, Der Herr Schoko, la Teatrul German din Timișoara), plus adaptarea radiofonică după primul volum al seriei Andilandi, care se va difuza pe parcursul acestui an la Teatrul Național Radiofonic.
Fotografiile au fost realizate de Andra Badea, ilustratoarea cărții, pentru pagina de FaceBook Experimentul Martinel / The Teddy B. Experiment
